INTERVIU Bogdan Cioată, medic specialist obstetrică-ginecologie: „Observ că generația mea reușește să se supraspecializeze și să lucrăm sinergic, nu în competiție unii cu alții făcând de toate”

INTERVIU Bogdan Cioată, medic specialist obstetrică-ginecologie: „Observ că generația mea reușește să se supraspecializeze și să lucrăm sinergic, nu în competiție unii cu alții făcând de toate”

Domnul doctor Bogdan Cioată este un medic tânăr, dar care dorește să aducă multe schimbări în bine în domeniul său de activitate. Pentru dezvoltarea sa profesională participă la cursuri și congrese, dar și citește publicații. Mai departe dorește să transmită cunoștințele sale, fiind un susținător declarat al nașterii naturale și susținând cursuri pentru gravide în care explică ce înseamnă sarcina și nașterea. 

Își susține pacientele nu doar prin diagnostic și tratament, ci și prin încercarea de a le ajuta să depășească teama de necunoscut și de a naște natural. A înțeles în urma interacțiunii cu pacientele că o femeie liniștită, care se conectează cu copilul și cu corpul ei dispune de toate ustensilele necesare unei nașteri împlinitoare. 

Apelează, atunci când o situație îl depășește, la părerea unui coleg pe care îl consideră cu mai multă experiență, revenind la cărți și literatură ulterior. În ceea ce privește medicii aflați la început de drum, le recomandă să lucreze cu cât mai mulți medici seniori, să fie la curent cu toate noutățile din domeniul de activitate și să nu ezite să caute o experiență în străinătate, unde există mai multă receptivitate de a-i învăța.

1. Ce v-a determinat să alegeți această specialitate medicală? Ați avut vreun mentor?

Când am ales sa plec la facultate din Targu-Mureș spre Timisoara am fost aproape de unchiul meu, medic ginecolog extrem de respectat în mediul academic timișorean. Am înțeles repede că această specialitate constă de fapt dintr-o structură de bază pe care o facem toți consultând diferite tipuri de patologii și supraspecializarea pe care o simte fiecare că îi aduce împlinire – fie spre ramura operatorie chirurgicală, fie spre cea obstetricală sau antenatală.

2. Sunteți un mare susținător al nașterii naturale. În ce mod încercați să contribuiți la promovarea acestui tip de naștere?

Consider nașterea ca un proces natural, reflex, ce odată inițiat se finalizează cu venirea pe lume a unui nou-născut. Rolul nostru este să creăm cadrul propice fizic și emoțional pentru desfășurarea neperturbată a acestui proces. Când am plecat din țară pentru Master ținteam medicina Materno-fetală ca și mod de exprimare profesională, însă am simțit repede că femeile din România la acel moment par a trăi experiența apropierii nașterii cu teama și frică în loc de bucuria transformării din “fete” în “femei” și “mame”, cum frumos mi-a explicat o pacientă din Nigeria.

Toate studiile obstetricale și pediatrice consideră nașterea naturală în condiții cursive și adecvate ca fiind cea mai bună opțiune pe termen scurt și lung atât pentru mamă cât și pentru copil. Prin asociația din care fac parte, Asociația Natur Natal, susțin cursuri pentru gravide și cupluri explicând ceea ce înseamnă sarcina și nașterea, încerc să fac să dispară frica de necunoscutul nașterii și le susțin în dorința de a naște natural. Totodată, de câte ori mi s-a oferit ocazia am participat în multe orașe la sesiuni de training prenatal.

3. Ce calități considerați că sunt necesare unui medic care lucrează doar cu paciente de sex feminin?

Poate sună ciudat, dar în primul rând respectul față de femeie. Instinctul său antrenat. De acolo decurge și răbdarea și doza de psihologie aplicată care te face să navighezi în fiecare zi între 20 de cazuri diferite. 

4. Povestiți-ne un caz medical care v-a impresionat/v-a rămas în amintire.

Sunt multe, cele mai multe fericite. Dar cel mai emoționant pentru mine, deși nu știam că își va lasă o amprentă atât de mare, e una din primele nașteri asistate de mine ca rezident. O doamnă la a 11-a naștere care pe principiul „ar trebui să se întâmple în 2 minute așa că vezi să nu scapi copilul în găleată“ mi-a fost repartizată spre monitorizare de la internări. Sala de nașteri plină, eu cu un ochi la doamna, cu un ochi la restul. Se face trei noaptea, mi se cam lipeau ochii. Mă așez pe patul de lângă doamna și mă uitam lung la aparatul de monitorizare.

Doamna, o femeie simplă dintr-un sat din apropiere, ciorapi rupți în picioare, îmi spune cu zâmbetul pe buze „– Domnu’ doctor, dormiți un pic că vă trezesc eu când e momentul, nu vă faceți griji!” La un moment dat aud prin vis „– Domnu’ doctor, haideți să naștem!” Repede fuga, pregătim totul, naștere bună – copil bun, toate minunate. Concluzia doamnei „– Domnu’ doctor, știm noi când naștem.” 

Peste timp am înțeles că așa e. O femeie liniștită ce se conectează cu copilul ei și cu corpul ei are toate ustensilele necesare unei nașteri împlinitoare.

5. Dacă ați putea schimba un lucru în sistemul medical românesc, care ar fi acela?

Aș dimensiona corect numărul de medici necesar, aș încuraja industria farma românească și aș pune accent pe Prevenție în toate ramurile. Iar pe  cei care nu participă corect la programele naționale de screening i-aș pune să suporte costurile de tratament ca și în alte țări. E mai ieftin să previi decât să tratezi. Iar numirea directorului la Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar trebui sa fie făcută după un concurs de planuri manageriale după o viziune. 

6. La ce modalități apelați pentru a vă dezvolta profesional?

Cursuri, congrese, publicații. Totul e la un internet distanță, trebuie doar alocat timp.

7. Ați efectuat și stagii de specializare în Franța. Ce v-a determinat să rămâneți în România?

În Franța și în special în țările occidentale există un sistem bine implementat ce nu duce la surmenaj, frustrări, ci îți oferă ție ca medic posibilități de dezvoltare cât de mult dorești . Am sperat să fac parte din cei ce revin pentru a aduce o abordare nouă față de pacient, față de colegii mai tineri. Continui să merg periodic pentru a învăța lucruri noi pe care să le aplic în practica locală.

8. Cât de informate considerați că sunt pacientele românce comparativ cu cele ale statelor vestice?

Cred că nu e o diferență foarte mare fiindcă informații sunt peste tot, problema este că stabilesc singure ce și cum, deseori ignorând sfatul medicului. Totodată informarea directă și preventivă este mult prea redusă din punctul meu de vedere.

9. Cum procedați când vă aflați în dificultate cu un diagnostic sau tratament?

Așa cum ar trebui să facă oricine, mai cer o părere din partea unui coleg pe care îl consider cu mai multă experiența pe acea nișă și apoi revin la cărți, literatură. Observ că generația mea reușește să se supraspecializeze și să lucrăm sinergic, nu în competiție unii cu alții făcând de toate, dar poate deseori nimic la un nivel excelent.

10. Cât de multă nevoie este de susținere din partea familiei pentru un medic ginecolog? Răspundeți întotdeauna la telefon sau la mesaje?

Cred că la modul la care lucrăm noi, mai ales cei atrași de partea obstetricală și fiziologia nașterii, partenera de viață și familia trebuie să aibă muuuultă răbdare pentru că reduce din păcate mult timpul petrecut în familie. Am doi băieți de 8 și 4 ani cu rutinele și dorințele lor pe care dacă nu ar fi soția mea, ocazional ajutoare de la bunici, prieteni, rude nu am reuși să îi ghidăm în perioada aceasta la nivelul la care merită. Răspund la telefon dacă pot sau dacă e un apel repetitiv, deseori le returnez seara sau după programul de lucru.

11. Cum vă petreceți timpul liber? Ce hobby-uri aveți?

Mă bucur când am timp să ies cu familia în aer liber, când pot merge o oră fără să mă grăbesc undeva anume. Îmi place să petrec timp cu prieteni, să pot savura un vin bun. Ca și hobby, cred că cel mai mult îmi place să călătoresc.

12. Ce sfat ați putea oferi unui medic aflat la început de drum?

Lucrează cu cât mai mulți medici seniori, fii la curent cu toate noutățile din domeniul tău și, dacă simți ca ești limitat în ceea ce poți învăța în spitalul tău de formare, nu ezita să cauți o experiență în străinătate, sunt mult mai receptivi la a ne învăța tot ce știu.

Citește și: INTERVIU Daniela Dumitrescu, psiholog clinician şi terapeut acreditat în metoda ESPERE

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment