5 sfaturi pentru a transforma emoțiile la un interviu în atuul tau

5 sfaturi pentru a transforma emoțiile la un interviu în atuul tau

Momentul în care ajungi față în față cu cel care te va examina înainte de a obține jobul mult dorit se poate dovedi a fi nu foarte confortabil. Emoțiile datorate unor factori atât externi, dar de cele mai multe ori interni, îți pot îngreuna comunicarea și pot fi dăunătoare. 

Tracul în fața unui test important este normal și îl cunoști foarte bine încă din băncile școlii primare. Cu vârsta, odată cu acumularea de experiență, acesta se poate diminua considerabil sau poate chiar dispărea total. Din păcate, puțini sunt cei care se pot lăuda că sunt lipsiți de emoții în orice situație ar ajunge. Din fericire, mereu vei interacționa cu oameni, care la rândul lor au trecut prin situații asemănătoare de-a lungul vieții.

MEDIjobs încearcă să îți vină în ajutor cu niște sfaturi practice. Aplicate corect, acestea vor înlătura în mare măsură senzația de disconfort pe care ți-o provoacă tracul. 

    1. Fii foarte bine pregătit

Nu lăsa nimic să te surprindă. Încearcă să îți faci un plan bine definit înainte să te prezinți la interviu. Imaginează-te în orice situație și pregătește răspunsuri care să te scoată din impas. Studiază-ți atent interlocutorul chiar înainte de a ajunge față în față cu el. 

    2. Simulează interviul

Îmbracă-te acasă așa cum te vei prezenta la interviu și roagă un apropiat să te testeze așa cum crezi o va face și reprezentantul companiei. Nu ezita chiar să faci un drum până la sediul unde vei fi examinat. Acomodează-te cu locurile. Cu cât îți vor fi mai familiare, cu atât vei fi mai liniștit în ziua interviului. 

Citește și: Cum sa nu irosesti sansa primului tau interviu

    3. Râzi cât poți de mult

Nu te inhiba și nu te abține să râzi și să fii amuzant atunci când este posibil. Atenție totuși să nu exagerezi și să pari neprofesionist. Cu cât interlocutorul tău va fi mai destins și amuzat de reacțiile tale, cu atât îi vei câștiga simpatia. 

    4. Ascultă muzică

Un ambient sonor plăcut te va destinde și îți va da încredere în sine. Folosește muzica ca un suport înainte de interviu și în drum către acesta. Stările induse vor fi benefice, iar tu vei aborda “examenul” cu încredere în sine și optimism. 

    5. Recunoaște dacă ai emoții

Nu uita că interlocutorul tău este tot o ființă umană. Și el, ca și noi toți, experimentează emoții și trac. Nu te ascunde de el și așteaptă-te să fie înțelegător. Nu există nicio rușine în a fi emotiv, cum nu se va pierde din respect dacă o vei recunoaște.

Pe lângă sfaturile enumerate mai există multe altele, depinzând de la o persoană la alta. Cu timpul, îți vei da seama care funcționează și care nu. Reține însă, emoțiile nu sunt un lucru anormal, ba dimpotrivă. 

Citește și: Interviu de angajare: 5 întrebări pe care le poate întâmpina orice candidat

Despre Autor

Catrinel Hagivreta

Facebook Comment