5 calități de care ai nevoie pentru a fi o moașă bună

5 calități de care ai nevoie pentru a fi o moașă bună

Moașa ajută femeile să nască, indiferent de locul unde o fac: la spital sau acasă. Mai mult de atât, moașele au un rol important în educația pentru sănătate, atât înainte, cât și după naștere. Ai nevoie de o anumită înclinație pentru îngrijirea persoanelor și, desigur, de pregătire medicală.

Poți urma un program de licență de patru ani pentru a deveni moașă. Pe lângă acumularea de informații, ai nevoie și de anumite calități pentru a îngriji persoane precum intuiție și empatie. Îți prezentăm pe larg aceste calități ca să îți dai seama dacă vrei să profesezi în acest domeniu.

1. Abilitate excelentă de comunicare

Este poate cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă moașa. Trebuie să înțelegi care sunt nevoile, problemele și dorințele părinților și mai apoi să îi poți educa în privința sarcinii și a nașterii. De asemenea, va trebui să comunici cu ceilalți profesioniști din domeniul medical dacă mama alege să nască în spital. Dacă nașterea va fi acasă, există riscul unor complicații și prin urmare, este necesar să iei legătura cu medicii de la urgență.

2. Flexibilitate

Ca moașă nu vei avea un program fix, de la 9-5. Pentru că bebelușii nu se nasc programat, fii pregătit să îți întrerupi mereu programul pentru a asista nașterea. Indiferent că e mijlocul nopții, ziua ta sau ești în vacanță, trebuie să fii disponibil pentru a o ajuta pe mamă.

În plus, nașterile durează deseori și câteva ore. Astfel, trebuie să fii în alertă în toată perioada asta, să o ghidezi pe mamă prin toate stările și procedurile astfel încât nașterea să fie cât mai confortabilă și atât mama, cât și bebelușul să fie în siguranță.

3. Calm, indiferent de situație

Sarcina și nașterea pot fi stresante pentru mamă și cei din jurul ei. O parte din acest stres se va răsfrânge asupra ta. Datoria ta este să o ajuți pe mamă să ia cele mai bune decizii pentru a efectua nașterea pe proprie răspundere și a îngriji un nou-născut sănătos. Multe nașteri decurg normal, dar există mereu riscul să apară o urgență. Este important să îți menții calmul, să efectuezi măsurile de urgență învățate și mai apoi să îi asiguri accesul la formele de asistență adecvate.

4. Pasiune pentru învățare continuă

Învățatul nu se oprește după ce ai părăsit băncile facultății. Pentru a putea oferi ajutor de calitate, trebuie să fii mereu la curent cu noile descoperiri și tehnologii care o pot ajuta pe mamă să nască un prunc sănătos. Pe parcursul nașterii trebuie să monitorizezi semnele vitale ale mamei și poziția și bătăile inimii fătului. În cazul unor complicații, este necesar să intervii. Uneori, dacă situația o cere, poți efectua epiziotomii.

5. Empatie

Pentru multe femei, sarcina este o perioadă frumoasă dar și complicată. Ele au nevoie de sprijin constant de la o persoană care să înțeleagă situația lor și să le trateze cu bunăvoință. Respectul este de asemenea foarte important, o moașă nu trebuie să discrimineze în funcție de rasă, vârstă, sexualitate sau clasă economică.

Pentru o naștere fără probleme, moașa trebuie să creeze o relație bazată pe încredere cu persoanele pe care le îngrijesc. Fiecare zi e diferită și o moașă bună are calitățile necesare să facă față oricărei situații într-un mod competent și empatic.

O mamă care urmează să nască natural are nevoie de o moașă care să o ghideze. O moașă bună are pregătirea și cunoștințele necesare pentru a ajuta femeile indiferent de situație dar și o atitudine empatică care conferă încredere.

Despre Autor

Otilia Dobos

Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.

Facebook Comment