Cum petrec medicii rezidenti Craciunul sau Anul Nou in garda

Cum petrec medicii rezidenti Craciunul sau Anul Nou in garda

Decembrie este luna cadourilor si perioada in care toata lumea se gandeste la concedii sau vacante. Traditiile de Craciun sunt variate in functie de zona, insa au un numitor comun: Craciunul trebuie petrecut in familie si majoritatea respecta acest lucru. Pentru romani, Craciunul este un eveniment care se sarbatoreste cu multa mancare, dupa un post indelungat, iar Revelionul se face remarcat prin petreceri cu mult alcool si voie buna. Nu intotdeauna aceste evenimente au un final fericit si un numar considerabil de oameni au nevoie de ingrijiri medicale fie din cauza exceselor, fie din cauza neatentiei. Din fericire, spitalele nu sunt inchise de sarbatori si se lucreaza cu program normal.

Intr-un spital de urgenta, un medic rezident a facut cel putin o data o garda in zilele de sarbatori sau Revelion asa ca am rugat cativa rezidenti sa ne impartaseasca din experientele lor:

25 decembrie 2016. Primul an de rezidentiat. Prima garda de Craciun. Un amestec de entuziasm, bucurie si regret.

In saptamana premergatoare Craciunului, cand toata lumea vorbea de planurile de vacanta, liniile de garda (primarul, specialistul si rezidentele ca intr-un vechi film romanesc) se vorbesc, se susotesc si in final stabilesc cu ce sa contribuie fiecare la meniul de Craciun.

Dimineata de Craciun.

Incarcata cu aperitive traditionale romanesti (contributia mea) si cozonac pentru ca nu strica niciodata un cozonac in plus, am pornit spre spital. Primul regret la primul semafor – familiile se indreptau spre slujba si desi nu sunt un mare fan al slujbelor religioase recunosc ca imi lipseau colindele romanesti cantate de corul bisericii. Insa, pe masura ce ma apropiam de spital imi sopteam in minte “Lasa ca poate salutam macar un bebel azi”.

La spital cei care ne-au predat garda erau foarte fericiti ca pot pleca acasa iar noi un pic dezamagiti ca nu avem momentan nimic de facut in afara de mancat – inceputul sarbatorilor macar nu a fost afectat de garda.

2 ore mai tarziu mancati bine si usor adormiti venea intrebarea “Acum ce facem?”. Ei bine consultam. Daca pana atunci mai aveam unele dubii in ceea ce priveste disgravidia emetizanta si sangerarile vaginale de prim trimestru, odata cu ziua de Craciun am trecut de hopul asta. Dupa vreo 3 astfel de consultatii parca nu mai trebuia sa intreb motivul prezentarii pentru ca i se citea pe fata.

Astfel am petrecut garda de Craciun – intre consultatii de prim trimestru si friptura de porc cu miros de cozonaci, fara nasteri sau extrauterine rupte. O experienta interesanta dar sa fie traita si de altii. Si cum e vorba aia romaneasca “ce tie nu iti place altuia nu-i face” anul asta imi revine sa petrec ziua de ajun in garda. Urmeaza consultatiile de infertilitate sau trimestrul 2 de sarcina? Vom vedea.

Medic Rezident Obstetrica Ginecologie Delia Parvu

“Garda de revelion este o garda de multe ori nelinistita pentru chirurgia plastica. Desi legea este clara si interzice artificiile, in 2016 Revelionul nu s-a lasat fara petarde si degete zburate. Asadar, in afara de scurta fereastra de la 23 la 00:10 camera de garda a chirurgiei plastice a fost plina pana pe la 06:00, de tot felul de oameni voiosi cu pahare, geamuri sau diverse dinamite trecute prin maini. Cazurile au variat de la vanatai la replantari in toata puterea cuvantului. Nu a fost foarte mult ragaz de petrecut iar pacientii au fost nerabdatori sa plece acasa, de multe ori impotriva sfatului medicului.

Macar am apucat sa vedem artificiile din tot Bucurestiul de pe acoperisul spitalului. La anul sa fie mai bine;) “

Medic rezident Chirurgie Plastica, Microchirurgie Reconstructiva si Estetica 

” -Esti garda de Revelion!

Vestea mi s-a parut cum nu se poate mai proasta – era un moment special din an, pe care urma sa il petrec departe de cei dragi si cine stie ce cazuri dificile aveau să ne astepte în noaptea aceea.
Dar nu a fost nici pe departe așa – inca de dimineata mi-am putut da seama că nu avea sa fie o tura ca oricare alta. Ne-a insotit bucuria, sentimentul ca suntem o mica familie, iar fiecare s-a pregatit cum a putut mai bine.

Deja miezul noptii. Obositi, dar entuziasmati, am pasit impreuna in noul an, sub lumina focurilor de artificii. Un moment de ragaz, apoi toti ne-am intors grabiti la treburile noastre.

Și sincer, a meritat!”

Medic rezident Anestezie si Terapie Intensiva

“Anul trecut m-am hotarat sa nu plec acasa de Craciun, ci sa raman in Bucuresti, de garda la spital. Nu pentru ca nu vreau sa imi văd familia…din contra…ci pentru ca nu voiam sa las pacientii internti pe sectie pe perioada sarbatorilor singuri. Am mers cu niște colegi si am cumparat cozonac, apoi am trecut prin fiecare salon și am servit pacientii.  La pranz ne-am strans mai multi in sala de mese si am ascultat colinde. Pot spune ca bucuria din ochii pacientilor m-a făcut sa uit de faptul ca sunt la serviciu.”

Medic rezident Medicina interna

“La noi pe sectie, gărzile de sarbatori sunt dezbatute intre rezidenii de ani mici. “Tragerea la sorti” se face între cei noi-veniti, niciodata între “veterani”, in principal pentru ca zilele sunt linistite și rareori se întâmpla nenorociri. Anul trecut am avut norocul de a fi cel care trage batul scurt, ramanand impreuna cu un coleg responsabil pentru ziua și noaptea de Revelion. Fara surprize, atmosfera a ramas linistita pe intreaga perioadă a garzii, ducand putin spre monotonie. La miezul noptii, prietenii mei – care nu profesează în medicina – m-au sunat pe skype sa imi ureze impreuna la multi ani… si să imi facă putin în sac”

Medic rezident Chirurgie Generala

 

Daca v-a placut acest articol va recomand sa va creati un cont aici, pentru a fi la curent cu noutatile medicale.

Despre Autor

Raluca Ioana Marin

Studenta la Medicina, anul VI, incerc sa combin utilul cu placutul. Am un "job" full time la facultate si un job part-time, aici la MEDIjobs. Pasiunea pentru scris am descoperit-o de cativa ani si incerc sa o valorific ori de cate ori am ocazia. Chiar daca timpul nu este cel mai bun prieten al meu, prin munca si sacrificii poti reusi ce ti-ai propus.

Facebook Comment