În numai un an, în România s-au închis aproape 200 de cabinete de medicină de familie, arată un raport recent al Institutului Național de Statistică.
Este vorba despre o analiză care arată că, în 2023, țara noastră a funcționat cu 10.266 de cabinete de medicină de familie – mai puține cu 178 față de anul anterior.
De asemenea, anul trecut, în România au funcționat peste 67.000 de unități sanitare (55.000 din mediul urban și 12.000 din cel rural), cu peste 1.700 mai multe față de 2022.
Cu alte cuvinte, unui medic (inclusiv unui medic de familie) i-au revenit în medie un număr de 262 locuitori, față de 267 locuitori – cifra din anul precedent.
„Medicina primară, asigurată prin rețeaua de cabinete medicale de familie, reprezintă primul contact al populației cu sistemul sanitar, atât pentru diagnosticarea și tratarea unor boli, cât și pentru realizarea examenelor medicale preventive. Cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcționat în mediul urban, 6,2 mii cabinete comparativ cu 4,1 mii cabinete în mediul rural”, transmite INS.
Află mai multe despre Cariera de medic de familie: ce viitor are medicina familiei și care sunt beneficiile profesiei
De asemenea, se mai menționează în raportul citat faptul că unui cabinet de medicină de familie i-au revenit, în mediul rural, de 1,4 ori mai mulți locuitori, comparativ cu un cabinet din mediul urban.
În privința principalelor categorii de personal sanitar, INS arată că specialitățile în care s-a înregistrat cel mai mare număr de medici au fost medicina de familie (12.471), medicina internă (3.259), ATI (3.218), pediatrie (3.178) și medicina generală (3.028). La polul opus, numărul cel mai mic de medici a fost înregistrat la specialitățile medicale reabilitare medicală (77), farmacologie.
În ceea ce privește distribuția personalului sanitar pe medii de rezidență (urban, rural) sunt vizibile discrepanțele majore existente. Concret – din totalul medicilor, aproximativ o cincime au fost medici de familie, iar două treimi dintre aceştia și-au desfășurat activitatea în mediul urban.
În legătură cu sectorul farmaceutic, datele Institutului Național de Statistică subliniază că rețeaua a furnizat servicii prin aproximativ 10.000 de farmacii, drogherii și puncte farmaceutice – mai multe cu 92 de unități față de 2022.
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.