Profil de farmacist: sarcini, responsabilități și calități pe care orice profesionist trebuie să le aibă

Profil de farmacist: sarcini, responsabilități și calități pe care orice profesionist trebuie să le aibă

Meseria de farmacist este una nobilă, indispensabilă societății moderne și care contribuie la menținerea sănătoasă a populației ajungând la tratarea bolilor și afecțiunilor pacienților. Domeniul medical este unul care cuprinde numeroase specialități și subdomenii, fiecare cu rolul său specific și binedefinit. Cel farmaceutic este complementar domeniului medical, iar unul fără celălalt nu ar putea funcționa. Farmaciștii joacă un rol important în tratarea pacienților.

Istoric, rolul fundamental al farmaciștilor a fost de a se asigura că medicamentația prescrisă de medici este una corespunzătoare și că medicii sunt aprovizionați cu medicamente pe care să le prescrie pacienților. În perioada contemporană, rolul farmaciștilor este acela de a sfătui pacienții și furnizorii de servicii medicale cu privire la selecția, dozele, modul de administrare și efectele secundare ale medicamentelor. Mai mult, farmaciștii monitorizează starea de sănătate, progresul pacienților și utilizarea corespunzătoare a medicamentelor pentru un tratament adecvat pentru fiecare pacient în parte.

Citește și INTERVIU Ioana Nichita, farmacist-șef: “Ȋntr-o farmacie nu totul se rezumă la eliberarea de medicamente”

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), farmaciștii sunt „profesioniștii din domeniul sănătății cei mai accesibili publicului. Ei furnizează medicamente în conformitate cu o rețetă sau, când este permis legal, le vând fără rețetă. Pe lângă asigurarea unei aprovizionări precise cu produse adecvate, activitățile lor profesionale includ și consilierea pacienților în momentul administrării medicamentelor pe bază de rețetă și fără prescripție medicală, includ informații despre medicamente pentru profesioniștii din sănătate, pacienți și publicul larg și participă la promovarea activă a sănătății. Ei mențin legături cu alți profesioniști din domeniul sănătății în asistența medicală primară.”

Dacă ți-ai ales deja meseria aceasta și vrei să faci primii tăi pași în domeniul farmaceutic, află cum vor arăta zilele tale, care sunt principalele responsabilități, îndatoriri, dar și cum arată profilul unui farmacist profesionist pe care oricine se poate baza.

Responsabilitățile unui farmacist

Munca într-o farmacie presupune numeroase sarcini și deși acestea pot fi repetitive, fiecare zi vine cu provocările sale. Sunt mai multe responsabilități pe care un farmacist le are bine trasate în fișa postului și de care depinde buna funcționare a companiei. 

Prelucrarea rețetelor

Farmacistul verifică legalitatea, siguranța și caracterul adecvat al prescripției medicale, are în sarcină evidența medicamentelor pacientului înainte de eliberarea rețetei, se asigură că se distribuie cu exactitate cantitățile de medicamente. Orice eroare în cadrul acestui proces poate avea repercursiuni, mai ales că anumite tratamente pot fi administrate chiar și luni la rând.

Dialogul cu pacienții

În cadrul vizitei pacienților în farmacii, farmaciștii vor putea să discute cu aceștia despre istoricul tratamentelor, vor putea clarifica aspecte referitoare la dozajul substanțelor sau metoda cea mai potrivită de administrare. În anumite cazuri, farmaciștii pot să monitorizeze pacienții pentru a vedea cum evoluează și cum răspund din punct de vedere terapeutic.

De asemenea, farmaciștii pot să le recomande pacienților medicamente cu aceeași substanță activă care are efect asupra aceleiași afecțiuni, dar care este pusă pe piață de altă companie farmaceutică. 

Sfătuiește în legătură cu afecțiuni minore

Pacienții se pot adresa farmaciștilor cu numeroase întrebări despre simptome sau afecțiuni. În cazul în care acestea nu necesită o consultare a medicului, farmacistul poate să le sugereze un tratament fără prescripție medicală. Cu toate acestea, farmacistul trebuie să îi îndrume pe pacienți să se adreseze medicilor dacă simptomele persistă.

Citește și Punctele EFC pentru farmaciști și asistenți farmaciști. Ce sunt și cum le poți obține?

Prepararea medicamentelor

Farmaciști din toate colțurile lumii continuă să producă în laboratoarele lor medicamente în farmacie. Acest lucru le permite să adapteze tratamentele la nevoile pacienților. Cu toate acestea, farmaciștii care prepară medicamente, loțiuni sau creme și dezinfectanți în farmaciile lor trebuie să se supună unor reguli riguroase de igienă și fabricație.

Sarcini administrative

Pe lângă responsabilitățile prezentate mai devreme, farmaciștii au în vedere și o evidență a substanțelor prezente în farmacie, controlează și elimină medicamentele depășite și fac regulat inventar. De asemenea, pot aranja diferite medicamente atunci când sunt livrate de distribuitori. Aceste sarcini se realizează prin rotație, pentru a nu îl solicita pe niciunul dintre membrii echipei.

Profilul unui farmacist profesionist

Pe lângă cunoștințele teoretice, un farmacist are nevoie de abilități interpersonale și de acele soft skills care să îl transforme într-un profesionist desăvârșit. Printre acestea regăsim abilitatea de a prioritiza, capacitatea de a comunica concis, multitasking-ul, dar și altele pe care le vom detalia.

Precizia

În industria farmaceutică se pune un accent foarte mare pe precizie și nici nu ar putea fi altfel. O greșeală poate face diferența dintre viață și moarte. Cu toții suntem supuși greșelilor, dar în farmacie acestea nu au consecințe doar asupra farmaciștilor, ci și asupra pacienților. 

Indiferent că este vorba despre citirea unei rețete prescrise de medic și introducerea ei în sistemul informatic sau măsurarea corectă a ingredientelor, precizia este cheia.

Integritatea

Pentru o aplicare corespunzătoare a tratamentului, farmacistul poate să îi pună pacientului întrebări suplimentare legate de afecțiune și de medicamentele prescrise, dar mai ales de dozaj. Dacă consideră că acesta nu este adecvat sau poate recomanda substanțe care tratează mai eficient afecțiunea, acesta trebuie să poarte o discuție atât cu pacientul, dar și cu specialistul care a hotărât administrarea tratamentului. El nu este un comerciant, ci are rolul de a se asigura că nu sunt făcute greșeli care pot pune viețile pacienților în pericol.

Abilități științifice și matematice

Deși poate părea evident, mulți subestimează importanța abilităților matematice de care trebuie să dea dovadă farmaciștii. De la simplul calcul al pilulelor de care are nevoie un pacient, până la elaborarea unor tratamente personalizate, farmaciștii trebuie să fie atenți și să folosească formule complexe. 

În timpul facultății farmaciștii deprind o mulțime de cunoștințe din domeniul chimiei și biologiei pe care le aplică apoi în laboratoarele companiilor unde lucrează în prepararea diferitelor medicamente sau a tratamentelor.

Aptitudini interpersonale

Farmaciștii pot fi puși în multe situații în care trebuie să le gestioneze. De la negocierea unor contracte cu furnizorii, la clarificarea unor aspecte ce țin de tratamente cu medicii sau explicarea în detaliu pacienților, farmaciștii trebuie să dea dovadă de înțelegere pentru ceilalți, să manifeste empatie și să fie mereu gata să rezolve problemele, acolo unde ele apar. 

Dacă farmaciștii au și un simț dezvoltat al umorului, acesta îi va ajuta să treacă mai ușor peste provocările zilnice – și ele nu sunt puține!

Abilități de comunicare

Aceasta este unul dintre elementele cheie ale meseriei de farmacist. Este important ca profesioniștii din domeniul farmaceutic să comunice clar pacientului când și cum să administreze tratamentul și apoi să se asigure că instrucțiunile lor au fost înțelese. 

Această abilitate se va dovedi utilă atunci când trebuie să îi explice unui pacient de ce este nevoie de administrarea unui anumit medicament, dar și când trebuie să îl avertizeze despre potențiale reacții adverse și măsuri care se impun în acel caz.

Aptitudini de management

În funcție de locul de muncă și de structura companiei, farmaciștii pot fi responsabili cu supravegherea, dar pot avea grijă și de buna gestionare a bugetelor, monitorizarea stocurilor și păstrarea evidenței contabile.

Multitasking

Farmaciștii trebuie să se ocupe de pacienți, să răspundă la apeluri, să se asigure că sunt respectate protocoalele și normele din companie, sunt responsabili de aprovizionare, dar și de acuratețea prescripțiilor medicale. Toate aceste sarcini pot avea loc uneori simultan, de aceea multitaskingul se va putea dovedi util în îndeplinirea cât mai bine a sarcinilor de serviciu.

Tact și diplomație

Nu de puține ori farmaciștii se pot lovi de situația în care pacienții le vor cere medicamente care nu poti fi procurate fără rețetă, care pot veni cu rețete expirate sau care au o atitudine nepotrivită. În toate aceste situații, pentru buna gestionare, farmaciștii trebuie să dea dovadă de calm, multă răbdare și să își folosească abilitățile diplomatice și de comunicare pentru a rezolva problema în favoarea tuturor părților implicate.

Abilitatea de a prioritiza

De-a lungul unei zile pot să apară numeroase situații, multe dintre ele chiar să se suprapună. Tocmai de aceea, farmaciștii trebuie să le poată evalua pe loc. De exemplu, dacă pacienții care așteaptă la rând au cazuri mai puțin complicate sau nu sunt urgențe, farmacistul poate să trateze cu prioritate cazul unui alt pacient care are nevoie de medicamente sau sfaturi în acel moment.

Consiliere

În ciuda faptului că această meserie pare una care necesită rezolvarea multor sarcini dar presupune și rapiditate, farmaciștii trebuie să își facă întotdeauna timp pentru a le explica pacienților cum să administreze tratamentul în mod corespunzător. În lipsa consilierii, pacienții pot să încurce tratamentul sau să îl administreze eronat, cu consecințe grave asupra sănătății. De asemenea, o întrebare standard este cea legată de alergia la anumite substanțe.

De exemplu, dacă un pacient uită frecvent să ia anumite pastile, un farmacist ar trebui să încerce să ofere o soluție de pe urma căreia acesta să beneficieze.

Citește și Farmacistul clinician, „consilierul” din domeniul farmaco-terapiei pentru medic si pacient

Aptitudini digitale

Majoritatea operațiunilor pe care le face un farmacist s-au mutat în domeniul digital de câțiva ani. De la menținerea unei baze de date a pacienților, la lucrul într-o bază de date cu medicamente și accesul la programe de consultare, farmaciștii trebuie să poată să se descurce rapid și să cunoască mai multe platforme. 

Nu de puține ori companiile farmaceutice le cer candidaților la interviu să fie bine alfabetizați din punct de vedere digital, deci această abilitate este una în care fiecare profesionist trebuie să investească.

Mentorat

Pentru farmaciștii cu experiență, mentoratul este doar un pas natural în cariera lor.  Pentru că nu totul se învață în facultate, tinerii profesioniști din domeniu vor avea nevoie de ghidare și de îndrumare. Aceasta este o abilitate cheie pentru farmaciștii care au avansat destul de mult și vor să împărtășească cunoștințele și cu cei la început de drum.

Abilități de gestiune financiară

Farmaciștii pot fi deseori puși în situația de a fi responsabili cu bugete, comenzi pentru stocuri, controlul cheltuielilor sau salarizare. Acest lucru înseamnă că trebuie să aibă calități organizaționale excelente, dar și noțiuni de bază din domeniul finanțelor, contabilității sau impozitare.

Pentru începători, cu siguranță nu vor fi necesare astfel de skill-uri, dar penru farmaciștii șefi ele sunt incluse în fișa postului. 

Citește și INTERVIU | Ramona Mera, asistent farmacist: “Sunt multe lucruri pe care le-aş schimba, dar în mod clar nu profesia”

Concluzie

Profesioniștii din domeniul farmaceutic au nevoie de numeroase abilități și competențe pentru a își face meseria la cele mai înalte standarde. Acestea se dobândesc prin practică, cu ajutorul voinței și implicarea în cât mai multe activități de-a lungul timpului. 

Un bun farmacist se va baza întotdeauna pe cunoștințele sale solide din timpul facultății, dar și pe numeroase alte abilități interpersonale precum comunicarea, multitasking, organizare, consiliere, etc.

Despre Autor

Violeta Dan

Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.

Facebook Comment