Atunci când lucrezi în resurse umane, totul este cu și despre oameni. Să presupunem că abia ai ieșit de pe băncile facultății și ocupi un post de junior în departamentul de resurse umane. Cum faci să evoluezi cât mai rapid? Ți-am pregătit 7 pași care să te ajute în acest demers.
Înțelege oamenii!
Este unul dintre cele mai importante secrete în meseria de HR, dacă nu vrei prea multe bătăi de cap. Empatia și capacitatea de a nu lua lucrurile personal, ci dimpotrivă, de a te pune în locul persoanei cu care stai de vorbă, în timp ce reprezinți totuși și interesele companiei, își vor face viața mai ușoară ca specialist în resurse umane. Bineînțeles că aceste skill-uri nu vin peste noapte, însă e important să conștientizezi nevoia lor, astfel încât să poți lucra la ele.
Citește și Resurse Umane: cum să îți gestionezi timpul și interviurile cu candidații
Înțelege ce reprezintă resursele umane în 2019!
Resursele umane reprezintă un departament extrem de important în cadrul oricărei companii, mai ales în ales în cazul industriei medicale. Înseamnă managementul talentelor, accent pe implicarea și loializarea angajaților, ruperea stereotipurilor, încurajarea inovației, găsirea de soluții sustenabile în gestionarea fortei de muncă și dezvoltarea unei culturi de colaborare. Odată asimilate aceste aspecte, va fi mai ușor să te identifici cu ceea ce presupune jobul tău.
Înțelege industria la un nivel foarte profund!
Este foarte dificil să valorifici capitalul uman dacă nu ai o înțelegere completă a companiei, de la management până la angajați și potențiali angajați. Înțelege nevoile și cerințele specifice, dezvoltă o punte de legătură între toate și pe baza acesteia identifică țintele organizației de la an la an.
Fii conectat la tehnologie!
Tehnologia a pătruns în toate industriile, iar strategiile se adaptează în funcție de online – noi și noi platforme, noi și noi instrumente, noi și noi abordări. Mereu se schimbă câte ceva, iar tu trebuie să fii la zi cu toate, pentru a-ți descoperi următorii angajați exact în mediul în care se află. Fii prezent la conferințele de tehnologie din domeniu și vezi ce se aplică pentru tine și cum poți beneficia de avantajele tehnologiei pentru a-ți face meseria mai ușoară. Automatizarea mai multor acțiuni te va ajuta să economisești bani, de la salarizare până la multe alte procese.
Citește și Responsabilitatea unui specialist în resurse umane, ȋn procesul de recrutare a personalului medical
Mărește aria de skill-uri!
Învață în mod constant. Indiferent că ne referim la e-learning, dacă ești autodidact, sau cursuri, conferințe și seminare,acestea te vor expune la mai multe abordări, dar vor accelera și creșterea ta în carieră. Probabil ești puțin sătul de facultate și acum vrei să trăiești experiența reală, nu uita că vei învăța cât vei trăi și e mai bine să fii proactiv decât reactiv.
Networking, networking, networking!
Relațiile multe și bune te vor ajuta întotdeauna. Profită de conferințele la care mergi pentru a învăța ceva nou, dar și pentru a cunoaște oameni noi cu aceleași interese. Conexiunile de business te ajută să îți creezi o rețea de profesioniști la care poți apela cu încredere pentru suport sau ajutor. Mai mult decât atât, din simple discuții în pauzele de conferință, de exemplu, poți afla insight-uri foarte utile din industrie, pe care, de altfel, nu le găsești expuse nicăieri.
Soft skills!
Odată ce te-ai pus la punct cu ceea ce înseamnă zona profesională, îndreaptă-ți atenția și către zona personală. Un bun HR este foarte bine organizat, are un time management excepțional, iar de multe ori este nevoit să facă multitasking, deși nu este cea mai de dorit formulă de lucru. De asemenea, skill-urile de comunicare, aplanare a conflictelor și orientarea către soluții îți sunt necesare 100%. Nu în ultimul rând, transparența este o altă calitate indiscutabilă un specialist în resurse umane și lucrează să o dezvolți!
Citește și 10 modalități de a-ți motiva angajații
Cat lover, coffee drinker, storyteller, candle maker – cam așa ar suna bio-ul meu pe Instagram. Cred despre mine că sunt o persoană complexă, curioasă și loială, deși mă plictisesc rapid. Scriu nu numai ca să îmi hrănesc sufletul, ci și stomacul, ca să îmi plătesc chiria și abonamentul la Internet. Nu știu exact ce scrie pe cartea mea de muncă, dar în viața sclipicioasă a industriei mele, sunt Social Media Specialist și Content Creator.