INTERVIU | Dr. Gabriela Cozmanciuc, medic primar chirurgie cardiovasculară

Profesia de medic chirurg este în topul celor mai respectate meserii din lume şi este considerată una dintre meseriile în care bărbaţii excelează. Statisticile spun că, la nivel mondial, doar 5% dintre cei care profesează ca şi chirurgi sunt femei. Din acest procent (care este în creştere) am ales să vă inspire exemplul doamnei doctor Gabriela Cozmanciuc, medic primar în chirurgie cardiovasculară.

Doamna doctor, cum ați ales să deveniți chirurg?

Pentru că am considerat că este cea mai bună specialitate pe profilul meu.

Am terminat la Liceul Negruzzi la Iași, profil matematică – fizică, dar la medicină am ajuns din întâmplare pentru că foarte mulți dintre colegi dădeau admitere, era o modă. Mai târziu, am descoperit cât de mult îmi place.

În facultate am făcut practica de vară la chirurgie pediatrică sub îndrumarea domnului doctor Gabriel Ionescu și astfel am ajuns să-mi doresc o specialitate în care lucrurile sunt mai practice, mai palpabile, cu rezultate vizibile.

Care a fost parcursul universitar?

Am absolvit Facultatea de Medicină la Universitatea „Grigore T. Popa” din Iași. Apoi am plecat în Franța, la un congres european și mi s-a oferit oportunitatea de a rămâne acolo. Nu a fost nimic planificat, a fost un mare noroc. Am început practic activitatea clinică sub îndrumarea prof. dr. Marc Riquet de la Georges Pompidou European Hospital la Paris, care acoperă trei mari arii terapeutice: cardiovasculară, oncologică și medicină de urgență. 

Cum este să fii femeie-chirurg? 

Este interesant! Mai ales că, aparent, femeile sunt fragile; dar în spatele fragilității există multă motivație și forță mentală care, de multe ori, reprezintă o surpriză pentru colegii de sex opus. În Franța, faptul că sunt femeie nu a influențat niciodată ceva în cariera mea nici în bine, nici în rău. Nici în România nu am simțit vreodată că aș fi avut vreun fel de avantaj sau din contră. Chirurgia cardiovasculară este o specialitate care presupune mult consum fizic și mental.

Modele / mentori ȋn familie?

Nu… Dar la părinții mei am văzut pasiunea pentru muncă și să îți placă ceea ce faci.

Citește și: INTERVIU | Lector Universitar Doctor Miruna Stan, Cercetător Științific Gradul III în biochimie

Duceți problemele de serviciu acasă? 

Uneori, da. Dar încerc să diluez cât mai mult impactul emoțional fie pozitiv, fie negativ în drumul de la serviciu spre casă. Dar complet nu dispare niciodată; încerc să separ planurile cât de mult se poate pentru că este o specialitate în care știi când intri în sala de operații, dar nu știi după câte ore ieși și atunci, puținul timp pe care îl am pentru familie încerc să-l petrec acordându-le celor dragi toată atenția și disponibilitatea.

Cum vedeţi relaţia cu pacienţii şi cu echipa medicală (colegi, medici, personal auxiliar)?

Consider chirurgia o muncă de echipă, care include și pacientul și colegii din celelalte specialități, dar și asistente, infirmiere, secretară.

Colaborez cu medicii din spital fără niciun fel de probleme, dar și cu alți medici din țară sau din străinătate: dr. Clara Alexandrescu și dr. Bogdan Alexandrescu, conf. dr. Mariana Floria la Iași, dr. Flavia Grosan, dr. Ciprian Vâjeu, dr. Ion Antohe, dr. Florentina Severin, dr. Anisia Alexa, dr. Nicoleta Mîndrescu, dr. Cristina Cotruță, dr. Cătălin Copăescu, prof. dr. Elvira Brătilă, dr. Carmen Curea, conf. dr. Andra Bălănescu, dr. Paul Neagu, dr. Gabriela Borsaru, dr. Cristina Toader și mulți, mulți alții.

Pacienţii: cum vă percep? Dar dumneavoastră pe ei? 

Am convingerea că o relație bună cu pacienții mei este absolut necesară pentru ca rezultatele terapeutice să fie satisfăcătoare – pacienții să primească tot sprijinul și explicațiile de care au nevoie, iar eu, ca medic, să știu că toate recomandările pe care le facem în echipa medicală sunt urmate și înțelese.

 Dincolo de acest aspect, să zicem, practic, al unei comunicări medic-pacient, mai există și palierul emoțional. Eu aleg, conștient sau intuitiv, potrivit personalității mele, să mă conectez și la acest nivel. Sunt colegi care preferă să nu o facă, dar eu nu aș putea să acompaniez pacientul către vindecare dacă nu aș fi interesată de universul lui, de viața și obiceiurile sale.

 Întâmplarea face că anul trecut, Ioana Silistraru a finalizat prima, dacă nu mă înșel, teză de doctorat în medicină narativă din România. Ioana a avut acces pe toată durata cercetării la pacienții care au consimțit formal să participe la studiu și rezultatele sunt cel puțin interesante și deschid o nouă etapă în narativul medical, adică în ceea ce numim noi comunicare, dar nu este nici pe departe doar un simplu schimb de informații. Cartea va fi disponibilă curând, dar ce vă pot spune este că pacienții corelează satisfacția în relația cu medicul lor de ”umanitatea” acestuia.

 Performanța profesională și reputația medicului sunt în continuare un criteriu în alegerea acestuia, dar în marea majoritate a cazurilor, cele două atribute sunt corelate cu o bună comunicare, și nu doar înțelegere formală a terminologiei, a modului de administrare al medicamentelor sau a ”hărții” anatomice, pe care o desenez fiecărui pacient pentru a înțelege mai bine intervenția chirurgicală, ci este legată de o emoție pozitivă, încredere, un întreg univers care se exprimă verbal și non-verbal. 

Ca să redau o idee din teza Ioanei, medicina narativă este tot medicină, dar practicată cu abilități de comunicare și înțelegere a universului emoțional al pacientului, pentru ca deciziile să fie în acord cu tot ceea ce este el în suferința produsă de boală.

 Pacienții sunt partenerii mei, familia mea extinsă și cred că și ei mă percep la fel.

Sfaturi pentru /colegi/ medici?

Tinerii colegi sunt foarte norocoși pentru că au ales o meserie cu care nu se vor plictisi niciodată și în care universul uman este nelimitat. Mai mult, tehnologia aduce schimbări tot mai multe în activitatea clinică. Iar când înveți și lucrezi cu plăcere, rezultatele sunt foarte bune și satisfacția este pe măsură.

Timp liber? Hobby-uri? 

Sunt un om extrem de norocos pentru că hobby-ul meu este meseria mea și ador această meserie și o fac cu multă pasiune și plăcere și cred că ăsta este unul dintre secrete.

 Am o meserie care necesită altruism și compasiune, dar și rigoare și disciplină în egală măsură. 

De ce ați ales să rămâneți ȋn ţară?

Sau să mă întorc în țară. Din motive personale: sunt copil unic și părinții sunt în vârstă și au nevoie de mine. Dar și cazuistica mult mai complexă mă motivează să îmi desfășor activitatea aici.

 Din păcate, încă nu utilizăm screening-ul așa cum trebuie și nici nu facem prevenție, prin urmare cazurile sunt complexe și complicate de lipsa prevenției.

 Medicina în România trebuie să acopere acest deficit de prevenție, pentru că în spitale ajung cazurile deja complicate și asta înseamnă, pe lângă un consum de resursă umană medicală (și așa insuficientă), o presiune uriașă pe sistem, atât emoțional, cât și financiar. 

Citește și: INTERVIU | Dr. Bogdan Maciuceanu, medic primar chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva

Dacă ar fi s-o luați de la capăt, ce ați alege?

Nu mi-aș schimba specializarea. Este un mod de viață. 

Plusuri şi minusuri ȋn profesie?

Plusuri, foarte multe satisfacții. Fiecare pacient rezolvat este o reușită.

E un sistem medical care nu funcționează cum ar trebui. Managerii spitalelor au două tipuri de clienți: pacienții și medicii care se ocupă de pacienți. Și unii și ceilalți trebuie să lucreze în echipă și să aibă un obiectiv clar: managerii să aibă medici mulțumiți, iar medicii pacienți mulțumiți. Din păcate, cel mai mult, aici, îmi lipsește o secretară care să-mi preia din activitățile birocratice mâncătoare de timp. În Franța, noi avem una sau două secretare, inclusiv rezidenții au secretară, astfel încât să ne putem concentra pe ceea ce suntem pregătiți. În schimb, în România medicii au foarte multe sarcini: au de completat ieșiri, intrări, fișe ale pacienţilor, operează, se ocupă de rezidenți, sunt multe chestiuni administrative pe care sunt nevoiți să le rezolve. Practic, asta rupe din timpul pe care am putea să-l acordăm pacienților pentru a explica mult mai bine tratamentul și rezultatele pe care le așteptăm.

Ce credeți despre formarea continuă?

Medicina, indiferent de specialitate, necesită pregătire continuă.

 Este obligatoriu pentru un medic să citească noutățile în domeniu și să se formeze constant. Un medic nu are voie să spună niciodată: eu știu tot, nu mai am de învățat nimic. Iar situația complicată pe care o traversăm astăzi în plină pandemie ilustrează cel mai bine nevoia de învățare permanentă.

Participați la congrese, work-shop-uri, simpozioane?

Da, sigur.

Recomandați tinerelor mediciniste să aleagă chirurgia ca specialitate? De ce da/nu? 

Sigur că le recomand să aleagă o specialitate chirurgicală, dacă știu că asta își doresc cu adevărat. 

Femeile sunt incomparabil mai empatice și reușesc să comunice mai bine cu pacientul. 

Este adevărat că în practica din România nu regăsim femei în chirurgie foarte des, este o chestiune mai degrabă culturală, dar este șansa lor să schimbe acum această percepție legată de chirurgii-femei. 

Planuri de viitor? Personal? Profesional?

Întotdeauna am un to-do-list zi/săptămână/an și încerc să-mi ating obiectivele. 

În plan profesional îmi doresc să reușesc înființarea centrului SOS Aorta ale cărui baze le-am pus la Sibiu, tocmai pentru că avem nevoie urgent de îngrijirea corespunzătoare a urgențelor vasculare. Am configurat acest centru cu parteneri din străinătate, cu aparatură ultraperformantă și aștept să putem primi și pacienți din toată zona. 

Pe lângă profesionalismul pentru care este recunoscută la nivel mondial, Gabriela Cozmanciuc este şi un om extraordinar. Deşi, prin natura profesiei, este într-o permanentă cursă contra-cronometru, şi-a făcut timp să ne răspundă la întrebări cu o acurateţe impresionantă şi cu modestie, fără să ne dezvăluie din performanţele sale, pe care le putem descoperi cu ajutorul motorului de căutare Google. 

Ne mândrim cu astfel de arhetipuri umane şi suntem convinşi că acest exemplu vă va inspira!

Iulia Chiper

Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.