Asistentele medicale si moasele joaca un rol esential in furnizarea serviciilor de sanatate, fiind veriga intre pacient si medici de cele mai multe ori. Tot ele sunt persoanele care isi dedica viata ingrijirii mamelor si copiilor, in oferirea de imunizari pentru salvarea vietii si sfaturi pentru sanatate, se implica in ingrijirea persoanelor in varsta si in general, in satisfacerea nevoilor esentiale de sanatate de zi cu zi.
Ele sunt adesea, primul si singurul punct de ingrijire in comunitatile lor.
De aceea, Comitetul Executiv al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) a desemnat 2020 – Anul international al asistentei medicale si moasei. De asemenea, aceasta initiativa are in vedere si recunoasterea activitatilor asistentilor si moaselor din intreaga lume si a pleda pentru investitii sporite in aceasta forta de munca, precum si pentru imbunatatirea conditiilor de munca, educatie si dezvoltare profesionala.
Anul 2020 este important pentru OMS in contextul consolidarii activitatii si titulaturii de asistenta medicala si moasa pentru intreg sistemul de sanatate, la nivel global. Conform organizatiilor internationale, asistentele si moasele sunt esentiale pentru mentinerea si adecvarea starii de sanatate a populatiei in toata lumea si pe toate continentele. Exista regiuni la nivel global in care, conform datelor statistice ale OMS, asistentele medicale si moasele reprezinta peste 50 la suta din totalul fortei de munca locale in multe tari.
In acelasi timp, se estimeaza ca acest domeniu, al asistentei medicale, va inregistra un deficit de forta de munca de 50 la suta pana in 2030.
Initiativa OMS doreste astfel sa sublinieze aniversarea pe 12 mai 2020, a 200 de ani de la nasterea lui Florence Nightingale. Puteti citi aici despre cea mai cunoscuta asistenta medicala, cea care a pus de fapt bazele sistemului modern de sanatate.
Alaturi de aceasta initiativa este si Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, prin „Nightingale Challenge”.
„Asistentii medicali si moasele din Romania sunt parte a unui corp global profesionist si dedicat si ne bucuram ca Anul 2020 le este dedicat, intr-un efort de constientizare si recunoastere a contributiei lor la furnizarea de ingrijiri medicale de calitate. Anul Asistentului Medical si Moaselor, dedicat profesiilor noastre, incepe odata cu prima zi a acestui an. Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania s-a alaturat oficial initiativei «Nursing Challenge», o provocare lansata de ICN pentru sustinerea unei miscari globale pentru pregatirea si responsabilizarea viitoarei generatii de asistenti medicali si moase ca leaderi, practicieni si promotori ai sanatatii, care se bazeaza pe intelegerea faptului ca ingrijirile de sanatate eficiente sunt furnizate de echipe multidisciplinare si ca asistentii medicali si moasele pot si ar trebui sa joace un rol din ce in ce mai influent in cadrul acestor echipe. Initiativa sustine astfel obiectivul campaniei «Nursing Now», de a imbunatati starea de sanatate la nivel global, prin cresterea profilului si statutului asistentilor medicali”, transmite presedintele OAMGMAMR, Mircea Timofte.
Conform OAMGMAMR, investitia in asistentii medicali si moase este esentiala pentru imbunatatirea sanatatii la nivel global. Nightingale Challenge este provocarea lansata de ICN (International Council of Nurses) pentru sustinerea unei miscari globale pentru pregatirea si responsabilizarea viitoarei generatii de asistenti medicali si moase ca leaderi, practicieni si promotori ai sanatatii.
Nightingale Challenge se bazeaza pe intelegerea faptului ca ingrijirile de sanatate eficiente sunt furnizate de echipe multidisciplinare si ca asistentii medicali si moasele au potentialul si ar trebui sa joace un rol din ce in ce mai influent in cadrul acestor echipe. Initiativa sustine astfel obiectivul campaniei Nursing Now, de a imbunatati starea de sanatate la nivel global, prin cresterea profilului si statutului asistentilor medicali.
Scopul initiativei
Obiectivul provocarii este ca cel putin 20.000 de asistenti medicali si moase cu varsta de pana la 35 de ani, sa beneficieze de programe de instruire in leadership in anul 2020, cu cel putin 2000 de organizatii participante. Nightingale Challenge reprezinta pentru toate organizatiile participante oportunitatea de a face parte dintr-o miscare globala pentru dezvoltarea profesiei de asistent medical si moasa si le va permite sa mentina si sa isi imbunatateasca vizibilitatea externa si in relatie cu propriul personal, prin sustinerea investitiilor in profesia de asistent medical si moasa si promovarea acestora, intr-un context in care cele doua profesii se vor bucura de atentia globala, prin intermediul Anului Asistentului Medical si al Moasei.
Daca esti asistent medical si vrei sa fii la curent cu cele mai noi oportunitati de job-uri, fa-ti un cont gratuit pe MEDIjobs, in doar 5 minute aici.
Sunt acel gen de om care scrie cu dorul de a fi asistent medical macar pentru o zi iar cand vine ziua aceea, ar face orice sa se intoarca la masa de scris. Educata ca jurnalist, instruita ca asistent medical, sunt mereu in preajma cuvintelor si a oamenilor.