INTERVIU | Dr. Lilioara-Alexandra Muja, medic rezident medicină legală

INTERVIU | Dr. Lilioara-Alexandra Muja, medic rezident medicină legală

Lilioara-Alexandra Muja este medic rezident în anul 3, specializarea Medicină Legală și lucrează în prezent la Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu (Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu). De asemenea, Alexandra Muja este cadru didactic asociat în cadrul Facultății de Medicină – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Alexandra ne-a răspuns cu mare drag la câteva întrebări legate de meseria pe care o practică, cea de medic legist.

Dintotdeauna am fost atrasă de domeniul medical, însă abia în clasa a 12-a am decis să dau admitere la o facultate de profil, după ce un membru al familiei mele a suferit un accident vascular cerebral și i-am fost alături pe perioada suferinței. Ulterior am absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța iar, în urma examenului național de rezidențiat, am ales să încep un nou drum la Sibiu, schimbând marea pe munte. Consider că nimic nu este întâmplător, iar decizia de a veni la Sibiu a fost una dintre cele mai bune.

1. Ce v-a determinat să alegeți medicina legală?

De la primul stagiu de Medicină Legală din facultate (anul VI), atât eu, cât și prietenele mele din facultate am avut un sentiment că acolo ar fi locul meu. De asemenea, alegerea acestei specializări a fost influențată, în mod pozitiv, de medicii din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală din Constanța, cei cu care am făcut cursurile și stagiile în timpul facultății. Pasiunea cu care aceștia vorbeau despre meseria lor m-a facut să îmi doresc să le calc pe urme. 

2. Cum arată o zi din viața unui medic legist într-un spital din România? 

Programul de lucru „oficial” este de 6 ore pe zi, însă consider că pentru a deveni un doctor cât mai bine pregătit, programul nostru nu se termină niciodată. Medicii rezidenți nu au de efectuat în mod obligatoriu gărzi, însă medicii cu care lucrez mă primesc și în week-end pentru a putea învâța cât mai mult, iar fiecare caz pe care îl văd îmi aduce noi cunoștințe. Pentru acest lucru țin să le mulțumesc medicilor din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu deoarece se implică activ în pregătirea mea și a celorlalți medici rezidenți.

3. Care sunt provocările cu care se confruntă un medic legist într-o zi de lucru?

Eu consider că implicarea emoțională este cea mai mare provocare. Pe lângă aceasta, oboseală fizică își poate spune cuvântul deoarece activitatea unui medic legist implică examinarea persoanelor în viață (victime ale unor agresiuni, accidente rutiere sau chiar victime ale violurilor), examinarea persoanelor decedate (autopsii) și, nu în ultimul rând, activitate medico-legală psihiatrică (comisii, expertize, certificate). Cum am spus anterior, medicii rezidenți nu sunt obligați să efectueze gărzi, însă pentru medicii specialiști și primari, programul de lucru efectiv nu se limitează la 6 ore pe zi, putând avea cazuri (de exemplu cercetări la fața locului) la orice oră, ceea ce implică o oboseală suplimentară în cazul acestora.

 4. Ce riscuri presupune această profesie? 

Unul dintre cele mai mari riscuri este cel al îmbolnăvirii deoarece, de multe ori, nu avem date despre cadavrele pe care le avem de autopsiat (mă refer la patologia preexistentă a persoanei decedate, cu risc de contaminare ridicat – virusurile hepatice, HIV, pacienți cu tuberculoză). Din fericire, serviciul în care lucrez ne oferă echipamente de protecție pentru a putea reduce acest risc. Alt risc destul de des întâlnit este cel al burn-out-ului (epuizarea profesională, fizică și psihică), însă acesta poată să apară în viața oricărui medic. 

Citește și: INTERVIU | Dr. Diana Păduraru, medic rezident nefrologie

5. Ce anume vă motivează să continuați? 

Am fost atrasă de această specializare de dinainte să încep rezidențiatul, iar fiecare zi de muncă îmi confirmă că am făcut cea mai bună alegere. Sincer, nu îmi place să mă trezesc dimineața devreme, însă pentru a merge la muncă, mă pot trezi mult mai ușor. Pur și simplu îmi place tot ceea ce fac. Nu în ultimul rând, fiecare „mulțumesc” din partea pacienților (fiindcă lucrăm și cu persoane vii) mă ajută să trec peste orice dificultate apărută în drumul pe care îl urmez. 

6. Este medicina legală o profesie cu sânge rece? 

Eu nu pot considera că este o profesie cu sânge rece deoarece eu am tendința de a mă implica emoțional în activitatea pe care o desfășor. Cred ca asta este cea mai mare provocare în cazul meu, să încerc să mă detașez emoțional în unele situații. 

7. Oricine poate deveni medic legist sau este nevoie de anumite calități speciale? 

Eu am crescut auzind în casă mereu „NU EXISTĂ NU POT, EXISTĂ NU VREAU”, astfel încât am ajuns să consider că dacă îți dorești ceva cu adevărat, poți obține, nefiind nevoie de anumite calități. Trebuie doar să vrei și să ai putere de a învăța/ a munci!

8. Cât de greu este pentru un medic legist să se realizeze în România?

Din păcate, ca și în cazul altor specializări, finalizarea unui rezidențiat pe medicină legală nu oferă automat un post stabil de muncă. Momentan eu mă bucur de fiecare zi de muncă și încerc să acumulez cât mai multe informații. De asemenea, îmi doresc să pot rămâne în Sibiu și să pot dezvola și o carieră universitară deoarece Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este una dintre cele mai bune din țară. 

 9. Când ați început să faceți practică în spital și cum a fost prima experiență?

În vara anului 2012 am realizat practica de vara obligatorie în cadrul Spitalului de Psihiatrie Palazu Mare, jud. Constanța, fapt care m-a făcut să înțeleg că pacienți cu afecțiuni psihice nu trebuie stigmatizați. Ulterior, în timpul facultății am făcut practică pe diferite secții din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Desigur, rezidențiatul început pe data de 03 ianuarie 2018 este cea mai frumoasă experiență din domeniul medical de până acum. 

 10. Ce schimbări ați vrea să vedeți în sistemul de sănătate? 

Din punctul meu de vedere, al unui medic rezident, mi-aș dori ca toți să avem un loc stabil de muncă după ce finalizăm pregătirea din timpul rezidențiatului. Medicii români sunt bine pregătiți și merită un loc de muncă în țara natală, în care și-au făcut pregătirea, pentru a nu mai fi nevoiți să plece în căutarea unui viitor mai sigur. 

11. Tot mai mulți medici aleg să plece din țară. Ce v-a determinat să rămâneți în țară?

Niciodată nu mi-am dorit să emigrez deoarece îmi doresc să pot îmbina viața profesională cu cea de familie și aș dori să fiu cât mai aproape de oamenii pe care îi iubesc, familie și prieteni. De asemenea, consider că, absolvind facultatea în cadrul unei instituții de stat din România, la buget, pot întoarce acest ajutor practicându-mi activitatea aici. Desigur, dacă voi avea șansa să pot avea un loc stabil de muncă după finalizarea rezidențiatului.

 12. Care considerați că sunt cele mai importante realizări din cariera dumneavoastră?

Nu pot considera că am realizări impresionante în carieră, însă mă bucur de fiecare apreciere pe care o primesc de la colegi sau pacienți, de fiecare student pentru care am putut face ceva și, desigur, de fiecare lucrare realizată în cadrul vreunei conferințe. Consider că mereu voi avea ceva nou de învățat și așa-zisele realizări sunt doar etape din viața obișnuită a unui medic.

 13. Ce sfat ați putea oferi unui medic legist aflat la început de drum? 

Cel mai important este să fi ales această specializare doar pentru că i-a plăcut. Asta sfătuiesc pe toți absolvenții Facultăților de Medicină – să aleargă o specializare doar pentru că le place și li se potrivește tipului lor de personalitate. Alegerea să nu fie făcută din alte considerente deoarece, din punctul meu de vedere, este groaznic să te trezești dimineața și să mergi într-un loc de muncă unde nu simți bine. Desigur, să învețe cât mai mult, să fie curioși și să aprecieze fiecare informație pe care o primesc de la colegi/superiori. Mult succes!

Citește și: INTERVIU | Dr. Laura Bodale – Medic rezident Radiologie si Imagistica medicala

Despre Autor

Daniela Eremia

Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.

Facebook Comment