INTERVIU | Dr. Adelina Enache, medic rezident cardiologie pediatrica: „Singurul sfat pe care il ofer colegilor este sa isi aleaga o specialitate care ii pasioneaza”

INTERVIU | Dr. Adelina Enache, medic rezident cardiologie pediatrica: „Singurul sfat pe care il ofer colegilor este sa isi aleaga o specialitate care ii pasioneaza”

Adelina Enache este Medic rezident in primul an pe Cardiologie pediatrica. In acest articol ne va raspunde unor intrebari legate de cum i s-a parut examenul de Rezidentiat si ne va vorbi despre instinct si alegerea specialitatii.

1. Cum ti s-a parut examenul de Rezidentiat in ansamblu?

Examenul de rezidentiat este o provocare din toate punctele de vedere. Acesta nu testeaza doar capacitatea de invatare si cunostintele medicale pe care le-am acumulat in timpul facultatii, ci si rabdarea si capacitatea de a rezista in conditii de stres. Cantitativ, bibliografia pe care suntem nevoiti sa o invatam/memoram este voluminoasa, iar din punct de vedere calitativ aceasta de multe ori lasa de dorit. Exista situatii in care modul de exprimare este dificil de inteles, situatii in care unele informatii sunt eronate si mai ales situatii in care un subiect este prezentat mult prea detaliat, fara ca noi sa putem intelege esentialul.

2. Consideri util acest examen? 

La finalul zilei, acest examen testeaza in principal memoria noastra de scurta durata, cei mai multi dintre noi probabil ca am uitat mai mult de jumatate din informatii in momentul in care am terminat de completat borderoul de examen. In viata reala, ca medici, nu ne putem permite acest lucru. In permanenta trebuie sa fim pregatiti sa actionam, de aceea nu consider acest examen de rezidentiat atat de util.

3. Ce schimbari ai aduce?

Pe langa modificarea bibliografiei, cea mai benefica schimbare pe care am putea sa o adoptam ar fi introducerea unei probe practice, similar celei de la examenul de specialitate. In cadrul acesteia s-ar putea testa diverse abilitati pe care ar trebui sa le dobandim din timpul facultatii. Mai mult decat atat, consider ca, la examenul scris, o modalitate mult mai eficienta de testare a cunostintelor ar fi ca grilele sa prezinte cazuri clinice.

4. Cat timp consideri ca ar trebui alocat pentru a invata eficient pentru acest examen? (poti spune modul tau de a invata/stilul tau)

Consider ca timpul alocat pentru acest examen variaza foarte mult de la persoana la persoana. Exista studenti care trebuie sa citeasca o singura data si retin informatia, dar exista si studenti care trebuie sa citeasca bibliografia de mai multe ori. Personal, a trebuit sa imi rescriu informatiile, intr-o maniera si structura care sa ma ajute sa le inteleg si sa le retin mai usor. Acest lucru dureaza destul de mult, de aceea a trebuit sa ma apuc din timp de invatat.

Citeste si: INTERVIU | Alexandra Mihai, Medic Rezident Neurologie

5. Ce le-ai recomanda studentilor care se pregatesc de acest examen?

Le recomand sa isi gaseasa un stil propriu de a invata, care sa ii avantajeze. Spre exemplu, exista persoane care retin scriind, au nevoie de elemente vizuale care sa ii ajute sau care trebuie sa auda materia. De asemenea, le recomand sa faca multe grile acasa si cat mai multe simulari de examen. Acestea ii familiarizeaza cu tipul de grile, dar si cu atmosfera de examen, deoarece sa stai concentrat 4 ore nu este usor.

6. Care au fost criteriile care te-au facut sa alegi aceasta specialitate?

Pentru mine, la inceput, a fost o decizie grea, ulterior s-a dovedit a fi o decizie usoara. Am stiut aproape toata facultatea ca vreau sa fiu cardiolog, dar la momentul repartitiei am inceput sa ma gandesc ce sa aleg dintre Cardiologie sau Cardiologie Pediatrica. Alegerea am facut-o in noaptea de dinaintea repartitiei, cand am pus in balanta o multime de factori, dar mi-am dat seama ca totul se rezuma la instinct, iar acesta mi-a spus ca ma voi lupta mai mult pentru pacientii pediatrici.

7. Asteptari vs realitate?

Trecerea de la viata de student la cea de rezident este una dificila. Desi am avut noroc si am ajuns pe o sectie unde colegii m-au ajutat sa ma adaptez, asteptarile de la rezidenti sunt mari, asteptari pe care de multe ori la inceput nu le putem indeplini. Lucrurile pe care noi ca rezidenti trebuie sa le facem difera foarte mult de la o zi la alta, iar responsabilitatile cresc pe zi ce trece. Impresia mea de pana acum este ca in fiecare zi trebuie sa inveti ceva nou, altfel nu poti tine pasul.

8. In ce proportie te-au ajutat informatiile si experienta acumulata in timpul facultatii? 

Ceea ce noi invatam in acest moment in facultate difera foarte mult de ceea ce se intampla in timpul rezidentiatului. La multe dintre cursuri ni se prezinta subiecte foarte largi, cu foarte multe detalii, pe cand in timpul rezidentiatului conteaza 3 lucruri: sa stii sa faci un examen clinic complet, sa poti pune un diagnostic de etapa corect si cel mai important, sa aplici corespunzator tratamentul pacientului in stadiul acut, astfel incat sa ii salvezi viata. Restul lucrurilor le afli pe parcurs.

9. Ce le-ai recomanda viitorilor colegi?

In cadrul tututor specialitatilor exista bariere, limitari, motive de nemultumire, un numar scazut de posturi de specialist si multe alte probleme. Nu exista niciodata garantia ca daca vei lua specialitatea respectiva vei gasi imediat post sau vei castiga o multime de bani. De aceea, singurul sfat pe care il ofer colegilor este sa isi aleaga o specialitate care ii pasioneaza, care le va da cel putin un motiv pentru care sa se duca cu zambetul pe buze la spital.

Citeste si: INTERVIU | Ionut Popa, Medic Rezident Psihiatrie

Despre Autor

Raluca Ioana Marin

Studenta la Medicina, anul VI, incerc sa combin utilul cu placutul. Am un "job" full time la facultate si un job part-time, aici la MEDIjobs. Pasiunea pentru scris am descoperit-o de cativa ani si incerc sa o valorific ori de cate ori am ocazia. Chiar daca timpul nu este cel mai bun prieten al meu, prin munca si sacrificii poti reusi ce ti-ai propus.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi