Burnout-ul – cauze, manifestare și tratament

Burnout-ul – cauze, manifestare și tratament

Termenul de burnout începe să apară din ce în ce mai des pe buzele și în mințile oamenilor. Deși introdus încă din anii 70’ de către psihologul Herbert Freudenberger, abia recent opinia publică a început să devină conștientă de această tulburare. 

În termeni mai cordiali, burnout-ul reprezintă sindromul epuizării profesionale și este reprezentat de stări de oboseală cronică, fizică și psihică. Se întâmplă cel mai des oamenilor care au profesii cu responsabilități mari, dar și interacțiuni constante cu toate tipologiile umane. Medic, asistent sau student, cred că deja te-ai regăsit într-o măsură mai mică sau mai mare în descrierea de mai sus. 

A fi medic sau asistent presupune, dincolo de normele de conduită și de obligațiunile pe care trebuie să le respecte un cadru medical, o responsabilitate tacită din partea oamenilor, care se așteaptă ca tu să le fii salvator și sprijin în problemele medicale pe care le au.

Meseria de medic – prima afectată de burnout

La nivel global, studiile arată că meseria de medic este prima și cea mai afectată de burnout.  În România, 55% dintre medicii bucureşteni suferă de burnout personal, 52% de burnout profesional, 36% de burnout legat de interacţiunea cu pacientul, iar 24 % suferă de toate cele trei tipuri. Medicii chestionați au recunoscut că sarcinile birocratice reprezintă principalul factor care contribuie la epuizare. Același studiu a arătat că femeile sunt mai afectate de burnout decât bărbații.

Care sunt cauzele sindromului de burnout

Cauzele sindromului de burnout se împart în mai multe categorii și, surprinzător sau nu, nu țin toate doar de locul de muncă. Sunt cauze ce țin de job, dar și cauze de țin de stilul de viață și de tipul de personalitate pe care îl ai.

Cauzele ce țin de locul de muncă sunt reprezentate de lipsa recunoașterii muncii prestate, senzația de lipsă de control asupra task-urilor, așteptări nerealiste din partea managerului, task-uri monotone, repetitive și care nu oferă niciun fel de satisfacție, mediul de lucru haotic, presiune din mediul extern sau responsabilități mult prea mari.

Aici poate interveni și influența stilului tău de viață: dezechilibru între viața personală și cea profesională, somn insuficient și prea puțin timp de relaxare, dar și lipsa suportului emoțional din partea celor dragi.

Și cum nu erau suficiente cele de mai sus, caracteristicile personalității tale aduc și ele un aport: perfecționismul, personalitatea de tip A (high-achiever), o perceție negativistă asupra lucrurilor sau nevoia permanentă de a deține controlul și greutatea de a delega sarcini colegilor.

Cu ce se confundă sindromul burnout

Adeseori, simptomele sindromului de burnout se aseamănă cu depresia prin:

– tulburări de somn și de digestie

– senzația de epuizare și de scădere a randamentului profesional

– scăderea capacității de dialog și de interacțiune cu cei din jur

– senzația de goliciune sufletească și că viața profesională invadează viața privată.

De asemenea, acesta poate fi confundat și cu senzația de stres. Este adevărat că acest sindrom derivă din stres, însă sunt două noțiuni distincte. A fi stresat înseamnă presiune, prea multe responsabilități, o solicitare care depășește puterile fizice și psihice ale omului si care, automat, duce la senzatie de oboseală. Însă, deși stresată, persoana poate duce la bun sfârșit task-urile. În cazul burnout-ului, lupta este abandonată, iar persoana este lipsită complet de motivație.

Este important de știut faptul că simptomele stresului, paradoxal, sunt mult mai evidente decât cele ale burnout-ului, mai ales în fazele incipiente.

Cum se manifestă sindromul burnout

Teoreticienii expun mai multe etape de dezvoltare a sindromului de burnout:

  • entuziasmul ideal;
  • stagnarea ineficientă;
  • sentimentul de frustrare: apar tulburări fizice (cefalee, migrenă, tulburări gastro-intestinale) și emoționale (anxietate, depresie);
  • apatie, dezamăgire și reacția de apărare.

Cum tratăm burnout-ul

În funcție de cauze și manifestări, există diferite combinații de tratamente, dar întotdeauna sub îndrumarea medicilor specialiști. Ceea ce putem noi să vă recomandăm sunt diferite modalități care pot ameliora manifestărilor acestui sindrom.

  • Începe-ți ziua într-un mod cât mai relaxant. În funcție de activitățile care te relaxează, poti alege sa asculti muzica, sa citesti cateva pagini dintr-o carte care te inspira, sa iti bei cafeaua sau ceaiul in timp ce meditezi.
  • Dormi suficiente ore pe noapte și asigură-ți o alimentație corectă. Psihicul este puternic influențat de starea corpului tău.
  • Învață să spui “Nu”și impune limite atunci când simți că devii suprasolicitat și ți se atribuie mult prea multe responsabilități. Vorbește deschis despre asta și fii orientat către soluții.
  • Fă pauze mici și dese de la tehnologie. E greu să stai departe de notificări și e-mail-uri, dar o scurtă deconectare nu va întrerupe fluxul nimănui, ci te va ajuta pe tine să îți pui ordine în gânduri.
  • Creativitatea este un puternic apărător împotriva burnout-ului. Caută mereu sa întreprinzi activități noi, în afara ariei job-ului tău, și antrenează-ți spiritul creativ.
  • Analizează cauzele și mediul care te-a condus spre burnout și elimină-le. Știm, ușor de zis, greu de făcut, dar dacă esti intr-un mediu nociv, niciun tratament nu te poate ajuta.
  • Petrece timp cu familia și prietenii. Tendința oamenilor care suferă de burnout este să se izoleze și să își conserve energia în singurătate. De fapt, opusul este ceea ce te ajută. Vorbeste deschis și cere ajutor!
  • Redefinește-ți idealurile, prioritățile și lucrurile care te motivează cu adevărat. Este și varianta în care investești timp și energie în ceva ce nu îți întoarce favoarea, astfel că bateriile tale se consumă puțin câte puțin, dar nu se încarcă niciodată.
  • Fii curajos și cere o reconsiderare a sarcinilor de la job, o pauză de la job sau chiar demisia. În definitiv, părăsirea unui loc de muncă nu reprezintă un eșec, ci dimpotrivă, reprezintă șansa ta de a găsi un loc mai potrivit ție și șansa angajatorului tău de a găsi pe cineva mult mai apropiat de cerințele job-ului.
Despre Autor

Cristiana Cornea

Cat lover, coffee drinker, storyteller, candle maker – cam așa ar suna bio-ul meu pe Instagram. Cred despre mine că sunt o persoană complexă, curioasă și loială, deși mă plictisesc rapid. Scriu nu numai ca să îmi hrănesc sufletul, ci și stomacul, ca să îmi plătesc chiria și abonamentul la Internet. Nu știu exact ce scrie pe cartea mea de muncă, dar în viața sclipicioasă a industriei mele, sunt Social Media Specialist și Content Creator.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment