Droguri stimulante notorii – metamfetamina- generalitati

Droguri stimulante notorii – metamfetamina- generalitati

Prezentare generală

Utilizarea greșită a metamfetaminei, un stimulant puternic și extrem de dependogen, rămâne o problemă extrem de gravă în Statele Unite și în lume. În unele zone, aceasta reprezintă o amenințare și mai mare decât opioidele și este drogul care contribuie cel mai mult la infracțiunile violente.

Conform datelor din Sondajul Național din 2017 privind consumul de droguri și sănătatea publică (NSDUH), peste 14.7 milioane de persoane (5.4 la sută din populație) au încercat metamfetamina cel puțin o dată. NSDUH raportează, de asemenea, că aproape 1.6 milioane de persoane au utilizat metamfetamina în anul respectiv. Metamfetamina rămâne, astfel, unul dintre cele mai frecvent utilizate substanțe stimulante din lume.

Consecințele utilizării necorespunzătoare a metamfetaminei sunt grave pentru individ din punct de vedere psihologic, medical și social. Utilizarea acesteia poate provoca pierderi de memorie, agresivitate, comportament psihotic, deteriorarea sistemului cardiovascular, malnutriție și probleme dentare severe. S-a demonstrat, de asemenea, că utilizarea incorectă a metamfetaminei contribuie la transmiterea cu frecvență mare a bolilor virale infecțioase, precum hepatita și HIV / SIDA.

Dincolo de efectele sale devastatoare asupra sănătății individuale, utilizarea abuzivă de metamfetamină amenință comunități întregi, provocând noi cazuri de criminalitate, șomaj, neglijare sau abuz asupra copiilor și alte flageluri sociale. Un raport din 2009 al RAND Corporation a menționat că abuzul de metamfetamină a costat națiunea aproximativ 23.4 miliarde de dolari în anul 2005.

Utilizarea greșită a metamfetaminei poate fi însă prevenită și dependența de metamfetamină poate fi tratată și prin terapii comportamentale. Cercetările continuă, de asemenea, spre dezvoltarea de noi tratamente farmacologice și de alte tipuri de terapii pentru prevenirea utilizării metamfetaminei, incluzând medicamente, vaccinuri și stimularea noninvazivă a creierului folosind câmpuri magnetice.

Indivizii se pot recupera de dependența de metamfetamină dacă au acces la tratamente eficiente care se adresează multitudinii de probleme medicale și personale care rezultă din utilizarea îndelungată a acesteia.

Ce este metamfetamina?

Metamfetamina este un stimulant puternic, cu mare potential dependogen, care afectează în mare măsură sistemul nervos central. Cunoscută și sub denumirea de “meth, “Ice” și “crystal”, printre mulți alți termeni, aceasta se prezintă sub forma unei pulberi cristaline albe, inodore, cu gust amar, care se dizolvă cu ușurință în apă sau alcool.

Metamfetamina a fost sintetizată la începutul secolului XX din medicamentul său părinte, amfetamina, și a fost utilizată inițial ca decongestionant nazal. Ca și amfetamina, metamfetamina induce creșterea activității sistemului nervos central și logoree, scăderea poftei de mâncare și un sentiment plăcut de bunăstare sau euforie.

Cu toate acestea, metamfetamina diferă de amfetamină prin aceea că, în doze comparabile, cantități mult mai mari de metamfetamină ajung în creier, ceea ce face metamfetamina un stimulant mai puternic decât amfetamina. De asemenea, metamfetamina are efecte de lungă durată și mai nocive asupra sistemului nervos central, decât surioara ei mai mică, amfetamina. Aceste caracteristici fac din metamfetamină un medicament cu potențial ridicat de utilizare greșită pe scară largă.

Metamfetamina a fost clasificată de Administrația Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA) ca stimulant în Anexa II, care se eliberează legal în farmacii doar cu prescripție medicală specială. Din punct de vedere medical, poate fi indicată pentru tratamentul tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) și pe termen scurt în vederea pierderii în greutate, dar aceasta este o amfetamină de rezervă și este rareori  prescrisă. De asemenea, dozele prescrise sunt mult mai mici decât cele în care aceasta este utilizată în mod necorespunzător.

Statistici referitoare la utilizarea abuzivă a metamfetaminei în Statele Unite

Conform Sondajului Național din anul 2017 privind consumul de droguri și sănătatea publică (NSDUH), aproximativ 1.6 milioane de persoane (0.6 la sută din populație) au raportat că au utilizat metamfetamină în ultimul an și 774000 (0.3 la sută) au raportat utilizarea acesteia în ultima lună. Vârsta medie a noilor utilizatori de metamfetamină în 2016 a fost de 23.3 ani.

Se estimează că 964000 de persoane în vârstă de 12 ani sau mai mari (aproximativ 0.4 la sută din populație) au avut cel puțin o problemă legată de utilizarea metamfetaminei în 2017, adică au raportat o deficiență semnificativă din punct de vedere clinic, inclusiv probleme de sănătate, dizabilitate și neîndeplinirea responsabilităților la locul de muncă, școală sau acasă, ca urmare a consumului acesteia. Acest număr este semnificativ mai mare cel reprezentat de cele 684.000 de persoane care au raportat că au avut probleme induse de consumul de metamfetamină în anul 2016.

Studiul de monitorizare a viitorului (MTF) din anul 2018 privind consumul de droguri și atitudinea adolescenților referitoare la aceasta, a raportat că aproximativ 0.5 la sută dintre elevii din clasele  a VIII-a, a X-a și a XII-a au utilizat metamfetamină în ultimul an. Utilizarea metamfetaminei de către adolescenți a scăzut semnificativ începând cu 1999, an în care acest medicament a fost adăugat pentru prima dată la sondaj.

Setul de date despre tratamentele episodice (TEDS) oferă informații despre internarea în unitățile de tratament pentru abuzul de substanțe care sunt autorizate sau certificate de agențiile de stat. Conform datelor TEDS, numărul de internări la nivel național pentru tratament al intoxicației cornice cu metamfetaminei a scăzut de la 68 din 100.000 de persoane în 2005 la 49 din 100.000 în 2015.

În timp ce metamfetamina este disponibilă în SUA, cea mai mare disponibilitate este în regiunile vestice și centrale din SUA. Mai mult de 70 % din agențiile locale de aplicare a legii din regiunile pacifice și de vest din centrul SUA raportează utilizarea abuzivă a metamfetaminei drept cea mai mare amenințare din zona lor.

Sistemul național de avertizare (NDEWS) al NIDA, , a constatat că procentul de internări pentru tratarea intoxicației cronice cu metamfetamină ca substanță principală de utilizare a fost mai mic de un procent în statele estice de lângă râul Mississippi, dar a variat de la 12  la 29% în statele din vestul Mississippi. La nivel național, numărul deceselor prin supradozaj cu droguri din categoria celor care include metamfetamina, a crescut de 7.5 ori între 2007 și 2017.

Aproximativ 15% din totalul deceselor prin supradozaj de droguri a implicat metamfetamina în 2017 și un procent de 50 % din aceste decese a implicat și un opioid. În 2017, 5 din cele 12 state în care NDEWS a realizat sondaje, au raportat creșteri ale deceselor prin supradozaj cu metamfetamină: Washington, Colorado, Texas, Florida și Georgia.

Cum se consumă greșit metamfetamina?

Metamfetamina se prezintă sub mai multe forme și poate fi fumată, prizată, injectată sau ingerată. Metoda preferată de utilizare a metamfetaminei variază în funcție de regiune geografică și s-a schimbat în timp.

În urma fumatului sau injectării metamfetaminei, aceasta ajunge foarte rapid în fluxul sanguin și creier, provocând efecte imediate și intense (“rush”) și amplifică potențialul de dependență al acesteia și reacțiile adverse asupra sănătății. Fenomenul de „rush”, durează doar câteva minute și este descris ca fiind o stare extrem de plăcută. În urma administrării orale euforia indusă este mai puțin intensă. Prizarea produce efecte în aproximativ 3 – 5 minute, iar ingestia orală produce efecte în aproximativ 15 – 20 minute.

La fel ca în cazul multor stimulante, metamfetamina este cel mai adesea folosită greșit în scop recreațional. Deoarece efectele plăcute ale metamfetaminei dispar chiar înainte ca nivelul acesteia în sânge să scadă semnificativ, utilizatorii încearcă să mențină nivelul ridicat luând mai multe doze de metamfetamină. În unele cazuri, indivizii se angrenează într-o formă de abuz cunoscută sub numele de “run”, care constă în sistarea mancatului și somnului, în timp ce continuă să ia drogul timp de mai multe zile.

Bibliografie:

Artigiani EEH, M.H.; McCandlish, D.; and Wish, E.D. Methamphetamine: A Regional Drug Crisis. College Park, MD: National Drug Early Warning System 2018.

CDC. CDC Wonder Multiple Cause of Death.

Chomchai C, Chomchai S. Global patterns of methamphetamine use. Curr Opin Psychiatry 2015;28:269-74.

Courtney KE, Ray LA. Methamphetamine: an update on epidemiology, pharmacology, clinical phenomenology, and treatment literature. Drug Alcohol Depend 2014;143:11-21.

Johnston, L. D., Miech, R. A., O’Malley, P. M., Bachman, J. G., Schulenberg, J. E., & Patrick, M. E. (2018). Monitoring the Future national survey results on drug use, 1975-2017: Overview, key findings on adolescent drug use. Ann Arbor: Institute for Social Research, The University of Michigan, 116 pp.

The RAND Corporation. The economic cost of methamphetamine use in the United States, 2005. The RAND Corporation, 2009.

U.S. Department of Justice DEA, Diversion Control Division. National Forensic Laboratory Information System (NFLIS) 2015 Annual Report. 2016.

Despre Autor

Piperea Alice

Mă numesc Alice Piperea, sunt absolventă șef de promoție a Facultății de Farmacie a UMF Carol Davila cu media 10.00, sunt fostă olimpică națională la chimie, farmacist primar în laborator farmaceutic și doctor în farmacie. Am o mare pasiune pentru domeniul farmaceutic, chimie și profesia didactică și mă consider o norocoasă pentru că fac exact ceea ce îmi place: sunt Lector universitar la Facultatea de Farmacie a UTM și le predau studenților disciplina pe care am îndrăgit-o cel mai mult în anii studenției: Toxicologia.

Facebook Comment