Interviul Perfect: Cum Răspunzi La Întrebarea “Spune-mi Despre Tine”

interviu

Felicitări! După multă muncă, ai fost chemat la interviu pentru jobul pe care ți-l doreai. Desigur, vrei ca intervievatorul să înțeleagă că tu ești cel mai bun candidat pentru postul respectiv, iar pentru asta ai nevoie de un răspuns foarte bun pentru întrebarea “Spune-mi despre tine”. 

Este o întrebare foarte comună, o vei auzi la majoritatea interviurilor, fie ele telefonice, pe Skype sau față în față. Dacă vrei să fii pregătit, află din acest articol cum să formulezi cel mai potrivit răspuns, în funcție de experiența ta și compania la care vrei să te angajezi.

De ce se adresează întrebarea “Spune-mi despre tine”

Ca să poți oferi răspunsul perfect, trebuie mai întâi să înțelegi de ce se adresează această întrebare la toate interviurile. Pe scurt, aceasta este folosită în trei scopuri: 

  • Pentru a sparge gheața
  • Ca să facă o tranziție de la discuția de început la treburi mai serioase
  • Pentru a te cunoaște

Atunci când răspunzi la această întrebare ai ocazia să demonstrezi că poți comunica clar și eficient, poți crea o conexiune cu cei de lângă tine și, mai ales, te poți prezenta într-un mod profesional.

Dar, nu te aștepta ca întrebarea să îți fie pusă doar sub această formă. Iată alte formulări care practic se referă la același lucru:

  • Am CV-ul tău aici, pe masă, dar aș prefera să îmi povestești tu mai multe despre tine;
  • Povestește-mi despre experiența ta;
  • Mi-ar plăcea să aflu mai multe despre cum ai ajuns aici;

O formulă simplă pentru a răspunde la întrebare

Există o varietate de moduri în care poți formula un răspuns, dar noi îți propunem o soluție susținută de specialiștii din domeniu, care sugerează să incluzi mereu trei lucruri: prezentul, trecutul și viitorul:

  • Prezent: povestește despre situația ta actuală, poate despre jobul curent și o reușită recentă;
  • Trecut: povestește despre experiența ta care are legătură cu postul pentru care candidezi;
  • Viitor: încearcă să descrii ce ai vrea să faci în continuare și de ce acest lucru te-a motivat să aplici pentru jobul respectiv.

Citeste si Ce faci dacă ai ajuns cu 30 de minute mai repede la interviu?

Sfaturi și exemple pentru formularea celui mai potrivit răspuns

Prima impresie contează și ai șansa să îți impresionezi potențialii angajatori în cadrul interviului. Iată ce trebuie să ai în vedere pentru a formula un răspuns pertinent și relevant atunci când îți este adresată întrebarea “Spune-mi despre tine”.

1. Oferă un răspuns relevant pentru compania la care vrei să te angajezi

Când intervievatorul te roagă să îi povestești despre tine, defapt vrea să afle de ce ești tu cel mai bun candidat și care este experiența ta. Astfel, pentru a te asigura că ai cel mai bun răspuns, trebuie să afli cât mai multe lucruri despre companie și mai ales despre poziția pe care vrei să o ocupi.

Iată un exemplu:

“Acum dețin poziția de asistent șef în centrul de distribuție al medicamentelor X unde am în grijă cel mai mare client. Înainte am lucrat ca asistent în fabrica de medicamente Y, unde m-am ocupat de cel puțin 10 proiecte pe zi. Deși mi-a plăcut să muncesc în aceste locuri, aș vrea să am ocazia să lucrez în laboratorul acestei clinici, renumită pentru tratamentele inovative care au ajutat foarte mulți oameni.”

2. Menține răspunsul la un nivel profesional

Deși întrebarea pare o invitație la un răspuns deschis, prin care îți descrii tot trecutul, cel mai bine ar fi să te limitezi la partea profesională. Nu este momentul să vorbești despre familie și hobby-uri, ci mai degrabă despre experiență.

Iată un exemplu:

“Sunt medic stomatolog de cinci ani în care m-am dedicat cu totul profesiei mele. Am evoluat constant, participând la numeroase cursuri de specializare, inclusiv pentru domeniul ortodontic în care aș vrea să mă specializez. Clinica dumneavoastră are nevoie de un medic cu cunoștințe proaspete, capabil să facă față unor ore lungi de muncă.”

Citeste si 5 întrebări pe care medicii trebuie să le pună în timpul unui interviu de angajare

3. Arată că ești pasionat de jobul respectiv

Chiar dacă nu poți vorbi despre hobby-urile tale, nu înseamnă că nu îi poți arăta angajatorului cât ești de pasionat de jobul în sine și de domeniul în care vrei să lucrezi. Pasiunea ta pentru post s-ar putea să facă diferența dintre tine și restul candidaților

Iată un exemplu:

“Pentru moment, sunt asistent în domeniul balneofiziokinetoterapie la Spitalul X unde ajut cu plăcere la tratarea pacienților. Deși am o experiență de trei în acest domeniu în care am învățat enorm și am evoluat pe măsură, mi-am descoperit pasiunea pentru un alt mediu, cel al nutriției și dieteticii. Am participat deja la două cursuri de instruire și sunt pregătit să îmi folosesc cunoștințele în cadrul unei instituții pe care o admir, Spitalul Y.”

4. Răspunde pe scurt

Interviul este o discuție și nu un monolog, deci încearcă să răspunzi scurt, astfel încât intervievatorul să aibă șansa să intervină în conversație. Nu povesti despre toată experiența din CV, ci spune pe scurt care au fost cele mai relevante momente.

Iată un exemplu:

“Am o experiență bogată de 10 ani ca medic de familie, în care am lucrat în unele din cele mai cunoscute clinici, precum X și Y. Acolo m-am făcut remarcat datorită disponibilității mele, modului eficient de comunicare și, mai ales, a ratei ridicate de însănătoșire a pacienților mei. Datorită cunoștințelor adunate pe parcursul carierei, consider că aș fi o alegere excelentă pentru postul disponibil.”

5. Repetă, dar nu memora răspunsul

Ca să fii sigur că ești pregătit în momentul interviului, este bine să te gândești din timp la ce ai răspunde când îți vor fi adresate anumite întrebări clasice. Poți încerca să formulezi cu voce tare, dar nu învăța pe de rost. Există șansa să te blochezi iar apoi răspunsul va părea nenatural.

Iată un exemplu:

“Am terminat recent facultatea unde am mers cu plăcere în fiecare zi pentru a aduna cât mai multe informații. În timpul studiilor, am participat la multe concursuri și cursuri, care mi-au permis să adun experiență în calitate de moașă. Îmi doresc să îmi încep oficial cariera alături de spitalul dumneavoastră, care este recunoscut pentru modul excelent în care tratează pacienții.”

Cu ajutorul sugestiilor și exemplelor de mai sus, vei reuși să formulezi răspunsul perfect pentru interviul tău. Pentru a scăpa de anxietate când răspunzi, gândește-te mereu la formula cu trei elemente: prezent, trecut și viitor. 

Citeste si Ce Întrebări să Pui la Interviu pentru a Afla Adevărul despre Cultura Organizațională a Unei Companii

avatar
Despre Autor

Otilia Dobos

Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment