INTERVIU | Ana Maria Mihai, medic rezident obstetrică-ginecologie: „Când interesul este sănătatea pacientei, consider că nu este loc de orgolii”

INTERVIU | Ana Maria Mihai, medic rezident obstetrică-ginecologie: „Când interesul este sănătatea pacientei, consider că nu este loc de orgolii”

Am absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, urmând rezidențiatul în Obstetrică și Ginecologie la Institutul Național Pentru Sănătatea Mamei și a Copilului, Maternitatea Polizu. Programul de rezidențiat în această specialitate se întinde pe o perioadă de 5 ani.

Doctorand – împreună cu domnul Profesor Nicolae Suciu, coordonatorul proiectului de doctorat, am ales o temă care vizează patologia malignă mamară, cu un impact major în populația noastră.

1. Ce v-a determinat să alegeți această specialitate?

Admirație și atracție pentru medicină am avut încă din clasele primare iar în primii ani de facultate am știut că voi alege o specialitate chirurgicală. Chirurgia generală însă simțeam că nu îmi oferă suficiente opțiuni. Specialitatea obstetrică-ginecologie a fost mai atractivă pentru mine prin complexitatea sa. Este un bonus faptul că nu toate pacientele care au nevoie de îngrijiri din această ramură sunt și „bolnave” (mă refer aici la pacientele însărcinate și la pacientele sănătoase care conștientizează puterea prevenției și aleg să aibă grijă de ele și să își evalueze anual statusul ginecologic). 

Din fericire la momentul actual avem la dispoziție în sistemul medical, așa imperfect cum este, uneltele necesare depistării precoce a patologiei maligne ginecologice. Momentul exact în care am hotărât să aleg această specialitate a fost în anul 3, în perioada în care prima mea nepoțică, Eva-Maria, se pregătea să vină pe lume.

M-a fascinat tot ce presupunea evoluția unei sarcini, modul în care mama reacționează la acele schimbări, importanța unui medic empatic și bine instruit în monitorizarea sarcinii. Stagiul de ginecologie se face în anul 6 de facultate, deci încă nu văzusem toate „fețele” ei, dar eram atât de hotărâtă încât nu mai luam nici o altă specialitate în calcul. La momentul acesta pot să spun că am făcut alegerea cea mai potrivită pentru mine.

2. Cum arată o zi din viața unui medic într-un spital din România?

Bineînțeles depinde de medic și de spital. În general ziua începe cu raportul de gardă, la care se discută activitatea din garda trecută și subiectele de interes general din spital, cazurile mai speciale sau probleme administrative. De aici activitatea fiecăruia depinde de mai multe aspecte. Pe secția în care îmi desfășor eu activitatea începem cu vizita de dimineață, în saloanele pacientelor, după care ne ocupăm de externări, intervenții, pacientele nou internate și încheiem cu pregătirea programului operator pentru ziua următoare. Medicii „de gardă” continuă programul 24 de ore, având în grijă atât pacientele internate cât și toate prezentările „de urgență”. În obstetrică și ginecologie programul nu este niciodată bătut în cuie și nu se termină niciodată cu adevărat.

3. Care sunt provocările cu care se confruntă un medic într-o zi de lucru pe secția de obstetrică-ginecologie?

Deși o secție este formată din multe cadre medicale și personal auxiliar, aceasta funcționează ca un mecanism automatic întreg, chiar și în cazurile cele mai complicate, iar asta se întâmplă prin faptul că pregătirea, experiența și abilitățile fiecăruia contribuie în mod diferit la formarea unei echipe complete. Nu diagnosticul sau tratamentul în sine reprezintă o provocare pentru noi. Prin munca în echipă și acceptarea faptului că nimeni nu este atotștiutor, întotdeauna pe o secție completă de obstetrică-ginecologie (cel puțin pe cea familiară mie) se va elabora o conduită potrivită pentru paciente.

Ceea ce este cu adevărat provocator pentru noi ține de deficitul de informare și educare medicală a pacientelor și de agresivitatea acestora și a aparținătorilor, fapt ce ne împinge către o medicină cât mai defensivă. Începe să devină prioritară autoapărarea cadrelor medicale. De asemenea, lipsa programelor de screening întreține prezentările pacientelor cu patologii grave, extinse, depășite ca și conduită, cu șanse mici de vindecare, situație în care medicii trebuie să informeze pacienta (iar o pacientă care se prezintă în stadii avansate niciodată nu este pregătită pentru asta) și să o ajute să devină cooperantă (în acceptarea diagnosticului și a conduitei terapeutice) în propriul beneficiu.

4. Cât de importantă este comunicarea cu pacientul?

Femeile în general vor să știe, să înțeleagă. Nu se mulțumesc cu o hârtie pe care scrie un diagnostic și un tratament. Ele vor să știe ce înseamnă ovare polichistice sau endometrioză, de ce apar leziunile displazice pe col, ce este HPV și ce putem face, cum se investighează corect și complet infertilitatea și de ce, ce au/nu au voie să facă în sarcină, de ce apare incontinența urinară, de ce se indică anumite investigații înainte și în timpul sarcinii, care sunt riscurile unei intervenții, care sunt beneficiile steriletului, dar dezavantajele? Și au dreptate. Un lucru explicat este un lucru înțeles de către pacientă, iar asta crește enorm complianța la conduita terapeutică sau la simpla monitorizare.

În plus, evoluția medicinei din ultimele decenii ne oferă o paletă de opțiuni terapeutice iar, atunci când este cazul, este recomandat ca pacienta să participe activ la decizia unei conduite. Pentru asta trebuie să fie foarte bine informată și, bineînțeles, să existe o relație medic-pacient bazată pe încredere, respect și empatie.

5. Care sunt cele mai frecvente afecțiuni cu care se prezintă pacienții la cabinet?

În afara pacientelor conștiincioase care nu lipsesc de la controlul anual de rutină și de cele însărcinate care se prezintă pentru monitorizarea sarcinii în absența simptomatologiei, cel mai frecvent pacientele se adresează medicului atunci când apar simptomele: secreție vaginală modificată, prurit vulvo-vaginal, sângerări anormale (între menstruații, după contact sexual, în menopauză), menstruații abundente, dureri pelvi-abdominale.

Cele mai frecvente afecțiuni sunt bolile inflamatorii pelvine, infecțiile, metroragiile disfuncționale, endometrioza, infertilitatea și să nu uităm de cele mai temute afecțiuni, cele neoplazice (cancerul de col uterin, endometru, ovar, sân). Din păcate pentru ultima categorie apariția simptomelor poate indica un stadiu avansat, motiv pentru care încă o dată recomand controlul periodic corespunzător vârstei și statusului ginecologic.
În ultima vreme am constatat un interes crescut pentru vaccinul împotriva HPV, fapt ce denotă o informare mai bună a femeilor legată de implicațiile acestui virus în patologia malignă a colului uterin și de beneficiile vaccinării.

6. Cum procedați când vă aflați în dificultate cu un diagnostic sau tratament?

Unul dintre cele mai importante principii pe care le-am învățat în perioada mea de pregătire profesională de până acum este munca în echipă. Nu există „cel mai bun doctor”, „doctorul care le știe și le rezolvă singur pe toate”, cum nu exista nici „tratamentul perfect pentru toate pacientele”. A colabora cu un coleg care are mai multă experiență pe o anumită problemă înseamnă a fi un medic mai bun decât un medic care acționează total independent atunci când este în dificultate. Când interesul este sănătatea pacientei, consider că nu este loc de orgolii.

7. Amânarea până la pragul de 40 de ani a primei sarcini aduce după sine riscuri?

Noul scenariu social, în care creșterea economică și a oportunităților profesionale au redus considerabil inegalitatea dintre sexe, stimulează prioritizarea carierei și a stabilității/ independenței financiare în rândul femeilor, din păcate în detrimentul vieții de familie. Alte motive (divorț, relații, etc). Organizația mondială a sănătății a clasificat infertilitatea ca fiind o problemă de sănătate globală.

În cazul femeilor, proliferarea celulelor germinale se oprește în cursul vieții intrauterine (la 20 de săptămâni de gestație), astfel că o femeie se naște cu un număr “presetat” de foliculi primordiali, care scad pe tot parcursul vieții, cu fiecare ciclu menstrual, fără posibilitatea de regenerare. În contrast, producția activă de spermă la bărbați continuă pe parcursul vieții adulte. În mod natural, fără alți factori asociați, fertilitatea femeii începe să scadă la vârsta de 32 de ani și înregistrează o scădere dramatică după vârsta de 37 de ani.

Fertilitatea și vârsta au fost întotdeauna strâns legate, vârsta femeii rămânând cel mai important factor de predicție al succesului tratamentului infertilității. Amânarea primei sarcini până la 35-40 de ani nu este însoțită doar de scăderea fertilității dar și de creșterea riscurilor asociate sarcinii, precum hipertensiunea sau diabetul gestațional. Scăderea fertilității este acompaniată de o creștere a riscului pentru aneuploidii (sindroame genetice) sau avorturi spontane. 

Este demonstrat prin studii nivelul scăzut al conștientizării femeilor asupra impactului pe care vârsta îl are în fertilitate și sarcină. Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie recomandă încurajarea pacientei de către clinician la fiecare control în legătură cu efectuarea unui “planning familial”.

Din experiență recomand ca femeia care își dorește să amâne momentul obținerii unei sarcini după 40 de ani să efectueze o evaluare a fertilității (cu determinarea rezervei ovariene) de la vârsta de 30 de ani pentru a preconiza șansele reale.

8. Care sunt riscurile majore ale amniocentezei?

Amniocenteza poate fi recomandată pentru varii scopuri: testarea genetică, testarea maturității pulmonare a fătului, diagnosticul infecțiilor fetale, testarea paternității sau chiar în scop terapeutic. Riscurile majore ale acestei proceduri sunt: avortul spontan (sub 1%; studii recente indică un procent foarte mic, de 0,06%), nașterea prematură, corioamniotită, alloimunizarea mamei cu Rh negativ, leziuni fetale.

Cu cât se practică mai devreme în sarcină cu atât riscurile sunt mai crescute. Ideal se recomandă după 15 săptămâni gestaționale. Riscurile descrise mai sus apar în procent foarte mic, înclinând balanța risc-beneficiu în favoarea efectuării acestei proceduri, în situațiile în care există indicația medicului obstetrician.

9. Cum priviți problema malpraxisului, ce se poate face pentru a preveni malpraxisul?

Malpraxisul este un subiect din ce în ce mai prezent și mai acut, dar pe care oamenii, în cele mai multe cazuri, nu îl înțeleg cu adevărat. Pacienții devin mai revendicativi și mai puțin cooperanți, fiind cumva “înrăiți” de media, familie și prieteni, persoane care cunosc doar o parte a situației, cea expusă de către pacient, fără a avea cunoștințele medicale necesare. Este clar că la momentul actual se face abuz de acest concept, dar bineînțeles că există și unele cazuri în care chiar se comite malpraxis, deci pacientul suferă din cauza conduitei terapeutice necorespunzătoare. 

În aceste cazuri (care sunt mult mai limitate decât se vehiculează în media) de cele mai multe ori este greu de dovedit culpa medicală (chiar și atunci când neoficial este evidentă), iar acest lucru se datorează indubitabil lipsei de ghiduri și protocoale. Ele există. Încă din primul an de rezidențiat am participat și eu, împreună cu colectivul Institutului Național de Sănătate a Mamei și Copilului “Alessandrescu Rusescu” la publicarea unor astfel de ghiduri. Dar sistemul nostru nu impune aplicarea anumitor ghiduri, lăsând conduita la opțiunea și răspunderea medicului curant în anumite situații.

10. Ce schimbări ați vrea să vedeți în sistemul de sănătate?

În opinia mea, în calitate de medic și pacient, printre schimbările care ar ridica nivelul acestui sistem se numără asigurarea unor condiții conforme cu standardele europene pentru cadrele medicale și pentru pacienți (și aici mă refer la aparatură medicală, spațiu, personal suficient și instruit corespunzător- cu mare accent și pe abilitățile de comunicare, respectarea riguroasă a normelor de igienă de către personal, pacienți și vizitatori), digitalizarea sistemului și reducerea birocrației, crearea unor programe naționale de screening. În concluzie creșterea investițiilor în sistemul de sănătate.

 11. Tot mai mulți medici aleg să plece din țară. Ce v-a determinat să rămâneți în țară?

Trebuie să recunosc că nu a fost foarte departe de mine acest gând, și încă plănuiesc să plec și eu, dar pe o perioadă determinată și cât mai scurtă sper. Scopul meu este să fiu cât se poate de bine instruită pe domeniile mele de interes maxim din această vastă specialitate. Nu îmi doresc să le „bifez” pe toate, ci să excelez în acea parte din obstetrică-ginecologie care mi se potrivește și mă pasionează cel mai tare, iar pentru a excela (în orice domeniu) este nevoie de păstrarea opțiunilor deschise, de a lua ce este mai bun din fiecare loc/instituție/centru de cercetare/sistem medical în sine, și bineînțeles de la fiecare persoană cu care intrăm în contact (fie aceasta medic, profesor, asistent medical, pacient).

 12. Care considerați că sunt cele mai importante realizări din cariera dumneavoastră?

Eu le împart în două categorii, cele profesionale și cele care implică relația mea cu pacientele. Dintre primele fac parte publicațiile (articole medicale, ghiduri și protocoale, cărți precum „Sarcina zi de zi”, extrem de utilă pentru femeile însărcinate) la care am participat, proiectul de doctorat la care lucrez și care vizează o temă „arzătoare” și poate chiar revoluționară legată de depistarea precoce a cancerului de sân, programul național de îngrijire a mamei și copilului „Dă o șansă vieții”, lucrări științifice pe care am avut ocazia și onoarea să le prezint la diverse conferințe. Pentru sufletul meu însă, cea mai mare realizare profesională rămâne abilitatea de a empatiza cu pacientele și de a le înțelege, pe care recunosc că nu am avut-o de la sine (nici nu cred ca o poți avea), ci am dezvoltat-o în acești ani de rezidențiat.

13. Ce sfat ați putea oferi unui medic aflat la început de drum?

Cel mai important lucru: să iubească ceea ce face. Sunt situații în care prima alegere nu este și cea potrivită și îi sfătuiesc pe cei care au regrete și simt că fac compromisuri prea mari, să facă un efort la început de drum și să se reorienteze spre o specialitate care li se potrivește. Pe mine, sinceră să fiu, combustibilul care mă face să rezist programului (uneori de mai mult de 24 de ore) este convingerea că fac ceea ce îmi place cel mai mult și că reușesc să ajut.

Alte sfaturi, pe care fie le-am primit și eu, fie mi-aș fi dorit să le primesc: respectă-ți timpul, organizează-l astfel încât să maximizezi fiecare zi în avantajul tău, citește mult, ai grijă de corpul tău, nu pierde nici o ocazie de a învăța ceva nou, investește în dezvoltarea profesională continuă.

Citește și: INTERVIU | Matei Elena Roxana, medic rezident cardiolog

Despre Autor

Daniela Eremia

Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi