INTERVIU | Ramona Mera, asistent farmacist: “Sunt multe lucruri pe care le-aş schimba, dar în mod clar nu profesia”

INTERVIU | Ramona Mera, asistent farmacist: “Sunt multe lucruri pe care le-aş schimba, dar în mod clar nu profesia”

Ramona Mera este asistentă de farmacie, absolventă de şcoală postliceală de profil și crede ȋn respectul pentru profesie. Interacţiunea cu oamenii a ajutat-o să-şi depăşească timiditatea. Este pasionată de gastronomie, artă fotografică şi arheologie. 

Recunoaşte că nu ai cum să te plictiseşti ca asistent farmacist. Ȋn farmaciile cu circuit deschis apare ȋn permanenţă ceva nou legat de medicamente şi suplimente nutritive. 

Clientela unei farmacii acoperă toate categoriile de vârstă. Vin copii, evident, ȋnsoţiţi de părinţi, cu dureri care au nevoie de leac. De la colici, dureri musculare provocate de creştere, până la nevralgiile dentare, primul drum este spre farmacie. De obicei feedback-ul este rapid. Oamenii se ȋntorc să ne mulţumească şi devin clienţi fideli.”, spune Ramona.

Meseria de  asistent farmacist este foarte căutată pe piaţa muncii iar salariul este mulţumitor. Ȋn fiecare an trebuie parcurs un anumit număr de ore de educație farmaceutică continuă (puncte EFC) pentru a putea primi viza de a profesa în următorul an de activitate.

Aceste puncte EFC se pot acumula prin participarea la prezentări de medicamente, simpozioane sau cursuri online, acreditate de CFR (Colegiul Farmaciștilor din România).

Citește și Punctele EFC pentru farmaciști și asistenți farmaciști. Ce sunt și cum le poți obține?

Unde ȋşi poate desfăşura activitatea un asistent farmacist?

Asistentul de farmacie poate fi întâlnit în departamentele de producție de medicamente ale companiilor farmaceutice, controlul calității sau asigurarea calității, ȋn distribuţia de medicamente sau chiar ȋntr-o companie/reprezentanţă farmaceutică. 

Mediul ȋn care se desfăşoară activitatea unui asistent farmacist, deşi ȋn unele cazuri se lucrează cu substanţe chimice, este un mediu sigur şi factorul “stres” este foarte mic, ȋn comparaţie cu alte profesii.

Ce nu ştie toată lumea despre această profesie? Ce presupune profesia de asistent  farmacist? Care sunt atribuţiile şi responsabilităţile unui asistent de farmacie?

Asistentul de farmacie asigură eliberarea medicamentelor cu şi fără prescripţie medicală, a produselor de igienă şi cosmetică, a dispozitivelor medicale, conform regulilor de bună practică. Asigură, la cerere, consilierea pacienţilor, în spaţiul de confidenţialitate.

Execută orice alte activităţi conforme cu legile în vigoare sau stabilite de Directorul General, activităţi care sunt compatibile cu domeniul său de activitate.

Îndeplineşte operaţiuni de specialitate sub îndrumarea, coordonarea şi supravegherea directă a farmacistului diriginte sau a farmacistului desemnat ca locţiitor al acestuia.

Participă la aprovizionarea, recepţia, depozitarea, conservarea medicamentelor şi a celorlalte produse de uz uman deţinute şi eliberate în mod legal prin intermediul unităţii de farmacie.

Asigură eliberarea medicamentelor fără prescripţie medicală şi a altor produse şi materiale de uz sanitar. Asigură inventarierea lunară a stocului de mărfuri şi transmite informaţiile necesare persoanelor competente.

 Raportează Farmacistului Diriginte orice neconcordanţă între stocul fizic şi datele din programul de gestiune.

Citește și Asistentul de farmacie – primul ambasador al unei medicatii corecte

Se fac ture de noapte, ca asistent farmacist?

Da, chiar și farmaciștii au program de tură de noapte, însă acest lucru diferă de la o farmacie la alta.

Ce aptitudini trebuie să aibă un asistent de farmacie?

Cinstea, corectitudinea, calmul şi atenţia concentrată, tactul, empatia şi discreţia în relaţiile interumane sunt atribute care nu ar trebui să lipsească în această profesie.

Cum  percepeţi această perioadă la serviciu?

Pandemia prin care trecem la momentul actual este percepută diferit, în funcţie de pacienţi. 

Sunt unii pacienţi, şi nu puţini, care încă nu conştientizează gravitatea situaţiei şi se expun, nerealizând că, pe lângă faptul că îşi periclitează sănătatea, pun în pericol şi pe cei apropiaţi.

Dacă suntem precauţi şi conştienţi de circumstanţe, dacă aplicăm normele de igienă elementare, dacă punem preţ pe viaţa noastră şi a celor din comunitate, cresc şansele să trecem cu bine şi într-un timp mai scurt de această situaţie.

Toţi cei care lucrează în sistemul sanitar şi în domenii sine qua non în situaţii de urgenţă sunt printre categoriile cu grad ridicat de expunere. 

Suntem nevoiţi să ne adaptăm din mers şi să sperăm că vom trece cu bine de această nefericită încercare pentru întreaga umanitate. Protejându-ne pe noi putem ajuta pe cei din jurul nostru.

Citește și De ce este important să ai diploma de BAC pentru a te angaja ca asistent farmacist

Dacă aţi avea posibilitatea să o luaţi de la capăt, ce aţi schimba?

Sunt multe lucruri pe care le-aş schimba, dar în mod clar nu profesia. Îmi place să fiu de folos în acest fel celor din jurul meu.

Despre Autor

Iulia Chiper

Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.

Facebook Comment