Ziua Internațională a Asistentului Medical

Ziua Internațională a Asistentului Medical

Ziua Internațională a Asistentului Medical se sărbătorește anual pe data de 12 mai, pentru a marca contribuțiile pe care asistenții medicali le aduc societății.

Consiliul Internațional al Asistenților Medicali sărbătorește această zi încă din anul 1965, după ce în 1953, Dorothy Sutherland, de la Departamentul pentru Sănătate, Educație și Bunăstare din Statele Unite ale Americii i-a propus președintelui american de atunci, Dwight D. Eisenhower, să proclame o zi a Asistenților Medicali, dar acesta a refuzat.

Cu toate acestea, 12 mai 1974 a fost aleasă ziua aniversară, întrucât atunci este și aniversarea nașterii lui Florence Nightingale, fondatoarea a ceea ce se înțelege în ziua de astăzi ca asistență medicală modernă. În urma acestei decizii, consiliul menționat alcătuiește în fiecare an un kit cu materiale informative pentru asistenți medicali și cei care doresc să practice această meserie. 

Te-ar putea interesa și 10 lecții importante de la asistenții medicali cu experientă către asistenții debutanți

Din punct de vedere istoric, asistenții medicali sunt în prima linie când vine vorba despre acordarea primului ajutor în caz de epidemii sau pandemii și oferă, de cele mai multe ori cu respect, tratament de calitate. Asistenții sunt adesea singurul personal medical pe care-l văd unii bolnavi, de aceea îngrijirea și recunoașterea lor este esențială.

Asistenții medicali reprezintă mai mult de jumătate din personalul medical și, cu toate acestea, în ultimii ani există un deficit de aproape 6 milioane în câmpul muncii, mai ales în țările slab sau mediu dezvoltate, iar pandemia de COVID-19 a făcut doar să sublinieze rolul vital pe care îl au aceștia.

Organizația Mondială a Sănătății a ținut să reamintească următoarele lucruri populației și mai ales guvernelor:

  • Siguranța muncii în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât pandemia recentă a dovedit faptul că până și în sistemul medical întârzie livrarea echipamentelor de protecție, care permit asistenților să-și ducă la îndeplinire munca și să reducă numărul infecțiilor;
  • Asistenții, ca și restul personalului medical, trebuie să aibă acces la servicii de consiliere, salariu pe măsura muncii depuse, concediu în concordanță cu orele muncite, asigurare de sănătate și acces la cele mai recente studii de specialitate;
  • Asistenții medicali trebuie să primească acces la resursele necesare pentru a putea răspunde în timp util urgențelor și trebuie să fie remunerate în concordanță.

Citește și Asistentii medicali devin noii lideri-cheie ai inovatiei in sanatate

COVID-19 întărește nevoia investițiilor în domeniul sănătății, a educației continue și a lidership-ului, iar anul trecut, în aprilie, OMS a lansat primul raport specific despre domeniul asistenței medicale. Acesta a scos în evidență provocările sistemului și a oferit guvernelor soluții viabile, astfel încât serviciile de sănătate să devină cu adevărat accesibile tuturor. Prin dezvoltarea forțelor de muncă medicală, economia va avea de câștigat, egalitatea între sexe va deveni realitate și sistemul de sănătate va fi îmbunătățit, iar acestea sunt doar câteva dintre beneficii. 

În 2022, tema aleasă pentru această zi este: „Asistenții: O voce care să conducă”. Investițiile în asistența medicală și respectarea drepturilor asistenților medicali sunt elementele cheie ale temei din 2022 stabilită de ICN (Consiliul Internațional al Asistenților Medicali). Tema din acest an vine după ce în trecut au fost discutate probleme precum:

1988 – Practicarea în siguranță a meseriei de mamă

1990 – Asistenții medicali și mediul înconjurător

1991 – Sănătatea mentală – Asistenții în acțiune

1993 – Calitate, costuri și asistență

1995 – Sănătatea feminină: asistentele pavează drumul

1999 – Sărbătorirea trecutului asistenților, revendicarea viitorului

2000 – Asistenții – mereu acolo pentru tine

2003 – Asistenții în lupta împotriva SIDA

2004 – Asistenții lucrând alături de sărmani împotriva sărăciei

2014 – Asistenții: puterea schimbării, o resursă importantă pentru sănătate

2018 – Asistenții: o voce de ascultat – sănătatea este un drept fundamental

1019 – Asistenții: o voce de ascultat – sănătatea pentru toți

2021 – Reîntoarcerea la o lume mai sănătoasă

Citește și Recunoștința față de asistenți, esențială în timpul pandemiei de Covid-19

Cum este sărbătorită această zi

  • Fiecare țară sărbătorește în mod diferit, de exemplu, în Marea Britanie, în fiecare an se ține o slujbă la Westminster Abbey din Londra, unde se aprinde o lampă simbolică, care se plimbă prin mâinile mai multor asistenți până ce ajunge în Capela Asistenților, unde este depusă pe Altarul Înalt.

    Acest ritual simbolizează trecerea cunoștințelor de la o asistentă la alta. În plus, în Irlanda, încă din anul 2012, o agenție de plasare a forțelor de muncă din domeniul sănătății lansează în fiecare an între 6-12 mai o campanie de recrutare menită să celebreze meseria de asistentă și pe toți cei ce o practică.

    Această campanie are loc pe Twitter și Facebook, sub hashtag-ul #CelebrateNurses, iar oamenii pot lăsa comentarii ce la sfârșitul campaniei sunt strânse într-un e-book de pe site-ul Celebrate Nurses și care mai apoi este distribuit în unitățile spitalicești.
  • În Australia are loc ceremonia „Asistenta Anului” și peste tot în țară se acordă diverse premii.
    
  • În China, peste 5000 de asistente se strâng la un congres în Yichun, provincia Jiangxi. 
    
  • În Singapore „Ziua Asistentului Medical” se sărbătorește pe 1 august, după ce în anii 1800, țara era în plină dezvoltare, dar avea nevoie de servicii sanitare mai bune pentru populația în continuă creștere. Deși erau suficiente spitale, pe atunci lipseau foarte multe asistente care să ajute medicii și de aceea, călugărițele de la mănăstirea franceză Convent of the Holy Infant Jesus au primit pregătirea necesară, întrucât ele erau privite ca fiind singurele femei europene suficient de pregătite pentru a satisface toate cerințele.

    Așadar, data de 1 august 1885, marchează pentru cei din Singapore începutul dezvoltării sistemului medical modern, atunci când călugărițele și-au început serviciul medical în cadrul General Hospital din Sepoy Lines, zona Outram.

Ești asistent medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Despre Autor

Ioana Roșca

Pasionată de călătorii și lectură, urmează o carieră în jurnalism deoarece își dorește ca în fiecare zi să îmbine utilul cu plăcutul. Iubește provocările, noutățile și vede întotdeauna partea bună a oamenilor, încercând să fie prietenă cu toată lumea și să învețe mereu câte ceva de la oricine.

Facebook Comment