In calitate de pacienti, cand spunem “spital”, ne gandim la “cabinete decorate cat se poate de simplu, cu peretii monocromatici, de regula albi”. Noile cercetari in domeniu demonstreaza cat de puternic este impactul culorilor si un design potrivit in functie de specialitatea medicala pentru starea de bine a pacientilor, dar si pentru imaginea clinicii.
Din punct de vedere cromatic, culoarea portocaliu poate fi utilizata in sala de mese destinata pacientilor cu anorexie pentru ca stimuleaza apetitul, in timp ce culorile contrastante sunt utile pentru camerele pacientilor diagnosticati cu dementa sau alte boli neurologice, pentru a evita cazaturile. Conform studiilor, verdele este indicat in salile de operatii, pentru a contracara efectul de rosu, creat de ranile deschise, asupra nivelului de concentrare al chirurgului in timpul actului medical.
Utilizarea culorilor, din perspectiva financiara a unei companii medicale, este o metoda “low budget” de a oferi un plus de confort pacientilor, in afara actului medical. Complementar acestei metode, clinicile pot investi si in amenajarea sau decorarea spatiului.
Un exemplu relevant in acest sens este laboratorul medical Regina Maria. Echipamentelor medicale de ultima generatie li se asociaza si o abordare artistica. In colaborare cu artistul Saddo, s-au realizat 7 ilustratii imprimate pe un tapet special, ce evidentiaza tool-urile folosite in laborator: microscoape, eprubete, recipiente, seringi și tot felul de elemente specifice biochimiei, bacteriologiei, anatomiei patologice etc. Rezultatul este pozitiv – atenuarea impresiei de sobrietate creata de un laborator medical si o atmosfera mai degajata in randul angajatilor.
O alta schimbare semnificativa se refera la camerele pacientilor. Spre exemplu, in Toronto, fiecare camera a unui pacient, care sufera de o boala cronica, beneficiaza de o panorama “verde”, copacii si gradinile inflorite atragandu-i sa iasa, sa se relaxeze in natura si sa socializeze. Starea de bine a pacientilor se remarca si prin nivelul de socializare.
Camerele pacientilor au fost reamenajate astfel incat sa permita facilitarea relatiei intre medic, pacient si familia acestuia. De exemplu, zona pentru relationare este definita prin intermediul unor dispozitive de tip plasme, ce permit organizarea de videoconferinte intre doctor, pacient si cei apropiati sau prezentarea diverselor informatii medicale personalizate, precum si prin intermediul unor table magnetice pe care sunt notate numerele de telefon ale medicilor. Exista si zona destinata membrilor familiei, prevazuta cu canapea si masuta concepute special pentru a lucra de la distanta sau “coltul personal”al pacientului, unde isi pastreaza fotografii sau alte elemente personale. Toate aceste zone imbunatatesc starea de bine a pacientilor.
Regandirea spatiului, luand in calcul toate elementele – arhitecturale, tehnologice, de securitate, curatenie si mediul inconjurator, precum si nevoile bolnavilor contribuie la o experienta placuta atat pentru pacienti, cat si pentru familiile acestora, ce vor recomanda mai departe clinica, nu doar pentru personalul medical bine pregatit. In calitate de specialisti de resurse umane, stiti foarte bine ca detaliile fac diferenta si rolul vostru este sa sesizati si sa implementati proiecte care corespund ambelor nevoi: de imbunatatire a competentelor medicale si de reinventare a conceptului “starea de bine a pacientului”.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.