?>

INTERVIU | Dr. Irina Costache, medic primar pediatru

INTERVIU | Dr. Irina Costache, medic primar pediatru

Ii intalnesti privirea puternica, dar in acelasi timp blajina, in perioada pandemiei fiind singura care mai rasare de sub masca si viziera de protectie. Doctor Irina Costache crede cu tarie ca daca perseverezi si iti vezi de munca ta vei fi rasplatit. Iar ca medic pediatru rasplata sufleteasca este nepretuita.

Nu este important, din punctul sau de vedere, sa fii iubit de pacienti, ci sa te iubesti tu insuti, pentru ca atunci vei oferi si pacientilor grija si atentia de care au nevoie. Iar respectul fata de tine insutit conduce la respect fata de pacient. 

Incearca sa priveasca si partea plina a paharului, spunand despre perioada pandemiei ca s-a inlesnit accesul la congrese medicale internationale, dar situatia de criza a dezvaluit caractere, iesind la iveala relatiile superficiale si problemele de moralitate. 

Crede ca fiecare om are dreptul la parerile si alegerile proprii si apreciaza un coleg bun in functie de profesionalism, de dorinta de perfectionare, dar mai ales de disponibilitatea de a cere ajutorul atunci cand nu stie un raspuns, la fel cum procedeaza si ea la randul sau.

1. Care a fost momentul in care ai stiut ca iti doresti sa devii medic pediatru? De ce iti iubesti meseria?

Cred ca au fost doua momente cheie. Primul a fost in stagiul de pediatrie in anul 5 de facultate si a fost prima data cand nu am putut dormi inaintea unui examen pentru ca voiam sa iau 10. A fost un examen oral, cu profesorul Orasanu, de la Grigore Alexandrescu, care nu se mai afla printre noi, din pacate. Si a doua oara cand ma aflam in fata panoului de ales specialitati dupa examenul de rezidentiat, cand aveam impresia ca trebuie sa ma fac internist si am avut un flash-back prin care am realizat ca nu vreau sa fiu internist de adulti, ci de copii. Imi doream sa prind pediatrie. A fost un moment foarte frumos, pe care sotul meu l-a si filmat. 

Nu stiu daca am stiut dintotdeauna, dar am considerat ca mi s-a potrivit, a fost o alegere care a fost asa cum trebuia sa fie. Gandita mai putin si simtita mai mult. Imi iubesc meseria pentru ca pacientii copii sunt cei mai sinceri dintre toti si mi se pare usor cu ei. Ei nu te mint, nici in ceea ce priveste semnele si simptomele unei boli. Imi place dintotdeauna si interactiunea umana care te incarca pozitiv, dar te si oboseste lucrul cu parintii. De asemenea, mi-a placut sa fiu Sherlock Holmes si sa descopar boala, sa pun un diagnostic. 

Nu in ultimul rand, pentru ca mi-am dorit sa fiu psiholog cand eram eleva la liceu, dar cand am terminat nu era deloc in trend si nu parea o meserie de viitor, iar nefiind incurajata de parinti am renuntat. Cred ca poti sa fii un bun psiholog cand esti un pediatru bun, iar la cabinet mi se ofera aceasta ocazie.

Citește și: INTERVIU | Dr. Georgiana Mihaela Safta, medic specialist pediatru

2. Ai avut parte de experienta si cu sistemul medical privat si cu cel de stat. Care sunt principalele dezavantaje ale fiecaruia in parte?

Ale sistemului de stat, la momentul in care am lucrat eu, erau aspectele financiare. Atunci nu erau foarte multe dotari, foarte multa accesibilitate la tot, din punct de vedere financiar. In sistemul privat, chiar daca ai tot ce iti trebuie din punct de vedere material, exista o oarecare limitare a pacientilor care ti se adreseaza. Sper ca in viitor asigurarile pe care le platim la stat sa poata fi indreptate si catre sistemul privat pentru a putea beneficia si de serviciile lor. Cazuistica la stat este mai bogata si din ratiuni financiare, dar acest aspect s-a estompat in ultimii 5-6 ani pentru ca multe persoane si-au facut abonamente private si multe clinici au contract cu casa, iar pacientii pot beneficia si de serviciile lor, inclusiv pe partea de spitalizare. Cred ca in prezent dezavantajele sistemului de stat nu mai sunt de ordin financiar, ci de ordin uman, cand pacientii au devenit din ce in ce mai agresivi si calitatea actului medical scade. Vin la camera de garda si sunt destul de vehementi.

3. Esti mereu dornica si inveti sa te perfectionezi. Care sunt limitarile in acest sens cu care te-ai confruntat in Romania?

Limitarile sunt in principiu de ordin financiar, pentru ca congresele internationale la care am avut ocazia sa particip in ultimii 4-5 ani au insemnat pentru mine o mare schimbare. Au inceput sa existe si la noi congrese cu participare internationala si am inceput sa invatam cum sa transmitem mai departe informatia catre cei mai tineri. In ultima vreme s-a mai estompat aceasta limitare de ordin financiar, avem si noi acces prin universitate la site-uri platite, Universitatea Carol Davila te lasa sa intri pe multe site-uri si reviste internationale, iar majoritatea congreselor din pandemie au fost accesibile si din punct de vedere financiar si al posibilitatii de a urmari prezentarile. 

Online-ul si congresele virtuale au fost un plus. Nu imi doresc sa persiste la infinit, dar anul acesta nu am ramas in urma. Cred ca in ultima vreme este mai bine pentru ca am trecut de la revistele pe hartie si cartile de la biblioteca pe care le copiam la Xerox in facultate, la era internetului, care este cu totul si cu totul altceva pentru noi medicii. Nu se mai invata de pe atlase, se invata din foarte multe surse.

4. Povesteste-ne un caz medical care te-a impresionat.

M-a impresionat cel mai mult ca rezident de anul 1 un caz al unui sugar in varsta de aproape 1 an care avea amiotrofie spinala de tip 1, o boala de care se murea si se moare. Intre timp, in ultimii 5 ani exista o medicatie care intarzie progresia bolii si care de 2 ani se aplica si in spitalele din Romania, la cele care au neurologie pediatrica. Cazul acelui copil m-a impresionat pentru ca era primul caz atat de dramatic pe care l-am vazut ca rezidenta in Spitalul Victor Gomoiu, copilul murind in ziua de dinaintea Craciunului, destul de constient din punct de vedere psihic. Dar boala aceasta care iti atrofiaza practic musculatura, de mori practice sufocat, m-a impresionat foarte mult pentru ca nu aveai efectiv solutii pentru un copil cu organe foarte bune, cordul si creierul functionau. Atunci am inteles ca multe boli sunt mai grave decat cancerul, bolile neurologice progresive sunt o drama. 

Citește și: INTERVIU | Dr. Alina Daniela Nicolau, medic specialist neurologie pediatrica

5. Parintii sunt o categorie insistenta si deranjanta, chiar nepoliticoasa. Care sunt lucrurile pe care nu le accepti/tolerezi cand vine vorba despre relatia medic-pacient?

Daca ar fi toti parintii asa eu nu as mai putea profesa, asta este o certitudine. Parintii sunt o categorie aparte pentru ca si eu am fost si sunt parinte si inteleg. Cred ca nesimtirea este foarte greu de tolerat, uneori exista, se pierd in nervi, incercam sa revenim in masca. Este greu sa spun ce nu as tolera pentru ca nu am fost supusa frecvent unor tratamente neplacute. Odata cu varsta inveti sa rezolvi situatiile conflictuale intr-un mod elegant si incat sa te impui ca medic pentru ca oamenii au venit de fapt sa iti ceara ajutorul si majoritatea devin agresivi cand sunt foarte speriati sau nelinistiti, cand nu mai au incredere in tine sau sunt superficiali si nu isi dau seama ca omul cu care se cearta este exact omul de la care ei asteapta ulterior ajutorul. Reusesti cu varsta sa te impui si atunci nu prea mai are importanta. In plus, parintii nu sunt pacientii mei, asa ca focusul meu nu sunt ei.

6. Dar cand vine vorba despre relatia cu alti colegi? Care sunt calitatile pe care le apreciezi cel mai mult la un alt medic? 

Cred ca din punct de vedere profesional apreciez un om corect, un om care se informeaza, un om care accepta atunci cand greseste, un om onest, sa fie foarte responsabil cu munca lui. Atunci pot spun ca suntem pe aceeasi lungime de unda si putem lucra impreuna. Un coleg bun este unul cu care te poti sfatui oricand, care este bun profesionist si nu uita sa se pregateasca mai departe, nu uita de unde a pornit si, bineinteles, stie sa ceara ajutorul altor colegi atunci cand este in dilema, asa cum mi se intampla si mie uneori.

7. Esti de parere ca unii te iubesc si altii te urasc (desi pacientii tai te contrazic cu siguranta). Care este reteta pentru ca un medic sa fie de succes si profesionist din punctul tau de vedere? Este obligatoriu sa fie si iubit?

Nu conteaza atat de mult sa fie iubit de pacienti, ci sa te iubesti tu, sa fii multumit cu ceea ce faci. Faptul ca te apreciaza pacientii ulterior este o consecinta a ceea ce faci si daca tu faci corect, esti bine pregatit, incerci sa rezolvi de fiecare data problemele, in masura in care nu-ti depasete viata personala (aici sunt niste limite pe care unii dintre noi invatam mai greu sa le punem) rezolvi problemele. Iubirea sau aprecierea pacientilor vine atunci cand tu esti foarte bun ca medic, in sensul ca rezolvi problema in cabinet. Poate sa conteze cand esti la inceputul carierei sau te simti mai magulit, insa cu timpul vin de la sine si inseamna de fapt respect. Respectul pe care il oferi pacientilor este un alt respect. 

8. Un medic trebuie sa creada in Dumnezeu? Sau doar in stiinta?

Nu sunt eu in masura sa raspund la asta. Cred ca toti putem sa credem si in Dumnezeu si in stiinta. Se poate sa crezi in amandoua. Fiecare poate, in felul sau si trebuie sa respectam parerile fiecaruia.

9. Perioada ultimelor luni a fost extrem de dificila. Care sunt concluziile, lectiile de viata pe care le-ai invatat in acest interval de timp?

Cred ca pandemia a scos la iveala tot ce aveam dedesubtul nostru si daca unii dintre noi reuseam pana acum sa ne prefacem ca suntem niste buni prieteni, niste buni colegi, niste buni frati sau bune rude, de data asta pandemia ne-a lasat fara masti. Asta este concluzia mea din punct de vedere uman, in afara faptului ca fiecare a reactionat atat de bine sau prost dupa cum a putut sau si-a propus. Este o lectie de viata in continuare, o lectie despre respect, pe care unii o trec sau la care altii raman corigenti, pentru ca este prima situatie pe care am intalnit-o ca adult in care gesturile tale protejeaza pe altii si nu te protejeaza doar pe tine. 

Este pentru prima oara cand cel de langa tine ar trebui sa te protejeze pe tine punandu-si masca, stand la distanta fizica de tine s.a.m.d. Multi au ramas corigenti din egoism, din nepasare, din altruism, nu au inteles ca este vorba despre ei si libertatea lor de a sta fara masca, de a le pasa de ceilalti. Au iesit la iveala toate caracterele posibile si imposibile. Eu am trait cateva socuri si am mai imputinat numarul prietenilor adevarati. Cred ca aveam nevoie sa ne reasezam. 

Din punctul de vedere al haosului in care traiam si in care unii inca traim este un haos mai organizat. Stim ca vrem sa ne intalnim cu unii si cu altii nu vrem pentru ca nu suntem in aceeasi barca. Mi se pare ca a fost ca o sita care a cernut si am ramas cu esenta. Si in ceea ce priveste esenta interioara, dar si a relatiilor superficiale pe care le aveam. 

Erau concursurile acelea de Miss la care nu mai aveai despre ce sa vorbesti la proba costumului de baie decat despre cum salvezi natura si balenele. A venit momentul sa salvezi omul de langa tine si nu doar ca nu esti in stare sa salvezi balenele, dar nu poti sa iti salvezi nici macar prietenul…Si atunci cred ca problemele de moralitate au iesit la iveala, asa ca iti poti alege mai bine prietenii de acum inainte si razboaiele pe care sa le porti.

Citește și: INTERVIU Conf. Dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru

10. Nu esti doar medic pediatru pentru mii de copii, ci si mama pentru cei doi baieti ai tai. Cum reusesti sa te desprinzi de micii tai pacienti? Mai exact, de parintii lor si de mesajele si telefoanele lor?

Nu reusesc sa ma desprind. Este un deziderat pe care il am in fiecare zi si de care ma apropii fata de alte dati, dar in niciun caz la nivelul pe care copiii mei il merita. Cred ca ai mei copii, precum si cei ai altor colegi ai mei mai napastuiti precum infectionistii, ATI-stii, copiii medicilor din aceasta pandemie au fost cei mai chinuiti copii. Si voi repeta acest lucru. In primul rand pentru ca nu si-au avut parintii acasa pentru a avea ocazia sa se plictiseasca de copii, asa cum am auzit de nenumarate ori, dar nu am trait ca sa pot crede. 

Si in al doilea  rand a inceput scoala, sunt foarte multi copii care nu respecta regulile, nu poarta masca nu pentru ca nu ar vrea, ci pentru ca asa sunt invatati, ei pot si vor daca li se explica. Copiii doctorilor internalizeaza emotional totul foarte tare si le este foarte greu. Au fost extrem de necajiti, unii dintre ei au asteptat sa vada daca mama se mai intoarce din garda, daca este carantinata, pe mine ma intrebau daca pot sa ma pupe, daca sunt fara Covid. Deci a fost un impact destul de mare pentru ei si nu cred ca am reusit si reusesc sa fac tot ce trebuie pentru ei. 

Timpul trece din pacate, iar ei au crescut. Pana acum m-a ajutat tata, insa in pandemie nu s-a mai putut, asa ca m-am bazat si mai mult pe sotul meu, dar trebuie sa recunosc ca am mai taiat din dedicatia pentru pacienti de acasa. Cred ca toti trebuie sa facem asta pentru ca lumea sa inteleaga ca timpul medicului este si cu familia lui pentru a avea de unde sa isi ia energia si sa se intoarca a doua zi la serviciu. 

11. Ce ti-ai dori sa realizezi pe plan profesional in urmatorii 5 ani?

Oscilez intre a-mi face propriul cabinet si a fi singurul om care decide in relatia cu pacientii fie profesionala, fie financiara si a pleca din tara. Inca cochetez cu ideea de a pleca din tara, mai ales dupa aceasta pandemie. Si recunosc ca singurul motiv pentru care nu am plecat sunt parintii mei de care ma simt foarte legata fizic in Bucuresti si cred ca au nevoie de mine. Nu-mi propun sa fac ceva extraordinar in medicina, sa descopar nimic, sper sa fiu la fel de bine informata si sa nu fiu niciodata o forma fara fond. 

Imi doresc acest lucru indiferent unde voi lucra, fie ca va fi un cabinet de la stat sau din alt oras din afara Bucurestiului. Sper sa nu fiu doar o imagine, sa fiu un om care se poate dedica in cabinet, in acele 20-30 minute exclusiv pacientului pe care il are in fata. Pentru asta trebuie sa ai multa liniste acasa, sanatate. 

12. Care este cea mai importanta lectie pe care ai invatat-o in cariera?

Ca nu ai voie sa spui niciodata – niciodata. In cariera profesionala am invatat ca nu ai voie sa renunti. In medicina nu exista Ctrl+Alt+Delete si atunci cand ti se inchide o usa ti se deschid alte trei. Lucrurile se intampla exact asa cum trebuie daca perseverezi si iti vezi de treaba ta si de munca ta, existand pana la urma o forma de rasplata. Iar rasplata sufleteasca se simte mai bine decat cea financiara in medicina. Despre asta este vorba, de fapt.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment