din campania aniversară „10 ani de făcut bine celor care ne fac bine”
Perioada de desfășurare a concursului: 4.08.2025 – 31.08.2025
Organizatorul Concursului din campania aniversară ”10 ani de făcut bine celor care ne fac bine” (denumit în continuare „Concursul”) este Medijobs Platform SRL, cu sediul în Strada Regele Ferdinand nr. 22-26, Centrul Comercial Center, etaj. 3, Cluj Napoca, Cluj.
Concursul se va derula conform prevederilor prezentului Regulament, (denumit în continuare („Regulament”), care este obligatoriu pentru toți participanții.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimba regulamentul, cu obligația de a anunța publicul în mod oficial, în aceeași manieră în care a fost făcută și informarea inițială.
Decizia de derulare a Concursului conform regulilor din prezentul regulament este finală şi obligatorie pentru participanţi. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica și/sau completa Regulamentul, precum și dreptul de a suspenda și/sau înceta/întrerupe/prelungi durata, pe parcursul desfășurării Campaniei, oricând, prin întocmirea unor acte adiționale la Regulament, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare după informarea publicului asupra modificărilor intervenite, cu cel puțin 24 de ore înainte ca acestea să devină aplicabile. Orice act adițional va fi publicat și pe https://medijobs.ro/termeni-si-conditii-de-utilizare/termeni-si-conditii-pentru-concurs.
Regulamentul este disponibil public și gratuit pe site-ul oficial MEDIjobs România, disponibil la adresa https://medijobs.ro/termeni-si-conditii-de-utilizare/termeni-si-conditii-pentru-concurs, sau poate fi pus la dispoziția Participantului printr-o solicitare scrisă la adresa de e-mail [email protected].
În ceea ce privește operațiunile privind colectări și/sau prelucrări de date cu caracter personal, acestea vor fi realizate de Organizator, care va acționa în calitate de operator de date.
Concursul se va desfășura în perioada 04 august 2025, ora 09:00 – 31 august 2025, ora 23:59 pe pagina de Instagram, https://www.instagram.com/medijobsromania/. Concursul poate fi comunicat în social media, prin e-mail sau alte mijloace.
Concursul este accesibil tuturor persoanelor fizice, cu vârsta de minimum 18 ani împliniţi până la data începerii Concursului, cetățeni români sau străini, rezidenți sau cu domiciliul sau reședința, chiar și temporară în România, care au dreptul de studiu sau de a profesa în domeniul medical sau farmaceutic, indiferent de naționalitate, domiciliu, rasă, sex sau religie, care, prin decizia de a participa la prezentul Concurs acceptă condiţiile prezentului Regulament Oficial. Aceștia sunt denumiți în continuare „Candidați” sau „Candidații”.
Campania aniversară se adresează și clienților MEDIjobs, adică tuturor persoanelor juridice (companii, clinici, spitale etc), care activează în domeniul medical pe teritoriul României, au la data începerii campaniei un contract valabil încheiat cu MEDIjobs Platform SRL, sau urmează să încheie unul în luna august, și care, prin decizia de a beneficia de oferta specială din campania aniversară, acceptă condiţiile prezentului Regulament Oficial. Aceștia sunt denumiți în continuare „Clienți” sau „Clienții”.
Nu pot participa la acest Concurs angajaţii, colaboratorii sau personalul subcontractat ai Organizatorului şi ai celorlalte companii implicate în organizarea şi derularea Concursului, precum şi rudele de gradul I ale acestora. Participarea la acest concurs are valoare de acceptare integrală, liber consimțită și în afara oricărei constrângeri a prevederilor prezentului regulament. Dreptul de participare aparține în exclusivitate participantului care îndeplinește condițiile impuse de Regulament. Dreptul de participare la concurs este anulat automat în situația în care o persoană furnizează date sau informații false, eronate sau necorespunzătoare în completarea datelor personale.
Dreptul de participare aparține exclusiv participantului care îndeplinește condițiile impuse de Regulament. Dreptul de participare la concurs este anulat în cazul în care o persoană furnizează date sau informații false, eronate sau necorespunzătoare în completarea datelor personale.
Tuturor participanților le sunt garantate drepturile în conformitate cu Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și liberă circulație a acestor date, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a se adresa justiției. Protecția datelor personale Tuturor participanților le sunt garantate drepturile în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a se adresa justiției. Organizatorul va utiliza datele personale furnizate de către participanți la înscrierea în concurs în scopul anunțării și identificării câștigătorului. Organizatorul va face public numele castigatorului si premiul acordat în cadrul acestei campanii.
Datele cu caracter personal vor fi folosite pentru a extrage câștigătorii prin programul https://random-ize.com/ și https://commentpicker.com/business-instagram.php.
Concursul se va desfășura pe pagina de Instagram https://www.instagram.com/medijobsromania/ a organizatorului. Concursul poate fi comunicat în social media, prin e-mail sau alte mijloace.
Candidații se pot înscrie în concurs în perioada 04 august – 31 august 2025, cu respectarea următoarelor condiții:
1. Participanții trebuie să aibă un cont existent de Instagram, iar condițiile înscrierii în concurs sunt:
1.1. Follow paginii de Instagram @medijobsromania.
1.2. Etichetare 1 prieten în comentarii, la postarea de concurs.
2. Aceeași persoană poate adăuga mai multe comentarii pentru a-și crește șansele de câștig, dar trebuie să se asigure că etichetează prieteni diferiți de fiecare dată.
3. Concursul organizat de MEDIjobs se adresează exclusiv specialiștilor din domeniul medical și/sau farmaceutic.
Clienții noi sau clienții deja existenți în platforma MEDIjobs pot beneficia de oferta specială din campania aniversară în perioada 01 august – 31 august 2025, cu respectarea următoarelor condiții:
1. Clienții noi sau clienții existenți trebuie să inițieze în perioada 01-31 august 2025 cel puțin 1 proces de recrutare.
2. Clienții trebuie să devină activi și să semneze în perioada 01-31 august 2025 un contract de prestări servicii cu MEDIjobs.
3. Inițierea și/sau solicitarea unui proces de recrutare se face prin contactarea echipei de vânzări la adresa de e-mail [email protected].
Pentru ca un participant și client MEDIjobs să fie considerați eligibili pentru concursul aniversar, respectiv oferta din campania aniversară, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. Înscrierea să fie realizată în perioada campaniei, așa cum este descrisă în Secțiunea 6.
2. Participanții să respecte condițiile menționate în Secțiunea 3 a prezentului Regulament al campaniei.
Pentru candidați, premiile vor fi acordate prin intermediul S.C. DANTE INTERNATIONAL S.A., înregistrată la Registrul Comertului cu J2002000372404, CUI 14399840, cu sediul social în Șos. Virtuții 148 S, Sectorul 6, București, denumit în continuare „Fashion Days”.
• Se va acorda ca premiu 1 Card Cadou în valoare totală de 800 RON.
• Există un singur premiu și un singur câștigător.
• Cardul cadou va fi livrat în format electronic, direct pe adresa validă de e-mail a câștigătorului. Acesta va fi în prealabil contactat de Organizator în vederea confirmării validității și posibilității de acces la adresa de e-mail furnizată.
• Valoarea unui Card Cadou nu poate fi preschimbată în bani.
• Valabilitatea unui card cadou este de 12 luni de la data începerii concursului. Neutilizarea cardului cadou în perioada de valabilitate duce la pierderea dreptului de utilizare. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru cardurile cadou neutilizare, a căror perioada de valabilitate a expirat.
Pentru clienți, oferta campaniei aniversare constă într-un discount de recrutare acordat prin intermediul MEDIjobs Platform SRL.
• Se va acorda 10% discount la orice proces de recrutare inițiat în perioada 01-31 august 2025.
• Procesele de recrutare inițiate în perioada campaniei aniversare beneficiază și de zero comision inițial, plata efectuându-se doar la angajarea candidaților recomandați de MEDIjobs.
Concret:
• Clienții MEDIjobs inițiază unul sau mai multe procese de recrutare în perioada campaniei (01-31 august 2025).
• Nu plătesc comisionul inițial, ci doar angajarea candidatului sau candidaților recomandați de MEDIjobs.
• Beneficiază automat de 10% discount din suma de plată aferentă angajării.
• Opțional, clienții MEDIjobs pot recomanda alți angajatori din domeniul medical sau farmaceutic, care au nevoie de sprijin în recrutare, prin completarea unui scurt formular online. Angajatorii recomandați vor beneficia, la rândul lor, de un discount de 10% pentru procesele de recrutare inițiate în perioada campaniei, cu condiția semnării unui contract cu MEDIjobs până la data de 31 august 2025.
Candidați:
• Câștigătorul premiului oferit la concursul desfășurat pe Instagram va fi desemnat printr-un mecanism de selecție aleatoriu cu ajutorul tool-urilor online https://commentpicker.com/business-instagram.php, https://simpliers.com/en/giveaway/instagram sau https://igrcp.com/instagram-comment-picker
• Extragerea câștigătorului se va face în data de 1 septembrie 2025, pe pagina de Instagram a Organizatorului. Vor fi extrași 1 (1) câștigător și 3 rezerve în cazul candidaților. În cazul în care unul dintre câștigătorii extrași nu este validat, se va trece la lista de rezerve, în ordinea extragerii acestora.
Clienți:
• Vor beneficia de oferta din campania aniversară toți clienții care inițiază procese de recrutare în perioada 1–31 august 2025, prin contactarea echipei de vânzări MEDIjobs la adresa [email protected].
Toți participanții la campania aniversară ”10 ani de făcut bine celor care ne fac bine” a MEDIjobs trebuie să îndeplinească condițiile Regulamentului. Neîndeplinirea oricărei condiții din prezentul Regulament atrage în mod automat invalidarea participării la concurs.
Câștigătorului i se va aduce la cunoștință rezultatul concursului în momentul extragerii astfel: va fi menționat în postarea de concurs de pe Instagram și la Story, iar apoi va fi contactat printr-un mesaj privat. Acesta este obligat să verifice în termen de 48 de ore primirea mesajului și să confirme numele și adresa de e-mail. Odată validată adresa de e-mail, cardul cadou va fi livrat electronic, direct pe adresa de e-mail a castigatorului în termen de 7 zile lucrătoare de la primirea confirmării de validitate a datelor câștigătorului.
În cazul în care câștigătorul nu trimite în 48 de ore informațiile solicitate de Organizator, premiul se va acorda altui utilizator, ales de pe lista de rezervelor.
Organizatorul nu este responsabil pentru întârzierea anunțării câștigătorilor din motive care nu țin de el.
Câștigătorul vor intra personal în posesia premiului, începând cu data de 1 septembrie 2025, astfel:
1. Câștigătorul va primi cardul cadou în format electronic din partea Organizatorului.
La recepționarea premiului, candidatul câștigător trebuie:
1. Să intre pe site-ul https://www.fashiondays.ro/ sau să prezinte cardul cadou în oricare din magazinele Fashion Days și să achiziționeze un produs folosind codul de cumpărături aflat pe Cardul Cadou. Cardul cadou este valabil pentru o perioadă de 12 luni de la data primirii.
Produsele achiziționate vor fi expediate prin poștă/curier numai la adrese de pe teritoriul României de către Fashion Days.
Valoarea Cardului Cadou nu poate fi preschimbată în bani.
2. Clienții au posibilitatea să aplice discountul câștigat la inițierea primului proces de recrutare, până la data de 31 august 2025.
Prezentul Concurs va înceta de drept la data de 31 august 2025, ora 23:59. Concursul poate înceta înainte de împlinirea perioadei prevăzute în Regulament, în cazul apariției unui eveniment de forță majoră sau caz fortuit, în situația imposibilității Organizatorului, independent de voința acestuia, de a asigura desfășurarea în bune condiții a Concursului.
Dacă o situație de forță majoră sau de caz fortuit împiedică sau întârzie total sau parțial executarea Regulamentului și continuarea Concursului, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi împiedicată sau întârziată, conform art.1351 Cod civil.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica și/sau completa Regulamentul precum și de a suspenda și/sau înceta și/sau întrerupe desfășurarea Concursului și a ofertei din campania aniversară oricând pe durata desfășurării acestuia; orice modificare adusă prezentului Regulament va face obiectul unui act adițional ce va fi comunicat către public cu cel puțin 24 (douăzeci și patru) de ore înainte de intrarea în vigoare prin publicare pe Pagina Concursului.
Regulamentul Concursului este disponibil în mod gratuit în site-ul medijobs.ro, secțiunea Termeni și Condiții. Prin participarea la acest Concurs, participanții sunt de acord să se conformeze acestui Regulament. Orice modificări ale prezentului Regulament vor fi comunicate pe site-ul https://medijobs.ro/.
Organizatorul campaniei nu este răspunzător de plata altor taxe sau a altor obligații financiare legate de premiul oferit, acestea căzând în sarcina persoanei câștigătoare.
În cazul unor litigii apărute între Organizator sau Operator și participanții la concurs, acestea vor fi soluționate pe cale amiabilă. Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluționare instanțelor competente.