După ce, în prima parte a interviului acordat în exclusivitate pentru MEDIjobs, Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă ne-a povestit despre copilăria sa, vă vom prezenta în continuare momentele definitorii ale unei cariere cu adevărat uimitoare.
Admis la Facultatea de Medicină din Iași, studentul Dănăilă a continuat să se dedice domeniului său favorit, chirurgia.
- Cum a fost viața la facultate?
În facultate, ca și în liceu, am citit ce mi-a plăcut, ce mă interesa, atât. Nu pierdeam timpul cu materii precum Marxism, Igienă, Organizare Sanitară. Mie îmi plăcea Chirurgia. M-am dus la profesor și l-am rugat să mă lase și pe mine să stau cu el când era de gardă. Așa am intrat și în operații, am văzut câteva. Nu am operat eu, doamne ferește, dar mă spălam pe mâini și vedeam ce se întâmplă în sală. Începuse să-mi placă foarte mult Chirurgia.
- După facultate a urmat rezidențiatul?
La sfârșitul facultății am plecat la țară 3 ani. Așa era legea. Dar era așa bine… Am învățat în cei 3 ani foarte multe. Veneau bolnavi de toate categoriile. Trebuia să faci față, trebuia să cunoști de toate. Din acești 3 ani pe care îi petreceai la dispensar, aveai dreptul să te duci un an la spital. La dispensar am avut norocul că știam foarte bine farmacologie și mă puneau să scriu rețete. Nu erau pastile, ca astăzi. Tu trebuia să știi dozele și eu scriam dozele foarte corect. Când a venit toamna, m-am dus la spitalul din Comănești. Acolo m-am evidențiat, mă duceam la ședințe la Moinești. Când a plecat internistul în concediu m-au lăsat pe mine că nu erau mulți doctori. Apoi, când a plecat o doamnă de la ginecologie, m-au lăsat iar pe mine. Când a plecat chirurgul, tot pe mine m-au lăsat. Nu operam, dar aveam grijă de bolnavi. I-am pregătit pentru el, pentru când o veni din concediu. Cel mai greu mi-a fost când a plecat pediatrul. Pediatria nu mi-a plăcut nici în facultate. Copiii îmi plac, dar e foarte greu să-i examinezi. M-am descurcat totuși foarte bine, am învățat dozele, alimentația, le-am învățat pe toate.
Numai un an de zile aveam dreptul să stau la spital, dar ei văzând că totuși mă pricep, au făcut o cerere la raion, la medical-șef, să mai stau un an. Leafa era mica, ca și acum. Aveam 700 de lei pe lună, plăteam 500 de lei la gazdă și 200 la spital. Mi se rupseseră și ciorapii și am scris acasă să-mi trimită niște bani. Dar părinții mei mi-au zis: “Noi să-ți trimitem? Păi tu ești doctor acum”. După cei doi ani petrecuți la spital m-au trimis la țară, la dispensarul din Dărmănești. M-am descurcat foarte bine și acolo.
- Și după această perioadă de 3 ani ce ați făcut?
După ce am terminat și anul acela, m-am înscris la rezidențiat la București. Am dat examen la spitalul Caritas. De la regiune am venit cu nota socială 15 din 20 maximum. Dacă eram și membru de partid primeam 20. Această notă se aduna cu media de la examenul oral și teza profesională și se împărțea la doi. Am luat la examene 20 și 20 și am intrat, nu printre primii, dar nu asta era important. După aceea ne-au chemat în amfiteatru să ne alegem specializarea. Eu voiam o ramură chirurgicală. Mai rămăsese neurochirurgia. Toți fugeau de ea că auziseră că Arseni (n.r. Prof. Dr. Constantin N. Arseni) este foarte rău. Atunci, eu mi-am zis: “Ce o să-mi facă? Eu sunt om cinstit și aleg neurochirurgia”. Nu a fost chiar așa, eu nu aveam bani, n-am adus cadouri și m-a repartizat la cea mai nenorocită secție, la neurochirurgia celor cu fracturi de coloană. Am stat în secția aia vreo 3 ani de zile.
- Cum ați colaborat cu Prof. Dr. Constantin Arseni?
O data, s-a internat un bolnav care căzuse. Prezenta un traumatism de coloană cervicaă cum a avut Labiș, de exemplu. Astfel de pacienți sunt conștienți, dar nu pot respira și până la urmă mor. I-am prezentat (n.r. lui Constantin Arseni) bolnavul acela cu traumatism. I-am spus că nu cred că are traumatism de coloană cervicală, simptomele erau mai sus de măduva spinării. A luat scaunul și m-a îndemnat să continui. Studiasem bolnavul acesta foarte bine. I-am spus că eu cred că bolnavul avea o tumoră de trunchi cerebral. Mi-a spus să-l programez a doua zi pentru operație. Am intrat și eu în operație. După ce l-a deschis, s-a adeverit ce am spus, avea tumoră de trunchi cerebral. Profesorul mi-a spus atunci: “De mâine vii și lucrezi cu mine”.
- Îl considerați pe domnul Prof. Dr. Arseni un mentor pentru dumneavoastră?
Da, sigur, a fost. Am învățat multe de la el. Dar era și un om foarte agresiv. Mai avea ceva ce nu mi-a plăcut. Mi-a spus o data, după ce mă mutasem la el: “Vezi, tu când o să ajungi șef să îți alegi colaboratori dintre oameni mediocri și proști. Să ai grijă, că oamenii buni te dărâmă”. Cam așa a făcut și cu mine. Toată lumea mă întreabă de ce am ajuns aici.
Pe vremea aceea, profesorul scotea tumoarea cu degetul. Era o hemoragie, așa se opera atunci. El avea o mortalitate de 50%. Am făcut în secret această statistică, am și acum documentele. Am pătruns în arhivă, cheie de acolo având numai el și secretara. Fiind tânăr, am făcut curte secretarei, am obținut cheia într-o noapte și am făcut statistica. Din revistele rusești și cele venite din afară, citisem eu că mortalitatea în Apus este de 4-5%. M-am interesat de acest aspect și, după ce m-am făcut membru de partid, am căpătat în 1981 o bursă, Fullbright, în New York. Am fost acolo un an și am observat cum se operează, cu microscopul operator.
- Cum v-a influențat această bursă cariera?
Când m-am întors în țară, am început să operez și eu cu profesorul. Bolnavii, când veneau la el, îi spuneau să mă ia și pe mine în operații. Auziseră de mine și că fusesem în America. Acest lucru l-a enervat și m-a mutat aici (n.r. într-un pavilion din Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”) și mi-a spus că o să operez când “o să zboare bivolii deasupra clădirii”. Eu știam dinainte că voi fi mutat, de la surorile medicale, și am amenajat clădirea. Aici, alături, era ITM-ul, “Instrumente Medicale”. Îi cunoșteam și, cu bani din buzunar, mi-am instrumentat masa de operație, mi-am pregătit tot. A doua zi am operat. Eram singura secție de “Chirurgie Vasculară” din țară. Făcusem și o cerere către Minister, Direcția Sanitară și Direcția Spitalelor prin care le spuneam că nu am cum să operez aici, dar nu au intervenit peste Arseni. Era prieten cu Ceaușescu.
Toți cei pe care îi tratam mă ajutau. Îi întrebam ce lucrează și printre ei erau zidari, faianțari, și mă ajutau gratuit că bani de la spital nu îți dădea nimeni. Operam destul de bine și a început să vină la toată protipendada. După 3 ani de zile, el (n.r. Constantin Arseni) s-a sesizat că nu mai mergeau bolnavii importanți la el. Miniștrii, toți, veneau la mine să se opereze. Atunci, el a luat cererea pe care eu o făcusem, a făcut el o cerere la Minister, Direcția Sanitară și Direcția Spitaleor și îi anunța că nu ar trebui să operez, că nu am club de transfuzii, că nu am alte intreumente, sală care să mă ajute. Exact ce scrisesem eu. M-au chemat la Minister și mi-au spus să n-am nicio grijă, voi rămâne aici și nu-mi vor face nimic. Îi cunoșteam pe mulți dintre ei, îi tratasem. Așa am ajuns să răspund singur de o secție. Răul pe care mi l-a făcut a fost cel mai bun lucru pentru mine.
Traseul profesional al Dr. Leon Dănăilă a fost unul presărat cu obstacole de tot felul, dar care au fost depășite cu ajutorul pasiunii pentru Medicină. În episoadele următoare vă vom prezenta în detaliu modul prin care genialul medic neurochirurg a impresionat o lume întreagă.
Citește și:
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.