Reducerea discrepanțelor regionale privind numărul de medici – recomandarea Curții de Conturi 

Reducerea discrepanțelor regionale privind numărul de medici – recomandarea Curții de Conturi 

Curtea de Conturi recomandă reducerea discrepanțelor între numărul de medici, raportat la populație și regiunile din țară, dar și adoptarea unor măsuri de stimulare a performanței. Recomandarea vine în urma unei evaluări efectuate la nivelul spitalelor din sistemul public, pentru a afla cum au gestionat situația resurselor umane și a infrastructurii în perioada 2014-2021. Peste 360 de unități sanitare au fost evaluate. 

Curtea de Conturi a făcut și o analiză a cheltuielilor de personal și subliniază, în raportul întocmit, că sumele au crescut în spitalele din toată țara, iar ca procent, acestea reprezintă în medie 62% din totalul cheltuielilor. 

Totodată, se mai precizează că serviciile medicale acordate cetățenilor sunt influențate de faptul că sunt decontate cu întârziere și în neconcordanță cu nivelul real al costurilor, aspect conducând la subfinanțarea sistemului spitalicesc.

„Deoarece cheltuielile unităților sanitare spitalicești au fost orientate preponderent pe componenta resursei umane (cheltuielile de personal) în detrimentul cheltuielile pentru investiții, infrastructura unităților medicale este mult subdezvoltată”, se arată în raportul Curții de Conturi

În ce privește ocuparea posturilor vacante, sursa citată mai arată că, în țară, gradul de ocupare pentru medici a fost 70% și pentru asistenți medicali de 84%. 

Citește și: Ministerul Sănătății caută o „soluție rapidă” pentru ocuparea locurilor libere la rezidențiat 

„Nu există un plan de recrutare a personalului de specialitate în vederea asigurării serviciilor necesare pacienților, organizarea concursurilor presupune o perioadă mare de timp, iar lipsa candidaților în anumite specializări/zone geografice constituie o provocare pentru entități”, mai punctează Curtea de Conturi. 

În paralel, în unele spitale se plătesc sume importante pentru contracte de prestări servicii încheiate cu medici. Instituția menționează că se impune o analiză riguroasă a specialităților care au un grad mic de ocupare și acoperirea nevoilor cu locuri scoase la concursul de rezidențiat în aceste specialități deficitare (colaborarea cu universitățile poate ajuta). 

Se recomandă, de asemenea, identificarea cauzelor privind fluctuația de personal și subdimensionarea  personalului tehnic, economic și socio-administrativ care contribuie la creșterea calității serviciilor medicale și a satisfacției pacienților. Totodată, sunt recomandate și demersurile de remunerare a personalului în funcție de criteriile de performanță.

Ești medic sau asistent medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment