Ar trebui sa ii spui șefului despre problemele tale personale?

Ar trebui sa ii spui șefului despre problemele tale personale?

Fie că este vorba despre o despărțire sau ceva și mai grav, problemele personale te urmăresc și la muncă. Acestea îți pot afecta starea, capacitatea de a fi atent la diverse lucruri și, evident, productivitatea.

Dar oare ar trebui să îi povestești șefului ce anume te deranjează? Există mai mulți factori pe care trebuie să îi ai în vedere precum natura problemei, personalitatea șefului și relația pe care o ai cu acesta.

În continuare îți prezentăm câteva întrebări pe care să ți le pui ca să îți dai seama dacă faci alegerea potrivită:

Citește și Ce probleme ale angajatului poate rezolva departamentul de HR intr-o unitate spitaliceasca

4 întrebări pe care să ți le pui înainte să vorbești cu șeful

Este posibil să ajungi în situația în care o problemă personală te afectează îndeajuns de mult încât să te gândești că ar trebui să îi povestești șefului tău despre ce este vorba. Dar oare ar trebui să faci asta? Începe prin a răspunde la întrebările de mai jos.

1. Ai nevoie de circumstanțe speciale la muncă?

În funcție de problemă, e posibil să ai nevoie de un volum mai mic de muncă, un spațiu privat de unde să muncești sau orice altceva. E bine să știi exact ce îți dorești și să îi spui șefului doar dacă știi că ți-ar putea oferi acel lucru.

În schimb, dacă șeful nu te-ar putea ajuta cu nimic, mai degrabă nu îi povestești problema personală. Ai în vedere că managerul tău nu este unul din prietenii tăi apropiați și discuția ar putea părea neprofesională.

2. Poate șeful tău să facă schimbările pe care ți le dorești?

După ce ai hotărât de ce ai avea nevoie ca să te simți mai confortabil la muncă, trebuie să îți dai seama dacă șeful tău are puterea să facă schimbările respective. Poate să îți dea mai mult timp liber sau un volum mai mic de muncă?

E posibil ca o altă persoană să fie responsabilă de acele lucruri, un manager sau o persoană de la HR. În acest caz, ar fi mai bine să ai o discuție cu persoana care chiar poate să schimbe ceva în favoarea ta.

Citește și Cat de mult ar fi bine sa ne privim in ochi viitorul angajator?

3. Problema ta îți afectează munca?

Un manager bun vrea să știe care sunt problemele care îți afectează productivitatea. Dacă nu știe care sunt motivele, ar putea crede că nu îți mai dai interesul la muncă și nu îți îndeplinești sarcinile intenționat.

Astfel, dacă problema îți afectează direct sau indirect munca, e mai bine să împărtășești acest lucru cu șeful. Ideal ar fi să îți asumi responsabilitatea, să recunoști că o perioadă nu vei lucra la potențialul tău maxim, dar să ai și un plan de revenire.

Dacă reușești să separi problemele personale de job și îți faci treaba la timp și corect, nu are rost să îți anunți șeful. Mai bine discuți cu un psiholog sau un prieten care te poate ajuta.

4. Ce tip de persoană este șeful tău?

Este important să existe limite clare la muncă, dar dacă știi că șeful tău este genul de persoană deschisă, care este mereu acolo când ai nevoie de sprijin, atunci îi poți împărtăși lucrurile care te apasă.

Dacă nu îți dai seama exact ce legătură există între voi, gândește-te la asta: Cât de multe lucruri știi despre el și viața lui personală? Dacă răspunsul este multe, probabil ar trebui să îi povestești.

În schimb, dacă nu ți-a povestit niciodată nimic despre ce face în timpul liber, probabil nu ar trebui să o faci nici tu. În plus, nu povesti probleme personale niciunei persoane despre care știi că nu este discretă și va împărtăși informațiile aflate de la tine și altor oameni.

Cum să îi povestești șefului problemele personale

Dacă în urma acestor întrebări ți-ai dat seama că șeful tău este o persoană de încredere, care te-ar putea ajuta în această situație neplăcută, ți-am pregătit câteva sfaturi care te vor ajuta să îi expui cât mai bine problema:

Povestește doar cât te simți confortabil

În principiu, șefului ar trebui să îi spui doar că ai o problemă, poate tipul ei, cum îți va afecta munca și ce ai nevoie să facă el. Ce detalii alegi să împărtășești mai departe ține doar de cât este de apropiată relația voastră.

Spre exemplu, dacă ai o problemă de sănătate, îi poți spune că urmezi un tratament și e posibil să nu ai la fel de multă energie ca de obicei și ai nevoie de un program flexibil. Nu ești obligat să dai detalii despre boală dacă nu îți afectează direct munca.

Citeșe și Cum să raspunzi la întrebarea „Ce te motivează” în cadrul unui interviu

Vino cu o soluție

Chiar dacă tu ai o problemă, nu înseamnă că managerul tău va avea o soluție. Atunci când îi povestești șefului situația, fii pregătit să îi prezinți și câteva idei prin care munca ta va fi acoperită. Spre exemplu, dacă ai nevoie să îți iei câteva zile libere, vorbește cu câțiva colegi care ar putea să îți țină locul.

Uneori, te poate ajuta să îi spui șefului tău că ai o problemă personală, mai ales dacă poate face câteva schimbări spre binele tău. Dar e bine să te asiguri că faptul că împărtășești aceste lucruri intime cu managerul tău nu te va afecta negativ pe viitor.

Citește și Momente Potrivite Și Momente Nepotrivite Pentru A-ți Negocia Salariul

Despre Autor

Otilia Dobos

Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.

Facebook Comment