Cum să discuți cu pacienții care cred teorii ale conspirației

Cum să discuți cu pacienții care cred teorii ale conspirației

Dacă lucrezi în domeniul medical, cel mai probabil ai de-a face cu două situații paradoxale în această perioadă. Pe de o parte asiști la momente tragice în care oameni aparent sănătoși sau cu probleme minore de sănătate mor din cauza COVID-19, iar pe de altă parte te întâlnești cu persoane care nu cred în existența acestui virus sau pun întreaga situație pe seama unor forțe oculte cu interese în a face rău întregii planete.

Mulți dintre sceptici pot să fie chiar pacienți pe care îi tratezi fie de COVID-19, fie de alte boli, dar cu care ai interacționat în ultima perioadă. Probabil ai avut, de-a lungul timpul, mai multe conversații cu aceștia. Fie că ai reușit să le schimbi sau nu opinia, există câteva modalități eficiente prin care să îi faci să gândească critic și să pună la îndoială teoriile conspirației. Unele dintre ele sunt chiar propuse de Comisia Europeană care, în parteneriat cu UNESCO și Twitter lucrează la combaterea acestora. 

Citește și 4 modalități prin care te poți asigura că pacienții îți vor memora și urma instrucțiunile

Ce sunt teoriile conspirației

Teoriile conspirației sunt acele convingeri conform cărora evenimentele sunt manipulate de persoane cu foarte multă putere, dar rău intenționate. Acestea au, în principal, 6 lucruri în comun: conțin un plan secret, vorbesc despre un grup de conspiraționiști, arată acele „dovezi” care sprijină teoria, sugerează în mod eronat că nimic nu este întâmplător și totul este interconectat, împart lumea în bine și rău și mereu au un țap ispășitor.

Dar de ce sunt atât de înfloritoare? În timpuri incerte, cum este și pandemia COVID-19, unele în care oamenii își pierd multe dintre oportunități sau chiar libertatea de mișcare, teoriile conspirației sunt cele care, pentru anumite persoane, par să aducă lumină asupra unui eveniment sau a unei situații pe care cu greu o înțeleg. 

Cum iau formă teoriile conspirației? Cel mai adesea, ele încep ca o suspiciune și o întrebare fără răspuns, căreia îi găsesc, totuși unul. Cei ce le formulează se întreabă cine are de beneficiat de pe urma situației create și încep să identifice „conspiratorii”. Apoi orice „dovadă” care apare este forțată cumva în întreaga teorie. Odată ce au prins rădăcini, teoriile conspirației se pot împrăștia foarte repede. Mai mult, sunt greu de refuzat sau de combătut deoarece toți cei care le resping sunt catalogați drept parte din conspirație.

În timp ce mulți le propagă pentru că le consideră adevărate, alții pur și simplu vor să provoace și să manipuleze oameni în scopuri politice sau financiare. Și sursele sunt multiple. În primul rând, pe rețelele de socializare, în grupuri, sau chiar la televiziuni, ele sunt intens dezbătute, dar nu sunt prezentate opinii avizate, ci doar ale unor oameni indignați de situație. Adesea acestea vin și de la rude, prieteni, sau colegi și sunt foarte greu de evitat.

Care sunt principalele teorii ale conspirației legate de COVID- 19

Pandemia COVID-19 a luat pe nepregătite o lume întreagă. Aproape toate țările sunt afectate financiar sau sanitar, cu excepția câtorva care au luat însă, măsuri drastice și le-au păstrat așa mult pe o perioadă îndelungată. Acest lucru a făcut să răsară și să se propage numeroase teorii ale conspirației, multe laborios construite. În timp ce unele arată cu degetul asupra unor persoane, altele își îndreaptă atenția asupra unor organizații mondiale sau țări.

Iată câteva dintre cele mai cunoscute:

  1. Virusul a fost creat artificial în laborator de către oameni cu un interes personal, de exemplu reducerea populației;
  2. Virusul a fost împrăștiat în mod deliberat sau prin tehnologia 5G;
  3. Vaccinurile sau tratamentele nu au fost scoase pe piață din cauza unor interese obscure pentru a face rău cât mai multor persoane;
  4. Anumite măsuri sanitare menite să combată efectele pandemiei sau să o reducă au, de fapt, rolul de a restrânge drepturile și de a controla societatea – vaccinuri sau măști.

Mai mult, un studiu făcut de prestigioasa instituție de sondaje Gallup relevă faptul că 3 din 10 persoane din 28 de state consideră că o forță exterioară a cauzat proliferarea virusului SARS-COV-2 care provoacă boala COVID-19.

Citește și 8 sfaturi pentru a îmbunătăți relația cu pacienții dificili

Cum să discuți și să combați aceste teorii

Medicii sau ceilalți profesioniști din domeniul medical au credibilitate în fața pacienților, așa că poți să o folosești pentru a mai scădea din riscul de infectare cu acest virus. 

Aceste conversații nu sunt unele care să intre în fișa postului, dar mulți oameni sunt sceptici în privința virusului și pot să nu își ia măsurile de siguranță pentru a nu se îmbolnăvi pe ei sau pentru a-i proteja pe ceilalți, așa că dacă le schimbi părerea și numai câtorva dintre cei cu care discuți, vei face o diferență. 

Vorbește cu calm

Într-o astfel de conversație este important să vorbești cu calm și pe un ton care să inspire încredere. Nu îi certa pentru convingerile lor, ci încearcă să îi faci să se întrebe de ce au ajuns să creadă teoriile și care sunt sursele lor. 

Vorbește așa cum ai vrea să ți se vorbească, nu cu superioritate sau arătându-le că nu au pregătire medicală. 

Demontează sursele

Abordează subiectul doar dacă îl cunoști și informează-te în prealabil pentru a nu lăsa și mai multe urme de suspiciune din partea pacienților. De exemplu, poți să te informezi cine a lansat cele mai cunoscute teorii ale conspirației și să le vorbești pacienților despre aceștia, lăsându-le, bineînțeles, opțiunea de a căuta chiar ei informații despre aceștia pentru a se convinge.

Teoria 5G a fost concepută de un medic, Thomas Cowan, a cărui licență de practică este suspendată de autoritățile americane pe o perioadă de 5 ani.  

Cei ce cred teoriile despre tehnologia 5G și efectele sale asupra sănătății sunt cei care neagă existența SIDA, militează împotriva vaccinurilor și consideră că schimbările climatice nu au loc.

Citește și Practici de urmat și de evitat în calitate de profesionist din domeniul sănătății

Axează-te pe logică

O altă modalitate de a neutraliza teoriile conspirației este apelul la logică. Aceasta implică explicarea tehnicilor retorice și a trăsăturilor comune care pot fi găsite în dezinformare, astfel încât oamenii să o poată semnaliza înainte de a avea șansa să le inducă în eroare. Poate nu ai tot timpul din lume să le explici pacienților aceste lucruri, dar cu siguranță o poți face cu un prieten care crede și răspândește, la rândul său, informații false ce le pun altora viața în pericol. O trăsătură care este deosebit de evidentă în teoria conspirației 5G este reinterpretarea întâmplării. Cu acest model de gândire, evenimentele aleatorii sunt reinterpretate ca fiind conectate cauzal și țesute într-un model mai larg, interconectat.

Abordează subiectul  în funcție de gradul de reziliență al pacientului

Stoparea teoriilor conspirației nu este o treabă deloc ușoară și nu există o abordare unică. Dar iată cum să pui problema:

Dacă au o expunere mică la teoriile conspirației abordează subiectul astfel:

  • Pune-i la curent cu faptul că teoriile conspirației există;
  • Încurajează-i să gândească critic, să verifice întotdeauna și să se uite la sursele informațiilor;
  • Spune-le că teoriile conspirației apar adesea când oamenii nu au încredere în sistemele sanitare sau în liderii lor;
  • Atrage-le atenția că deseori în teoriile conspirației fapte fără legătură sunt puse în aceeași „poveste” pentru a putea construi o teorie și a stârni frică;
  • Încurajează-i să se bazeze pe surse de încredere și oferă-le chiar tu câteva personalități sau site-uri pe care să înceapă să le urmărească.

Dacă au o expunere mare sau convingeri puternice procedează astfel:

  • Axează-te pe faptele pe care vrei să le comunici, nu pe mitul pe care vrei să îl combați;
  • Adaptează în funcție informațiile pe care ți le prezintă;
  • Întotdeauna spune că informația este greșită sau eronată înainte de a cita ceva de pacientul a spus din teoria conspirației;
  • Vino cu o explicație bazată pe fapte;
  • Nu îi încărca cu informații complexe, ci cu explicații simple, dar științifice, pe care să le înțeleagă.
Concluzie

Incertitudinea și îngrijorarea creează mediul perfect pentru nașterea conspirațiilor. Deși încă nu este confirmat unde sau cum a apărut COVID-19, teoriile abundă. Cei care le-au creat ignoră în mare măsură dovezile științifice și încearcă să găsească motive din cauza cărora pandemia a avut lor  sau cine beneficiază de pe urma situației globale fără precedent în ultima sută de ani. Dacă poți să faci o schimbare, fie ea mică, fă-o și vorbește cu pacienții.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Despre Autor

Violeta Dan

Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.

Facebook Comment