De vorbă cu o parte din voluntarii care au tradus ghidul folosit în Coreea de Sud pentru combaterea COVID-19

De vorbă cu o parte din voluntarii care au tradus ghidul folosit în Coreea de Sud pentru combaterea COVID-19

Ghidul folosit în Coreea de Sud pentru combaterea COVID-19 a fost tradus în limba română cu ajutorul a peste 20 de voluntari: medici rezidenți, profesori, cercetători etc.

V-aţi fi imaginat vreodată că vom trăi o pandemie? Şi că această stare de fapt va scoate la iveală cât curaj, omenie şi solidaritate se ascunde în oameni?

Dacă vrem să vedem partea bună a lucrurilor nu trebuie să căutăm prea mult. Noi am găsit-o: doi prieteni din România care îşi iubesc ţara fără a fi patetici, într-o societate mercantilă au făcut ceva ce iese din tipare. Au făcut un apel public pe reţelele de socializare cerând ajutor pentru traducerea “Ghidului Coreei de Sud pentru combaterea COVID-19” care explică în detaliu procedurile lor din instituţiile sanitare. 

Merită să îi știe lumea mai mult decât după nume. Poate exemplul lor va stârni o epidemie de fapte nobile. Bayar Ilhan Menzat şi Vlad Mărgărint au terminat PhD-urile la Oxford în 2019, Bayar în Neuroştiinte şi Vlad în Matematică. Bayar este Researcher la Akrivia Health, iar Vlad este Postdoctoral Fellow of Mathematics la NYU Shanghai.

Cum a început “Proiectul COVID-19 Translate Romania”

Vlad Mărgărint împreună cu Bayar Ilhan Menzat au început să caute voluntari pentru traducerea din engleză în română a Ghidului Coreei de Sud pentru combaterea COVID-19 care explică în detaliu procedurile lor din instituţiile sanitare (spitale, clinici din linia I etc). 

Este un ghid folosit într-o ţară care a avut succes în reducerea numărului celor infectaţi şi care ar putea fi util celor interesaţi să îl citească. La iniţiativa Prof. Sebastian Seung de la Universitatea Princeton documentul a fost deja tradus din coreeană în engleză folosind crowdsourcing. Ne-a încurajat şi pe noi să îl traducem în limba română. Documentul în limba engleză îl puteţi accesa aici: https://tinyurl.com/qor52oz. Am preluat modelul sugerat de Prof. Sebastian Seung şi am organizat traducerea în mai multe etape.”- au spus Vlad şi Bayar.

Pe 2 aprilie, Vlad Mărgărint anunţa pe pagina sa de Facebook:

“Azi-noapte, împreună, am finalizat prima versiune complet tradusă în limba română a Ghidului Coreei de Sud pentru combaterea COVID-19 care conţine detalii complete legate de organizarea în spitale cât şi proceduri esenţiale generale de organizare.

Acest lucru nu ar fi fost posibil atât de rapid fără implicarea a peste 20 de voluntari: medici rezidenţi, profesori, cercetători, traducători autorizaţi etc. din toate zonele României şi din străinătate. Numele lor sunt marcate la începutul documentului şi merită toată aprecierea noastră pentru efort!

Lucrăm la versiunea 2.0 (cea finală) cu text uniformizat şi parcurs de traducători profesionişti şi medici pe care o să o facem publică alături de numele tuturor celor implicaţi (dacă ne vor da acordul).

Vă mulţumim încă o dată pentru implicare! Am aflat de pe Twitter că demersul României este salutat şi de coreeni în media lor!”

Şi rezultatul:

“Astăzi (n.r.: 8 aprilie) am finalizat prima variantă oficială de traducere a “Ghidului Coreei de Sud pentru combaterea COVID-19”, text parcurs şi uniformizat cu medici rezidenţi şi traducători profesionişti. Textul poate fi descărcat la: https://www.proiectecovid.org/CovidPlaybook_RO_v0.91.pdf

Mulţumim domnului Marius Ungureanu, lector în cadrul Departamentului de Sănătate Publică al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj, cu ajutorul căruia am făcut echivalarea denumirilor instituţiilor Coreene cu cele din România, în măsura în care acest lucru a fost posibil.

Iniţiativa a fost susţinută şi de Domnul Ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu, care ne-a contactat prin intermediul unui consilier încă de la începutul acestui proiect. Prin implicarea domniei sale, textul a ajuns astăzi în versiunea aceasta şi la autorităţile României!

Vă mulţumim tuturor pentru zecile de mesaje de încurajare primite pe parcursul proiectului care ne-au făcut în momentele mai puţin uşoare să prindem curaj!

Din cauza timpului scurt avut la dispoziţie, există posibilitatea unor mici erori de traducere. Vă rugăm să ne transmiteţi orice sugestie sau sesizare pentru remediere.”- Vlad Mărgărint

Mulţumiri publice din partea Ministrului Economiei, Energiei şi   Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu

“Astăzi vreau să aduc mulțumiri speciale unei echipe de voluntari care a depus o muncă titanică, în ultimele 7 zile, pentru a traduce un ghid extins ce conține măsurile luate de Coreea de Sud pentru a combate criza coronavirusului. Când am auzit că se lucrează la acest document am luat legătura cu domnul Vlad Mărgărint pentru a-i transmite că suntem interesați de soluțiile care au fost aplicate în Coreea de Sud, unul dintre statele care a reușit să minimizeze efectele nefaste ale acestui virus.

Ghidul a fost finalizat și am primit permisiunea echipei de a-l prezenta colegilor din Guvern. Vreau să le mulțumesc pe această cale celor doi coordonatori Vlad Mărgărint și Bayar Ilhan Menzat, dar și restului echipei: Adriana Anușca, Lucian Bâgu, Ana – Mădălina Bocancea, Cristiana Bănila, Anca Bunda, Cristina Dolea, Angela Dumitran, Andra Cazacu, Raluca Cezara Popa, Georgiana Gheţie, Laura (Georgescu) Mărgărint, Bianca Pătruț, Ana Popescu, Ramona Pastalac, Sabina Şerbu, Andreea Berkhout, Alexandra Radu, Marius Ungureanu și Veronica Zaharia.

Se dovedește că în vremuri de criză doar împreună, cu dedicare, găsim cele mai bune soluții pentru a învinge!”

Vlad Mărgărint şi Bayar Ilhan Menzat, iniţiatorii proiectului

Bayar Menzat, Researcher la Akrivia Health, spune despre el: 

“În liceu nu am fost nici olimpic, nici cel mai bun la vreo materie, dar aveam hobby-urile mele. Îmi plăcea foarte mult să citesc cărţi în limba engleză şi încercam să modific jocuri, să fac muzică singur şi să învăţ să programez folosind tutoriale de pe internet. M-am dus să studiez în Anglia, Computer Science cu module de Inteligenţă Artificială. În anul III proiectul meu de dizertaţie a luat locul I (un joc în care îţi foloseai corpul pentru a face exerciţii de reabilitare) şi m-a ajutat să fiu acceptat la Universitatea din Oxford pentru a studia neuroştiinţele. 

Schimbarea a fost una naturală; m-am convins că pentru a ajunge la inteligenţa artificială adevărată trebuie să studiem creierul uman. În programul de neuroştiinţe am avut ocazia să fiu supravegheat de doi experţi în domeniu: Tim Vogels şi Scott Waddell şi împreună cu alţi oameni extraordinari am colaborat la construirea unui model pentru a înţelege rolul dopaminei în procesul de învăţare. A fost prima dată când am făcut experimente în laborator, am privit creierul unei vietăţi (Drosophila Melanogaster) la microscop, am propus experimente. Complexitatea unui creier de musculiţă de oţet a fost cel mai fascinant lucru pe care l-am putut studia, iar doctoratul l-am terminat dupa 4 ani frumoşi.

A urmat o perioadă în care am lucrat la un startup pe ideea de a construi un nas electronic inspirat de modele pe care le-am dezvoltat în timpul doctoratului. De fapt, pentru mine, viitorul inteligenţei artificiale cred că va fi unul inspirat din neuroştiinte. Dupa 6 luni petrecute în acest proiect am devenit cercetător la Akrivia Health unde lucrez cu instituţii din NHS care se ocupă de bolile mintale. Scopul este acela de a crea metode de diagnostic mai eficient pentru a ajuta oamenii care se confruntă cu aceste probleme.”

Vlad Mărgărint, Postdoctoral Fellow of Mathematics la NYU Shanghai:

Vlad este definit de modestie, bun simţ şi genialitate. Este cunoscut pentru pasiunea pentru Matematică şi Ştiinţe, în general, dar şi pentru implicarea socială. Şi de această dată faptele vorbesc. M-a rugat în mod special să vorbesc despre meritele celor care şi-au adus aportul, mai puţin despre el.

Este de ajuns să daţi un search pe Google şi veţi rămâne uimiţi de cine este cu adevărat Vlad Mărgărint.

Iată câţiva dintre inimoşii care au spus DA la apelul lui Vlad şi Bayar:

Laura (Georgescu) Mărgărint, medic rezident reumatologie, doctorand Fiziologie şi Neuroştiinţe 

Despre Laura (Georgescu) Mărgărint am vorbit aici.

Autoritățile române s-au descurcat destul de bine, din punctul meu de vedere. Eu cred că o capacitate de testare mai mare ar fi ceea ce ne-ar ajuta cel mai mult acum.”

Sabina Şerbu, Farmacist, Master Genetică Aplicată şi Biotehnologii, Voluntar la : Top Minds, Zi de Bine, AjutorSpitale

“Pe mine m-a motivat Vlad. Îl cunosc de mult, cred că face to face ne-am întâlnit o dată sau de două ori, dar a fost de ajuns. Este un om extrem de modest şi genial, simultan. Ştiam că va pune împreună o echipă forte şi voiam să contribui, să mă bucur de şansa de a fi parte dintr-o super echipă. 

Eu am contribuit foarte puţin aici; lucrez simultan pe vreo 4 proiecte de voluntariat. Dar nu puteam să nu pun şi eu un deget la iniţiativa lui Vlad. Cred că e foarte important să conştientizezi, să vezi ce fac alţii bine şi ce nu, de ce e bine sau nu, funcţionează sau nu şi să adaptezi.

Oricum, m-a motivat echipa, care cred că poate scoate si mai mult decât o traducere. Cred că este foarte important să fim conştienţi de ce se întâmplă în jur, ce strategii se aplică, ce şi de ce funcţionează şi să adaptăm la noi, la contextul nostru. Deci nu să copiem sau să spunem că la noi nu funcţionează. Conştientizarea, analiza, învăţarea, adaptarea şi inovarea sunt toţi paşi spre rezolvarea eficientă a unei probleme – cel puţin aşa consider. Şi pentru că toţi aceştia să aibă loc ai  nevoie de multă prezenţă de spirit şi, mai ales, trebuie să îţi pese. Mult. De tot ce există.

Popescu Ana, rezidentă Neonatologie anul I: 

“Voi începe cu faptul că am urmărit instaurarea și evoluția stării de urgență (ca să o numim așa) în Coreea. Am o amică acolo și am rămas surprinsă că în Europa şi în România organizarea a fost sesizabil mai proastă. În altă ordine de idei, întotdeauna mi-am dorit să îmi pun în aplicație cunoștințele de engleză; când aceste două au fuzionat într-o ofertă – am acceptat-o. Consider că a lipsit un astfel de protocol din prima zi a răspândirii virusului, și dacă am putut să-l oferim, chiar cu întârziere, e un pas înainte. 

Noi, rezidenții am venit mai mult cu interpretările corecte ale textului și modelarea lui să fie cât mai practic, dar totuși lucrul traducătorilor care au participat e de nedescris. Doar datorită lor consider că s-a putut traduce şi redacta ghidul calitativ în acest timp scurt. Am lucrat cu mare plăcere și Vlad si Bayar au creat un grup de lucru foarte armonios și productiv.”

Veronica Zaharia, medic rezident neonatolog, anul I:

 “Eu nu îl cunosc personal pe Vlad, doar prin intermediul acestui proiect am avut ocazia să interacționez cu el. Un coleg rezident a luat legătura cu noi şi ne-a întrebat dacă nu am dori să ne implicăm în traducerea unui ghid legat de infecția cu virusul Covid. Sincer, nu mi-a luat mult timp să răspund afirmativ acestei iniţiatiave. Este o perioadă în care trebuie să fim solidari, să empatizăm, să fim buni și nu doar ca în calitate de medici, ci şi ca oameni.

Mi-am spus că, prin acest proiect i-aş putea ajuta într-o mică măsură pe cei din jurul meu, să conștientizeze situația de faţă, să fie responsabili pentru a rămâne sănătoși, atât ei cât și cei din jurul lor. Pe de altă parte, ne-a ajutat și pe noi în exersarea limbajului de specialitate prin traducerea acestui ghid.”

Andreea Berkhout,  fondator “Andreea Berkhout Academy”, fondator “Advanced Language Education”, profesor de limba engleză expert în IELTS şi OET, certificări lingvistice internaţionale academice şi medicale:

“Mi-am dedicat viața și cariera sprijinirii medicilor, farmaciștilor și asistenților medicali în dorința lor de a trece examenele internaționale dificile, precum IELTS și OET, care le permit să profeseze în afara țării, să urmeze specializări, să facă doctorate sau, pur și simplu, să învețe bine limba engleză pentru a participa la conferințe internaționale, așa încât m-am alăturat cu entuziasm proiectului de traducere a Ghidului Coreei de Sud pentru combaterea COVID-19. Contribuția mea la traducere este mică, comparativ cu volumul de muncă depusă de unii dintre colegii mei din această echipă.

Proiectul de traducere a Ghidului Coreei de Sud pentru combaterea  COVID-19  este un moment profesional unic în viața celor care ne-am implicat, fiecare în felul lui, în punerea lui în practică. 

Ce îi poate uni, mai mult decât speranța și dorința de a salva vieți, pe niște oameni aparent total diferiți? Medici rezidenți, traducători, cercetători, IT-iști și profesori au muncit voluntar, cot la cot – unii nu s-au dezlipit, practic, de laptop, pentru a finaliza în timp record ceea ce poate fi un punct important de referință în medicina românească. Oamenii minunaţi cărora am avut onoarea să mă alătur au dat o adevărată lecție de altruism. Iar coordonatorii proiectului, Vlad Mărgărint şi Bayar Ilhan Menzat, merită aplauzele noastre la scenă deschisă.

Ghidul transpune practicile medicale sud-coreene, incluzând definițiile de caz, abordarea persoanelor confirmate cu Covid-19, alocarea paturilor necesare pacienților, managementul deceselor, al probelor de laborator și al mediului înconjurător în timpul pandemiei. Am avut surpriza plăcută de a fi adoptat imediat de lumea medicală. Un spital din Timișoara și altul din Dâmbovița mi-au transmis că studiază deja ghidul, la scurt timp după ce echipa noastră l-a lansat în spațiul public. 

Ce  îți dă energie în timpul unui astfel de proiect? Gândul la oameni. La cei dragi, la cei care sunt în prima linie in lupta cu SARS-CoV-2, la medicii, asistenții, farmaciștii care salvează și au dreptul la ajutor necondiționat din partea noastră. 

Pentru că Andreea Berkhout Academy este în  parteneriat cu World Medical Students, care au sediul în Camerun și ai căror membri sunt medici și studenți la medicină majoritari din Africa, le-am pus la dispoziție  Ghidul sud-coreean tradus în limba engleză, urmând ca profesioniștii lor să îl disemineze. 

În aceste vremuri care ne încearcă toate resursele, fiecare caută să ofere celorlalți ceva din ceea ce are sau ce știe să facă. M-am bucurat să dau o mână de ajutor prin acest proiect de suflet, așa cum am făcut-o și prin lecțiile gratuite oferite copiilor și vârstnicilor de Academia online pe care o conduc. Andreea Berkhout Academy s-a înscris printre inițiativele civice din sfera educației încă din prima zi a perioadei de suspendare a cursurilor și oferă mai multe lecții interactive elevilor de la clasele a III-a până la a XII-a, prin rotație, la limba română, engleză, matematică și istorie. Predăm online încă din 2016, astfel încât fost un mod natural de a contribui la ridicarea moralului copiilor, al părinților și chiar al bunicilor, cărora le-am dedicat, de asemenea, un curs de limba engleză gratuit.”

Bocancea Ana-Mădălina, rezidentă neonatologie, anul I: 

“Am auzit de această iniţiativă de la un coleg mai mare şi m-am gândit să dau şi eu o mână de ajutor, oricât de mic, acestui grup de oameni frumoşi, şi, implicit, părinţilor, bunicilor, prietenilor mei şi ţării mele. Consider că exemplele bune, cum ar fi cel al Coreei de Sud, trebuie avute în vedere şi, de ce nu, urmate şi de noi. 

Prin acest protocol se lămuresc atribuţiile şi rolurile fiecărei instituţii, fiecărei persoane, aşa ieşind şi din haosul, nesiguranţa şi agitaţia dată de dezorganizare. Toţi cei care am contribuit la această traducere am reuşit să adeverim şi proverbul: Unde-s mulţi, puterea creşte!” 

Lucian Bâgu, medic rezident Neonatologie anul IV, Maternitatea “Cuza-Vodă”.

Am 28 de ani şi sunt tatăl a doi copii mici şi minunaţi. M-am implicat în acest proiect de voluntariat (Proiect COVID-19 Translate Romania) pentru că în lumea medicală orice informaţie corectă şi de actualitate este foarte importantă. Oricât de mult aşteaptă societatea soluţii de la autorităţi, realitatea este că, fără informaţie de calitate acestea nu au de unde să vină. O manageriere corectă a acestei pandemii în România este în interesul nostru, al tuturor. Într-o lume ideală, fiecare spital, fiecare DSP elaborează protocoale până sunt publicate cele ale Ministerului Sănătăţii, după care se actualizează cu informaţiile oficiale. Prin aceasta vreau să spun că există spitale care s-au pregătit – care au circuite specifice pentru bolnavii COVID-19 – şi altele care nu.

Celorlalte le recomand să folosească Ghidul tradus de noi şi pe viitor să nu mai aştepte protocoale de la minister, ci să-şi facă ei întâi. Daca ar fi aşa, spitalele ar fi puncte de susţinere pentru Ministerul Sănătăţii şi nu doar consumatori, să primească totul de-a gata. Oamenii, în general, aşteaptă să facă altcineva, noi am hotărât să facem noi ceva.

Ca să nu existe nelămuriri, spitalul în care lucrez a elaborat protocoale bazate pe informaţii oficiale, din diverse alte ţări, încă din luna martie. Sunt sigur că mai sunt şi alte spitale care au făcut la fel, în ciuda faptului că în mass-media se vorbeşte doar despre exemplele negative, care, din păcate, sunt suficiente.”

Raluca Popa, medic specialist gastroenterolog:

“De ce m-am alăturat acestui proiect? Pentru că siguranţa pacientului este prioritară pentru noi, ca medici. Actul medical de calitate nu se poate desfăşura decât într-un mediu în care procedurile sunt clare şi respectate. E un sistem care implică personalul furnizor de servicii medicale, beneficiarii acestor servicii, infrastructura sistemelor de intervenţii terapeutice. Trebuie să încercăm sa prevenim erorile care pun în pericol pacientul, iar pentru asta trebuie sa identificăm zonele predispuse la erori.”

Sunt doar o parte dintre minunaţii oameni care au participat voluntar la acest proiect. Este o lecţie despre implicare, comunicare, despre speranţă şi patriotism.

Update de la Vlad Mărgărint despre site

“Am adăugat un abstract al ghidului pe site-ul proiectului: proiectecovid.org  şi o anexă în engleză a documentului, care a fost adăugată foarte recent de traducătorii din Coreea de Sud. Anexa este un set clar de reguli care complementează informaţia din ghid. O considerăm foarte utilă, de aceea ne-am apucat de tradus şi la ea! Puteţi să vă uitaţi peste varianta în engleză a acestei anexe, pe site, pentru moment.

Lucrăm şi la un rezumat al ghidului pe care o să îl punem pe site în curând. Toate update-urile o sa fie publicate pe proiectecovid.org. Urmăriţi site-ul pentru update-uri!”

Despre Autor

Iulia Chiper

Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment