O familie de medici – INTERVIU soții Angelica și Vladimir Gramaticu

Gramaticu Angelica si Vladimir au ȋn comun mai mult decât numele: au ales să devină medici. Angelica este medic specialist nefrolog şi Vladimir este medic urgentist. Dar, mai bine să-i lăsăm pe ei să povestească!

De ce aţi ales medicina?

Angelica: 

Nu am avut dintotdeauna răspunsul la ȋntrebarea “ce vreau să fiu când o să fiu mare” ȋnsă, pe când aveam 12 ani, sora mea mai mică a fost diagnosticată cu o maladie congenitală de coagulare şi am ȋnceput să cochetez cu ideea de a urma facultatea de medicină. Mi-am dorit să obţin cumva abilitatea de a ajuta alţi oameni ȋn situaţii la fel de vulnerabile. 

Vladimir:

Am considerat că este o meserie complexă, dificilă, extrem de interesantă şi nu ȋn ultimul rând nobilă. Ca medic eşti martor al umanităţii ȋn momentele cele mai dificile şi poţi să fii parte din soluţia unei probleme ce pune ȋn pericol viaţa cuiva.

Care a fost parcursul universitar?

Angelica

Am fost elevă a Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri” din Bacău, profilul “Ştiinte ale Naturii”. Ulterior am urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa”, Iaşi, iar ȋn rezidenţiat am fost pregătită ȋn Clinica de Nefrologie a Spitalului Universitar “Dr. C.I. Parhon”.

Vladimir

Am fost elevul Colegiului Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad, profil Chimie-Biologie şi apoi studentul Facultăţii de Medicină şi Farmacie “Gr.T. Popa”, Iaşi. Ca  rezident am fost pregătit ȋn Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă “Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Cum aţi ales specialitatea?

Angelica

La ȋnceput ȋmi doream să fiu hematolog, datorită problemei surorii mele, ȋnsă ȋn anul V de facultate am ȋnceput stagiile şi cursurile de nefrologie. Am fost efectiv fascinată de multiplele roluri ale rinchiului, de manifestările clinice şi paraclinice din patologia renală, de aparatul de dializă, de dializa peritoneală precum şi de transplantul renal. La finalul stagiilor şi al examenului nu m-am putut vedea altceva decât nefrolog.

Vladimir

După terminarea facultăţii am lucrat câţiva ani ȋntr-un laborator de analize medicale şi am fost astfel atras iniţial de medicina de laborator, ȋnsă ȋmi doream ȋn acelaşi timp o parte a medicinii alertă şi  ȋncărcată de adrenalină, iar medicina de urgenţă ȋntruneşte aceste criterii.

Perioada rezidenţiatului

Angelica

Rezidenţiatul a fost contactul cu lumea reală a medicinii şi a fost una dintre cele mai dificile şi frumoase etape de viaţă pentru mine. Am fost rezidentul Clinicii de Nefrologie a Spitalului “Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, sub ȋndrumarea prof. dr. Adrian Covic şi consider că este locul ȋn care m-am maturizat şi transformat ȋn adult şi nefrolog.

 Vladimir

 Am fost rezident ȋn Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă “Sfântul Spiridon” din Iaşi, sub ȋndrumarea doamnei doctor Dana Leahu şi a doamnei prof. dr. Diana Cimpoeşu. A fost o perioadă de adaptare, formare şi maturizare. Mi-am continuat munca ȋn laboratorul de care am menţionat anterior, am efectuat numeroase gărzi atât ȋn UPU la “Sf. Spiridon” cât şi ȋn prespital.

Am obţinut postul din Compartimentul de Urgenţe  al Spitalului Municipal “Elena Beldiman” prin examenul naţional de rezidenţiat, astfel ȋncât ȋn anul IV am fost contactat de conducerea spitalului pentru gărzi ȋn CPU.

 Ce v-a marcat ȋn mod deosebit pe perioada studiilor?

Angelica

Ȋn cadrul Clinicii de Nefrologie din Iaşi se organizează ȋn mod constant sesiuni ştiinţifice şi prezentări de caz susţinute de către rezidenţi cu ajutorul ȋndrumătorilor, precum şi concursuri ȋntre rezidenţi. Ȋn 2016 am participat şi chiar am câştigat, ȋmpreună cu partenera mea de echipă.

Ȋn anul 2015 am susţinut o prezentare ȋn cadrul Congresului Naţional de Nefrologie şi mi-aş dori să repet experienţa. Am  participat la Oxford-Ghent Dialysis and Transplantation Summer School.

Am  petrecut o perioadă de 3 luni ȋn Madrid, ȋn cadrul Secţiei de Nefrologie a “Fundacion Jimenez Diaz”, ȋn calitate de doctorand. Am fost rezident şef pentru o perioadă de doi ani şi mi-a făcut plăcere să mă implic şi să ajut rezidenţii din anii mai mici ȋn adaptarea la viaţa de medic.

Vladimir 

Ȋn 2015 am ȋnceput să efectuez gărzi la SMURD pe maşina de terapie intensivă mobilă (TIM), ȋn Iaşi, ulterior, ȋn 2016, ȋn Vaslui. A fost o perioadă ȋn care consider că am acumulat extrem de multe informaţii şi am fost expus la situaţii particulare şi dificile ȋn partea de medicină de urgenţă prespital. 

Aţi avut modele / mentori ȋn familie sau la facultate?

Angelica 

Din fericire, de-a lungul timpului am avut parte de oameni care m-au susţinut, ȋndrumat şi criticat când a fost nevoie. Mi-au fost aproape familia mea şi  prof. dr. Adrian Covic, ȋmpreună cu ȋntreg personalul din Compartimentul de Ȋngrijiri Avansate a Clinicii de Nefrologie din Iaşi. Fără aceşti oameni minunaţi nu aş fi reuşit să ajung ceea ce sunt astăzi. 

Vladimir

Nu pot spune că am avut un model sau un mentor anume. Există mai multe persoane pe care le apreciez şi le stimez pentru felul ȋn care m-au susţinut şi ȋndrumat până ȋn acest moment.

Povestea voastră: cum v-aţi cunoscut/ ȋndrăgostit/ rămas ȋmpreună/ căsătorit?

Ne-am cunoscut ȋn anul 2006. Eram studenţi şi locuiam ȋn acelaşi cămin, la acelaşi etaj. Nu a fost dragoste la prima vedere. Cinci ani am fost prieteni foarte buni. Apoi am devenit un cuplu. Ne-am căsătorit ȋn anul 2013 la Biserica Catolică “Sfântul Rozariu” din Bârlad.

Ȋn anul 2012 am participat amândoi la concursul naţional de rezidenţiat unde am reuşit să obţinem posturile scoase la concurs de către Spitalul Municipal “Elena Beldiman”, Bârlad şi astfel, ȋn 2017, la sfârşitul rezidenţiatului am ajuns aici.

Cum se ȋmpacă un urgentist şi un nefrolog acasă?

De multe ori suntem ȋn contratimp din cauza gărzilor şi a programului ȋncărcat. De multe ori suntem ȋn contradicţie ȋn discuţii legate de medicină. Dar, de cele mai multe ori nu suntem urgentist şi nefrolog acasă, ci o familie şi atât.

Duceţi problemele de serviciu acasă? Aveţi polemici vis-à-vis de cazurile mai deosebite din spital?

Inevitabil, problemele şi situaţiile de la serviciu ajung şi acasă. Ne place ceea ce facem şi ne place să vorbim despre ceea ce facem. Şi ne afectează ceea ce facem. Ne străduim să nu le dăm prioritate după terminarea programului. 

 Care este relaţia cu pacienţii şi cu echipa medicală/ colegi?

Angelica

Există colaborare atât cu pacienţii cât şi cu echipa medicală şi cred că am reuşit să mă integrez. 

Vladimir 

Consider că am o relaţie bună cu pacienţii. Ȋmi doresc foarte mult să ȋi fac să ȋnţeleagă criteriile de urgenţă şi să rezolv problema cât mai rapid, ȋnsă, ȋn continuare, Compartimentul de Urgenţe din Bârlad, ca şi celelalte Compartimente şi Unităţi de Primiri urgenţe din ţară, se confruntă cu deficit de personal atât mediu cât şi auxiliar.

Timp liber? Hobby-uri? 

Angelica

 Eu sunt pasionată de beletristică, istorie şi mitologie; citesc de fiecare dată când găsesc puţin timp liber. 

Vladimir

Printre hobby-urile mele se numără ciclismul, şi ȋl practic de câte ori am ocazia, muzica rock şi literatura. Ȋn timpul liber, pe langă hobby-uri ȋncercăm să ne vizităm familiile şi prietenii. 

De ce aţi ales să rămâneţi ȋn ţară?

Angelica

Am crescut cu un părinte plecat ȋn străinătate, nu mi-aş dori să repet istoria. Ȋn plus, sunt ataşată ȋncă de locul ȋn care am crescut, chiar dacă acum locuiesc şi lucrez ȋn alt judeţ. Sistemul medical românesc este ȋntr-adevăr imperfect. Ȋnsă România este o ţară ȋn curs de dezvoltare şi are oameni capabili să ajute la dezvoltare. Aş vrea să mă consider unul dintre aceştia, chiar şi doar pe plan local. 

Este dificil să fii medic ȋn România şi din acest motiv ȋi ȋnţeleg pe cei care vor să plece. Suntem blamaţi pentru neajunsurile spitalelor publice, suntem blamaţi pentru un sistem ȋn care lucrăm dar pe care nu ȋl controlăm sau modificăm noi. Suntem blamaţi inclusiv pentru creşterile salariale recente, deşi nimeni nu vorbeşte de valoarea lor anterioară. 

Şi suntem puţini, şi suntem depăşiţi de numărul de pacienţi. Şi de multe ori se stă peste program, dar nimeni nu scrie despre asta. Nu ştiam că se vor mari salariile (deşi am sperat), dar am rămas ȋn ţară – pentru părinţii mei, pentru bunicii mei şi pentru ceilalţi părinţi şi bunici care au rămas ȋn urmă.

Nu e altruism şi nici nu ȋi judec sau critic pe cei care au plecat din ţară. Fiecare dintre noi face ceea ce crede că este mai bine pentru sine şi pentru familie.Cred ȋnsă că ţara noastră ȋncă ȋmi poate da ceea ce am nevoie – mai greu, mai lent, cu mai multă birocraţie, dar nu mi-am pierdut speranţa. Ȋncă… Nu m-am văzut niciodată lucrând ȋn altă parte decât ȋn ţară, deşi eram şi sunt conştientă de minusurile sistemului medical românesc  precum şi de remuneraţia, insuficientă până de curând, ȋn acest domeniu.

Am fost ȋntotdeauna de părere că “omul sfinţeşte locul”. Nu cred că exodul medicilor ajută sistemul medical românesc iar părinţii şi bunicii care rămân ȋn urmă au şi ei nevoie de medici. 

Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, ce aţi alege?   

Angelica

Eu aş alege medicină şi nefrologie de fiecare dată. 

Vladimir

 Nu cred că aş schimba ceva din alegerile mele.

Angelica Gramaticu, cum vă percep pacienţii? Dar dumneavoastră pe ei? 

Nu aş şti să vă spun cum mă percep pacienţii, ȋnsă eu ȋi consider o familie extinsă. De multe ori se ȋntâlnesc mai des cu mine decât cu rudele lor, astfel ȋncât ȋncerc să le fiu prieten şi medic ȋn acelaşi timp. Cred că empatia este absolut necesară.

Stilul de viaţă al pacientului cu afectare renală trebuie adaptat şi personalizat fiecăruia ȋn parte, ȋn funcţie de tipul afectării renale, gradul de afectare, vârsta şi patologia asociată. Lucrurile acestea le discutăm ȋmpreună ȋn cadrul consultatiilor.

Sfaturi pentru aceştia.

Recomand tuturor evaluarea anuală a funcţiei renale prin uree, creatinină serică şi examen sumar de urină, ȋn special pacienţilor peste 65 de ani, pacienţilor cunoscuţi cu patologii sistemice precum diabetul zaharat, hipertensiune arterială sau cu antecedente ȋn familie de patologie renală. 

Vladimir Gramaticu, ce presupune medicina de urgenţă?

Medicina de urgenţă este specialitatea care se ocupă cu stabilizarea, diagnosticarea şi managementul pacienţilor care prezintă aspecte acute ale unor patologii. Reprezintă o specialitate relativ nouă, apărută ȋn vederea unor acţiuni standardizate sub formă de protocoale pentru pacienţii aflaţi ȋn situaţii critice. 

De multe ori, pacienţii confundă timpul de aşteptare cu timpul petrecut ȋn Unitatea de Primiri Urgenţe. Consider că este necesar să menţionez că protocolul de triaj se referă la durata de timp petrecută până la preluarea ȋn zona de tratament, ȋn funcţie de nivel şi cod. 

De exemplu un caz de nivel I-resuscitare (cod roşu) poate să petreacă ȋn zona de tratament şi câteva ore până la rezolvare. 

Cum apreciaţi colaborarea cu celelalte compartimente? Direcţionarea pacientului

Colaborarea cu secţiile şi compartimentele din Spitalul Municipal de Urgenţă, dar şi din alte spitale este de obicei bună ȋn ceea ce priveşte cazurile de nivel I şi II. Ȋnsă ȋn cazurile de nivel III, IV şi V, cazuri care implică şi consulturi interdisciplinare, suntem puşi ȋn dificultate.  Asta se ȋntâmplă din cauza sistemului pavilionar al spitalului şi al numărului insuficient de personal auxiliar şi mediu ce trebuie să ȋnsoţească pacientul.

Există ȋnsă şi un număr crescut de pacienţi care sunt cazuri sociale, fără suport familial şi care nu prezintă urgenţe vitale. Aceştia ȋncarcă activitatea din Compartimentul de Primire Urgenţe.

Există o mare nebuloasă vis-à-vis de tratamentul/ primirea bolnavului ȋn CPU. Ce ar trebui să ştie pacienţii şi s-ar părea că nu ştiu? 

Pacienţii ar trebui să ştie că medicina de urgenţă şi Compartimentul de Primire Urgenţe, după cum ȋi spune şi numele, se ocupă ȋn principal de urgenţe. Marea majoritate a cazurilor sunt de nivel III, IV şi V iar timpul petrecut ȋn CPU ȋn vederea rezolvării unui caz ce se ȋncadrează ȋn aceste nivele poate fi  ȋndelungat şi depinde de numărul de cazuri de nivel I şi II prezent la acel moment ȋn CPU. 

Ȋi rugăm să aibă răbdare, chiar dacă este dificil şi frustrant să aştepte o investigaţie sau un consult. 

Reuşiţi să vă detaşaţi de ce se ȋntâmplă la serviciu?

Ȋn principiu da. Sunt ȋnsă cazuri şi situaţii care te marchează şi ȋţi rămân ȋntipărite ȋn minte inevitabil. 

Plusuri şi minusuri pe această specialitate. Ce ȋnseamnă de facto viaţa de medic urgentist?

Viaţa de medic urgentist ȋnseamnă 12,  uneori 24 de ore petrecute ȋn Compartimentul de Primire Urgenţe, evaluarea şi tratarea a aproximativ 50 până la 100 de pacienţi ȋn timpul programului de lucru, cu diferite nivele de urgenţă.  Există satisfacţie, există şi frustrări, ca ȋn toate specialităţile medicale.

Povestea nu se termină aici. Fiindcă sunt două specialităţi interesante şi pentru că cei doi mai au multe de spus, le-am smuls promisiunea că ne vor povesti mai multe, fiecare despre domeniul său.