Barbat ginecolog sau femeie ginecolog? Despre stereotipuri si alti “demoni”

Barbat ginecolog sau femeie ginecolog? Despre stereotipuri si alti “demoni”

Trupul uman a fost dintotdeauna un subiect fascinant, dar si plin de complexitate. La limita dintre tabu si un corp fizic banal, el continua sa fie un motiv de reticenta in fata momentului in care femeile aleg sa mearga la un medic ginecolog barbat.

Intimitatea corpului uman – dincolo de rusine

Pe de o parte, este de inteles: corpul nostru este o sursa de informatii personale sensibile si sacre, cel care ne sustine fiinta – pe de alta parte, este un “vehicul” care ne asigura supravietuirea si pe care il “verificam” frecvent pentru a ne asigura ca functioneaza in parametri normali. De cele mai multe ori, oamenii isi ascund corpul tocmai pentru ca este o posesie unica, un spatiu intim si atat de vital.

Prin urmare, nu e atat de neobisnuita situatia in care vizita la un medic ginecolog sau urolog provoaca disconfort, de multe ori rusine si anxietate pacientului – fie el barbat sau femeie. A fi dezbracat in fata cuiva inseamna o forma de vulnerabilitate, chiar daca vorbim de medici care si-au ales o cariera care ne asigura tocmai supravietuirea si sanatatea corpului si a mintii.

Indiferent daca activezi deja in sfera ginecologiei sau te gandesti sa urmezi aceasta specialitate, e important atat pentru tine ca om, apoi ca profesionist medical, sa intelegi contextul pentru a putea intelege apoi pacientii si a-i ajuta, cat si rolul tau complet si real, in tot ce ceea ce faci.

De la femei in primele progrese ale ginecologiei, la barbati interesati in ginecologia moderna

Nu e de mirare nici ca, pana de curand, doar femeile puteau consulta pacientele pentru a le oferi mai mult confort si o intimitate protejata. De-a lungul timpului, barbatii nu aveau voie sa fie prezenti la nasterea unui copil sau in alte situatii in care intimitatea femeii era descoperita. Pentru asta existau moasele, asistentele medicale si femei medici.

Abia din secolul XIX, odata cu progresul medicinei si a procedurilor medicale moderne, examenul pelvic a inceput sa fie inregistrat de medici de sex masculin, pentru ca femeile inca nu aveau voie sa urmeze scoli medicale. Si atunci, controlul se facea doar prin palpare, barbatii neavand voie sa consulte complet organele genitale ale femeii – si, oricum, doar in prezenta unei alte persoane care actiona ca martor al procedurii (in unele zone ale lumii in care religia si credintele vechi culturale sunt puternice, inca se practica asta).

Astazi, intalnim o situatie mai complexa – unele specialitati medicale sunt dominate mai mult de prezenta barbatilor, in timp ce altele, precum obstetrica-ginecologia, de femei. Un decalaj care, speram, se va echilibra tot mai mult in ambele sensuri. 

Barbat ginecolog sau femeie ginecolog? Despre stereotipuri si alti “demoni”

Se pare ca femeile sunt mai “atrase” de domeniul obstetricii si al ginecologiei mai mult decat barbatii. Unii considera ca e din cauza ca femeile se simt mai confortabil in prezenta unei alte femei, mai ales cand vine vorba de intimitate si sexualitate, in timp ce altii cred ca femeile ginecolog doresc sa-si proiecteze propria imagine sau sanatate in femeile pe care le trateaza.

Explicatiile se duc si spre sfera psihologica, unele referindu-se la faptul ca de-a lungul timpului multi barbati au fost intr-o relatie psihologica conflictuala cu femeile si ca psihicul masculin este in mod firesc orientat spre sexul feminin – ceea ce ar face barbatii sa se simta incomod sa trateze femeile ca forma de cultivare a profesiei.

Ce spun studiile, insa? Desi exista o discrepanta intre numarul de femei ginecolog si cel de barbati care urmeaza ginecologia, un studiu realizat de departamentul de obstetrica-ginecologie la Universitatea din Connecticut in 2005 arata ca peste 66% dintre pacienti nu aveau un bias de gen (o tendinta, o prejudecata fata de gen) atunci cand ar veni vorba de alegerea unui specialist obstetrician-ginecolog. Mai mult, peste 80% dintre pacienti au spus ca nu cred ca genul poate influenta calitatea ingrijirilor medicale primite.

Ceea ce poate, insa, conta cel mai mult in relatia medic ginecolog – pacient sunt stilul impersonal si forma de comunicare, nu genul.

Constatari in relatia ginecolog – pacient, cand vorbim de femei si barbati:

  • Expertii in domeniu au realizat, intr-un fel sau altul, ca nu se pune atat de mult accent pe confirmarea consimtamantului pentru un examen ginecologic, atunci cand vine vorba de femei
  • Un studiu al Spitalului General Kingston arata ca peste 70% dintre pacienti au spus ca pot accepta un examen clinic indiferent de gen
  • Conform aceluiasi studiu, pacientii au raspuns ca ar accepta doar o studenta la Medicina pe aceasta ramura, spre deosebire de 55% dintre respondentii aflati in anii de liceu
  • Biasul de gen apare mai mult odata cu numarul de examinari pelvice si de san, nu in functie de varsta

Un studiu mentionat in Jurnalul American de Medicina arata ca barbatii specializati in obstetrica-ginecologie au parte de vizite mai lungi cu pacientele, in timp ce alt studiu facut de scoala Johns Hopkins arata ca barbatii medici incearca sa confirme cu pacientele lor faptul ca le-au inteles, prin parafrazari si interpretari, si ca folosesc mai multe metode de orientare a pacientelor de-a lungul vizitei ginecologice. Prin urmare, barbatii ginecologi sunt mai atenti in a-si exprima grijile si actiunile decat femeile.

Mai mult, se pare ca barbatii au o sensibilitate crescuta cu privire la stresul resimtit de paciente in urma unui examen ginecologic, de vreme ce ei nu au trecut printr-un astfel de examen. In cazul unui examen Babes-Papanicolau, unii barbati medici au depus mult mai mult efort in a le linisti pe paciente intr-un mod cat mai usor de inteles, cu explicatii si cu mai multa sensibilitate, fata de femeile ginecolog, care au trecut prin astfel de examinari precum pacientele.

Prin urmare, exista indeajuns de multe avantaje in a avea si mai multi barbati ginecologi in domeniul medical, pentru a sustine sanatatea femeii.

Ce cred barbatii specializati in obstetrica-ginecologie?

Conform unui articol destul de interesant legat de ce cred chiar barbatii care au ales aceasta profesie incredibila, exista numeroase motive pentru care poti alege acest drum in cariera ta medicala. De la faptul ca femeile par a fi mai constiente de problemele pe care le resimt si le pot explica fara probleme, la faptul ca poti vedea miracole intamplandu-se sub privirea ta.

Iata cateva dintre marturiile barbatilor care au ales obstetrica-ginecologia:

„In timp ce eram de garda, am vazut un barbat intins pe masa de examinare si l-am intrebat ce a patit. Mi-a zis ca nu a patit nimic, doar sotia lui credea ca el a facut infarct, dar el nu crede ca are probleme. Desi nu am aflat nimic despre cazul lui, cred ca femeile sunt paciente mai bune. Nu au probleme in a spune ce e in neregula cu ele, ele imi dau informatiile si eu le dau sfatul meu medical. E un sistem care functioneaza si ma ajuta sa ajut oamenii mai bine.”

„Am fost inconjurat de femei incredibil de puternice si m-am insurat cu una la fel. Imi place ideea de a fi implicat in aspecte semnificative din vietile femeilor – sanatatea lor sexuala, aspectele de fertilitate, ingrijirea lor in cazul unei intreruperi de sarcina, consiliere cand vine vorba de cancer – corpul femeii este o metafora a feminitatii si eu am acces la aceasta identitate. Mi se pare o onoare incredibila.”

„Am un prieten care se amuza mereu cand isi aduce aminte de anii de facultate. E prins inca in adolescenta si mereu visa sa devina ginecolog ca sa faca examene la san. Din fericire, a ajung in neurologie. Eu am ales sa iau parte la miracolul nasterii – iar asta nu inceteaza vreo clipa.”

Din fericire, Internetul este plin de marturisiri sincere despre experientele traite atat de medici ginecologi, cat si de paciente. Conform unui thread pe Reddit, legat de ce simt femeile cu privire la medicii ginecologi barbati, unele recunosc ca nu se simt confortabil cu faptul ca exista barbati in aceasta profesie, cel mai probabil din cauza unei pareri negative inoculate in urma unor experiente nefericite, in timp ce altele recunosc ca se simt inconfortabil oricine ar fi ginecologul lor. De altfel, sunt femei care recunosc ca barbatii reformuleaza informatiile primite in asa fel incat sa fie confortabil pentru paciente: „poti, te rog, sa dai bluza jos?” sau „imi permiti sa te palpez acum?”, ceea ce arata ca barbatii depun mai multe eforturi in a face femeile paciente sa se simta relaxate si respectate la consult.

Ginecologul de sex masculin: sfaturi pentru comunica bine cu pacientele

Intotdeauna vor conta empatia si bunele abilitati de comunicare, in orice relatie cu oricare pacient vei avea. In cazul in care urmezi profesia de medic obstetrician-ginecolog, poti tine cont de cateva idei si sfaturi care sa te ajute sa dezvolti o forma naturala de comunicare cu pacientii tai:

  • Este recomandat sa te prezinti si sa te introduci, poate cu o strangere de mana, pentru a-ti arata politetea, respectul si atitudinea deschisa fata de pacient
  • In timp ce pacienta se asaza in cabinetul de consultatii si incepe sa isi exprime ingrijorarea sau problemele pe care le resimte, este bine sa te afli in fata ei la acelasi nivel (pe scaun) si sa iti arati interesul fata de acestea
  • Cand apare o pauza in comunicare, poti sa confirmi cu ea ca ai inteles ceea ce o preocupa prin reformularea problemelor mentionate de pacienta, pentru ca ea sa stie ca o asculti activ si o intelegi
  • Pe parcursul discutiei, este recomandat sa oferi sfaturi si informatii cu privire la investigatiile necesare, posibile tratamente sau despre medicatia necesara, pentru ca pacienta sa stie ca esti direct interesat de cazul acesteia
  • Pe parcursul consultului, este recomandat sa confirmi cu pacienta daca este in regula la fiecare pas al consultatiei
  • La final, poti sa inchei cu o apreciere a vizitei si a unei posibile viitoare vizite pentru a verifica impreuna rezultatele
  • Mentine legatura cu pacienta prin e-mail, telefon sau oricare alta metoda de comunicare potrivita pentru a o tine la curent cu situatia analizelor sau a investigatiilor facute. Este important sa stie ca va primi in timp util informatiile de care are nevoie.

Desi aceste sfaturi si informatii sunt menite in special pentru barbatii care aleg sa urmeze o cariera in obstetrica-ginecologie sau cei care vor sa afle cum sa comunice mai bine cu pacientii in aceasta situatie specifica, toate sunt general valabile pentru orice viitor medic sau medic profesionist. In fond, empatia, profesionalismul, respectul fata de oameni si pasiunea pentru ceea ce alegi sa faci sunt universal valabile indiferent de gen si ajuta in a-ti gasi propriul sistem de comunicare si acea semnificatie a muncii pe care o depui pentru un scop mult mai maret.

Despre Autor

Andreea Enea

Content writer curios, cu educatie jurnalistica old-school si cu metode de lucru new-school. Cred in puterea povestilor cu si despre oameni, care aduc un impact educational, o stare de multumire si mai multa semnificatie in viata fiecaruia dintre noi. Pe cat posibil, viata si munca mea orbiteaza in jurul unui cuvant numit contentment.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment