Colegiul Medicilor din România a anunțat, recent, că oferă consiliere psihologică urmașilor personalului medical implicat în lupta împotriva virusului SARS-CoV 2.
Potrivit unei informări transmise de reprezentanții Colegiului, Biroul Executiv al acestui for a analizat cum poate fi aplicată și respectată legea privind recunoașterea meritelor acestor angajați.
„Astfel, au fost identificate situații concrete în care, beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 56/2020 – urmașii personalului medical, fie nu cunosc prevederile acestei legi, fie au întâmpinat dificultăți în dobândirea drepturilor ce li se cuvin în baza acestei legi.
Pentru a preveni astfel de situații, Colegiul Medicilor din România vine în sprijinul urmașilor personalului medical și oferă consiliere persoanelor beneficiare ale drepturilor prevăzute de Legea nr. 56/2020”, se arată în informarea menționată.
Cei interesați se pot adresa direct sediilor Colegiului Medicilor din România. Ulterior, Comisia Economic-Socială și alt departament de resort fac o analiză, apoi asigură asistența necesară.
Citește și Profesarea medicinei în timpul pandemiei COVID-19 necesită un cadru adecvat situației actuale
Ce spune Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19?
Articolul 4 din lege conferă drepturi urmașilor cadrelor medicale care au murit în urma infecției cu virusul Sars-Cov 2.
Aceste drepturi sunt:
a) dreptul la pensie de urmaș până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora. Însă fără a depăși vârsta de 26 de ani;
b) pensie de urmaș egală cu 75% din salariul de bază, solda de funcție sau salariul de funcție avut de personalul medical la data decesului;
c) dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății sau, după caz, în ministerele cu rețea sanitară proprie, cu decontarea cheltuielilor de către acestea;
d) scutirea de la plata impozitului pe terenul și pe clădirea folosită ca domiciliu aflate în proprietate sau coproprietate.
e) Soția sau soțul care supraviețuiește beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b) – d) dacă nu se recăsătorește.
O statistică prezentată de Federația Solidaritatea Sanitară arată că în urma infecției cu Covid-19, au murit 17 medici, 29 de asistenți medicali și 13 persoane care fac parte din TESA.
Citește și A fost lansat Memorialul Eroilor din Sănătate
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.