Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.
Mă numesc Eleonora Câmpeanu și sunt studentă în anul VI în cadrul Facultății de Medicină Dentară „Titu Maiorescu” din București. Din anul II de facultate am lucrat ocazional în două cabinete stomatologice pe post de asistentă medicală fără remunerație, doar pentru a căpăta experiență și manualitate în domeniu stomatologiei.
Totul a început în copilărie când mergeam regulat la medicul stomatolog pentru activarea aparatului dentar. Încă de la intrare pot spune că adoram mirosul acela specific din cabinetele dentare până la instrumentarul de lucru. Chiar dacă nu înțelegeam foarte multe, mergeam cu drag și interes de fiecare dată și totul mi se părea atât de fascinant. Țin minte, la una dintre vizite medicul respectiv mi-a împrumutat halatul unei asistente și m-a lăsat să stau lângă el pe parcursul unei consultații, chiar dacă aveam o vârstă fragedă. După acea vizită le spuneam părinților mei că știu sigur „ce vreau să fiu când o să cresc”. Acea idee mi s-a implementat atât de tare în minte încât spuneam tot timpul „eu nu mă văd făcând altceva! Asta trebuie să fac în viață”.
Am ales această facultate din dorința de a putea ajunge să le dăruiesc oamenilor un zâmbet perfect, și de a le înlătura orice durere sau disconfort. Bineînțeles că n-aș fi putut ajunge aici fără susținerea părinților care au fost de acord cu această decizie din prima clipă.
Sunt conștientă că acest drum pe care mi l-am ales nu este unul ușor, dar sunt conștientă că pe acest drum o să am multe satisfacții profesionale, personale și financiare.
Am avut privilegiul să întâlnesc la această facultate profesioniști adevărați, îndrăgostiți de meseria lor, dar și oameni de calitate, dornici să împărtășească din experiența lor cu noi, tinerii.
Pe lângă tabieturile zilnice, îmi împart ziua între facultate și cabinet. Și seara am satisfacția că am mai făcut un pas către visul meu.
Citește și: INTERVIU | Dinu Andreea-Beatrice, asistent medical generalist
La început mi s-a părut dificil să câștig încrederea pacienților și să îi asigur că sunt pe mâini bune. De asemenea, mi s-a părut fascinantă trecerea de la teorie la practică și diversitatea cazurilor pe care le întâlneam.
În mod special probleme legate de igiena dentară și a cariilor dentare.
Relația dintre medic și pacient trebuie construită cu răbdare, profesionalism și încredere deplină din partea pacientului. O relație bazată pe suspiciuni poate aduce prejudicii de ambele părți. Câștigarea încrederii pacientului se bazează în primul rând pe buna comunicare din partea medicului.
Un prim control stomatologic este indicat în perioada de erupție a dinților între 6 luni și 2 ani jumate. Controlul constă în inspecție și observarea situației dentare și respectarea cronologiei erupției.
Sunt de părere că evoluția infrastructurii pe plan medical stagnează de prea mult timp. Pe lângă faptul că avem medici buni și devotați, statul nu pare să investească și să aducă medicina în România la un alt nivel.
Problema cea mai mare din câte observ, cred că ține de mentalitate, atât a celor din sistemul medical cât și a celor care ne conduc. Un mic plus ar fi achiziția de aparatură modernă, iar medicii n-ar trebui sufocați de atâta birocrație.
Pentru colegii mei din anul I : „Nu ezita să cauți răspuns la curiozități, ÎNTREBAREA este unealta studentului, NU există întrebări stupide. Învață și nu te da bătut odată ce ai devenit student la medicină, pentru că merită tot efortul și toată dedicația”.
Citește și: INTERVIU | Nica Iulia – Andreea, studentă la medicină
Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.