Neuroștiința muzicii. Cum te poate ajuta muzica să îti crești productivitatea

Neuroștiința muzicii. Cum te poate ajuta muzica să îti crești productivitatea

Păstrarea productivității pe perioada întregii zile este o provocare pentru majoritatea profesioniștilor, indiferent de domeniul în care lucrează. Pentru cei din domeniul sănătății, fiecare zi vine cu dificultățile ei, iar gărzile lungi sau de noapte sunt cele mai provocatoare, dar și cele mai presante.

Pentru a face față acestora, medicii, asistenții medicali și celelalte tipuri de lucrători din domeniul medical au găsit propriile metode de creștere ori de menținere a productivității.  Dar există câteva ce sunt general valabile: cafeaua, pauzele la intervale regulate și de departe cea mai eficientă – muzica.

Cercetători din întreaga lume au fost interesați să afle în ce măsură muzica influențează starea de spirit și productivitatea oamenilor. În acest articol vei afla știința din spatele alegerii celor mai bune playlist-uri, dar și detalii despre neuroștiința muzicii și implicațiile ei asupra calității muncii.

Efectele muzicii asupra productivității

De câte ori nu ai ascultat muzică în timpul serviciului și ai simțit că te concentrezi mai bine și ești mai eficient? Există o explicație științifică pentru acest lucru. Majoritatea cercetătorilor au căzut de acord asupra faptului că muzica crește concentrarea și productivitatea atunci când este apreciată de cel care o ascultă.

Nu toată muzica a fost creată în mod egal. De aceea, în funcție de sarcinile pe care le ai, aceasta poate influența major calitatea muncii tale. Pentru sarcinile complexe care necesită un grad mare de concentrare, cea cu multe versuri sau foarte alertă se poate dovedi deranjantă.  În ceea ce privește sarcinile repetitive a fost demonstrat, de-a lungul timpului, faptul că muzica complexă poate ajuta la motivare.

Cu alte cuvinte, muzica trebuie să fie adaptată în funcție de natura muncii pentru a spori productivitatea.

Citește și 5 moduri prin care poti fi productiv…chiar si in cele mai proaste zile

Pentru medici și asistenți o zi tipică de lucru este mai degrabă alertă și presupune interacțiune cu pacienți, colegi medici ori asistenți, dar și o mobilitate crescută în spital, clinică, ori cabinet. Nu este de mirare, deci, că medicii chirurgi ascultă muzică în sălile de operație. Ei au nevoie de stimulare pentru a rezista numeroaselor ore petrecute cu bisturiul în mână, într-o stare continuă de concentrare maximă și precizie a mișcărilor.

Conform unui sondaj realizat de Spotify, 90% dintre chirurgi au grijă să pună mai întâi un playlist, iar mai apoi să înceapă operația. Cei mai mulți dintre aceștia preferă rock. De ce rock? Unul dintre chirurgii chestionați, Dr. Alan Benvenisty de la spitalul Mount Sinai, a precizat că rock-ul îi conferă sentimentul de nostalgie și de calm și se poate concentra asupra pacientului, și nu a versurilor deoarece majoritatea melodiilor sunt din adolescența sa.

Conform Spotify, melodiile preferate ale chirurgilor din întreaga lume sunt:

„Rock You Like a Hurricane”—Scorpions

„Sweet Child O’ Mine”—Guns N’ Roses

„Just What The Doctor Ordered”—Ted Nugent

„Break On Through (To the Other Side)”—The Doors

„Paint It Black”—The Rolling Stones

„Whole Lotta Love”—Led Zeppelin

„We Will Rock You”—Queen

„Back in Black”—AC/DC

„Cocaine”—Eric Clapton

„The Wind Cries Mary”—Jimi Hendrix

Citește și Efectele muzicii in sala de operatie

Neuroștiința muzicii

Creierul uman a fost o enigmă pentru majoritatea istoriei. De aceea, ceea ce știm despre aceste este depășit de ceea ce nu știm. Cu toate acestea,  descoperiri cu adevărate fascinante au fost făcute în ultima perioadă de către cercetători în ceea ce privește modul în care muzica influențează starea generală a oamenilor, dar și productivitatea lor.

Potrivit unui studiu, ascultarea muzicii care ne face plăcere poate activa sistemul de recompensare al creierului, eliberând, în principal, dopamină. Acesta este același hormon eliberat la ingerarea cafeinei sau a zaharurilor. Practic, muzica „trezește” creierul într-un mod similar.  De altfel, conform unui alt studiu, regiunile creierului care reacționează la muzică sunt aceleași care răspund la stimuli care produc euforie precum hrana sau sexul.

Muzica funcționează prin asociere. Ascultând muzică în timp ce lucrezi practic îi transmiți creierului să asocieze un comportament pozitiv cu o recompensă hormonală. Așadar, muzica îi spune creierului să se trezească, să fie atent la ce se întâmplă în jurul său, urmând să fie recompensat pentru o muncă bine realizată.

Cum să alegi playlist-urile potrivite

Dacă vrei să rămâi productiv o perioadă cât mai îndelungată din zi, cu siguranță vrei să alegi un playlist potrivit de la început și să nu îți mai bați capul cu acest aspect. La început poate lua ceva timp până găsești melodiile potrivite, dar cu timpul această sarcină va deveni tot mai ușoară. De la muzică clasică, jazz, blues și până la rock, pop sau electronică, fiecare persoană are preferințele sale și știe care sunt principalele elemente stimulatoare, dar și cele care îl deranjează și îi micșorează concentrarea. 

Un studiu referitor la efectul distractorilor muzicali asupra performanței cognitive a introvertiților și extrovertiților a relevat o scădere a performanței celor care ascultă „muzică familiară”. Practic, ascultarea muzicii cu ale căror versuri ești familiarizat riscă să îți distragă atenția. Mai mult, concluziile studiului au arătat că ascultarea melodiilor pop cu versuri „atrăgătoare” poate fi considerată drept „multitasking” și s-a dovedit că dăunează productivității.

Cea mai bună soluție, în acest caz, este ascultarea muzicii de care te bucuri, atât timp cât nu este prea familiară sau încărcată de versuri.

Pentru că alegerea ei este diferită în funcție de context, îți recomandăm să o personalizezi pentru fiecare situație în parte. Iată câteva idei:

În saloanele pacienților și săli de așteptare

Pentru o atmosferă plăcută și calmă înainte de consult, pacienții pot asculta jazz și blues sau posturi de radio în care muzica alternează cu scurte momente de știri. Atenție, nu alege orice post de radio deoarece muzica prea alertă îi poate pune într-o stare similară.

În saloanele unde pacienții sunt internați pentru lungi perioade de timp, este chiar indicat ca aceștia să fie conectați cu exteriorul, iar radioul se poate dovedi mai mult decât util în această situație. El oferă o eliberare de la problemele existente și, pentru mulți dintre pacienți, o sursă de informare.

Vezi care sunt Cele mai bune aplicații pe care să le folosești atunci când lucrezi de acasă

În cabinetele medicilor și ale asistenților

Cabinetele medicilor și asistenților pot fi deseori locurile de ședințe, de consultare și de schimb de idei și recomandări despre tratamente. Dacă te ocupi de aspectele organizatorice din cadrul spitalului sau a cliniciii, evită muzica perturbatoare sau cu prea multe versuri. 

În ceea ce privește consultarea și examinarea pacienților, este mai degrabă indicat să fie liniște pentru ca discuția să parcurgă fără întreruperi. 

În sălile de operație

În sălile de operație accentul cade pe preferințele chirurgului sau ale celorlalți membri ai echipei. În acest caz este indicat să îl lași pe acesta să pregătească propriul playlist pentru a se simți cât mai confortabil și relaxat în timpul operațiilor.

Deseori, în operațiile în care pacientul este conștient, de exemplul în timpul operațiilor de cezariană, melodiile sunt alese de femeile care se pregătesc să nască.

Exemplul chirurgilor care ascultă muzică rock este poate, cel mai relevant deoarece arată că în timpul sarcinilor complexe, cu toții avem nevoie de stimuli pentru a ne duce la final sarcinile.

În laboratoare de analiză și cabinete stomatologice

În laboratoare de analiză interacțiunea cu pacienții nu există, de aceea poți să nu te lipsești de muzica preferată în niciun moment. Desigur, trebuie să ai parte și de înțelegerea și aprobarea colegilor. 

În cabinetele stomatologice, muzica alertă poate fi o opțiune bună. Cu toate acestea, volumul trebuie să fie unul mai scăzut decât în cazul celorlalte genuri de muzică.

În clinicile oftalmologice deseori nu există muzică, dar acest lucru nu înseamnă că practicile nu se pot schimba. Muzica ambientală, abia perceptibilă, poate ajuta deopotrivă medicii și pacienții.

Aplicații care te scutesc de crearea playlist-urilor 

Atât de multe sfaturi, dar atât de puține idei concrete de creare a playlist-urilor, nu-i așa? Cu siguranță nu vrei să petreci nenumărate ore ca să îți creezi o listă de 30 de melodii. Sunt câteva aplicații disponibile atât pentru desktop, dar și pentru care nu doar că te vor scoate din încurcătură, dar de care vei deveni dependent (și nu în sensul rău al cuvântului). Iată care sunt acestea:

Spotify – are o versiune gratis care conține reclame, dar și o versiune contra cost (5 euro/lună) care îți permite să asculți melodiile preferate offline și să le elimini pe cele care nu îți sunt pe plac. Aceasta este opțiunea multor pasionați de muzică datorită playlist-urilor personalizate pe care le creează în fiecare săptămână.

Youtube Music – această aplicație nu are versiune gratis, dar costă doar 22 lei/lună și ai toate beneficiile Youtube, plus facilitatea de a închide ecranul telefonului, de a personaliza playlist-uri, dar și altele.

Apple Music – pentru 10 dolari/lună te poți bucura de 60 milioane de melodii, conform celor de la Apple. Vestea bună este că aplicația poate fi descărcată și pe Android, nu doar în IOS.

Deezer – O alternativă la Spotify, Deezer oferă facilități similare și chiar oferă o versiune gratis care nu te scapă, însă, de reclame. Cu doar 5 euro/lună reclamele nu mai sunt o problemă.

Shazam – o aplicație bonus. Nu este o aplicație per se pentru ascultarea melodiilor favorite sau a genului tău preferat, dar te poate ajuta foarte mult atunci când vrei să afli numele melodiei, oriunde te-ai afla: în mașină, al cafenea, sau în orice altă locație. 

Concluzie

Cercetarea științifică asupra efectelor muzicii asupra productivității este un domeniu fascinant și încă în plină dezvoltare. Cu siguranță avem gusturi muzicale diferite, dar la serviciu sarcinile sunt similare. Având în vedere acest lucru, regulile generale sunt următoarele: dacă sarcinile sunt repetitive, ia în considerare ascultarea muzicii ritmate. Dacă ele presupun multă concentrare, evită abundența versurilor. Dacă te simți distras sau te surprinzi gândindu-te la muzică, alege sunetele ambientale create de natură.

Nu există rețeta perfectă, iar găsirea unui playlist adecvat poate să ia o vreme, dar când îl vei găsi, munca ta va deveni mult mai plăcută și mai lipsită de stres.

Ești specialist medical și vrei să schimbi locul de muncă? Creează-ți acum un profil pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Violeta Dan

Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.

Facebook Comment