INTERVIU | Văduva Oana Maria, asistent medical pe secția de psihiatrie: „Sunt atâția ani de la tragedia din Colectiv și noi încă tratăm părinții neîmpăcați cu suferința”

Absolventă a Școlii Sanitare Postliceale „Carol Davila”, Oana Maria lucrează în prezent ca asistent medical pe secția de psihiatrie a Centrului de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru tineri „Sfântul Stelian”, din București.

1. Dintre toate specializările medicale, de ce ai ales psihiatria? Cum ai luat decizia de a te îndrepta către această ramură?

Am fost crescută de o asistentă medicală cu peste 20 de ani de experientă în psihiatrie, cu povești despre boli psihice și suferințe de neimaginat. Nu știu dacă am ales în mod conștient această specializare, sau dacă faptul că am luat contact direct cu psihiatria încă de mică, atunci când mergeam în vizită la mama la serviciu, m-a influențat, dar tot ce știu este că am simțit că acolo trebuia să fiu.

2. Care sunt principalele atribuții ale unui asistent medical pe secția de psihiatrie?

Atribuțiile unui asistent medical pe secția de psihitrie sunt numeroase, lăsând la o parte administrarea tratamentului, recoltări, perfuzii, ș.a.m.d, cred că cel mai important este să știi să asculți omul din fața ta, trecând de bariera dintre un cadru medical și un bolnav psihic.

3. Ce înseamnă să fii asistent medical pe secția psihiatrie?

Off… asta este de departe întrebarea pe care o așteptam.
După părerea mea, asistentul în psihiatrie este cea mai importantă persoană, „no offence”!

Respect atribuția medicului, admit că fără tratament medicamentos nimic nu ar fi posibil, însă medicul la ora 14:00 își termină programul. Nu neg contribuția psihologilor, care își consiliază pacienții cu tot interesul, însă doar o oră pe zi. Știu că și ceilalți angajați sunt în egală măsură importanți, de la paza spitalului până la infirmieri, bucătari, profesorul de sport și toți ceilalți care se implică activ în acest proces de vindecare sau ameliorare a stărilor pacienților. 

Dar noi, noi asistenții medicali suntem acolo zile și nopți întregi, în ture de 12 ore. Noi vindecăm sufletele oamenilor. Noi suntem cei care suntem prezenți la datorie chiar și la 3 dimineața, când pacientul nu are somn și nu poate dormi de gânduri. Noi ajutăm pacientul să se alimenteze când nu mai e capabil, noi ținem pacientul de mână în drumul spre baie, noi dăm din pachetul nostru pacienților care nu au posibilități. Facem multe lucruri care uneori nu intră în atribuțiile noastre și le facem cu suflet, cu dăruire! Să fii asistent medical si pe secția mea și oriunde ai alege să lucrezi, înseamnă să te gândești tot timpul că omul din fața ta este copilul cuiva, este părinte, este soț, este prieten, este un suflet. 

Nu ai vrea ca cineva să se poarte urât cu mama ta, când aceasta este măcinată de boală, nu? Nici mie!

4. Care sunt cel mai des întâlnite afecțiuni pe care le întâlnim pe secția de psihiatrie?

Ca să înțeleagă toată lumea cu ce ne confruntăm zilnic, nu am să îți dau niște diagnostice standard pe care oricine le poate citi în cărțile de profil, am să îți explic în cuvinte simple ce tipologie de cazuri întâlnim. Pe secția de psihiatrie sunt o gamă largă de afecțiuni, începând cu persoane dependente de alcool sau droguri, care vor să renunțe la aceste vicii, până la adolescenți cu tulburări de indentitate de gen, care cresc până la 18-19 ani fiind bărbați spre exemplu, iar apoi își dau seama că se simt femei în suflet și ajung să se confrunte cu stigmatizări și ironii și ajung să necesite tratament de specialitate. Avem pacienți în vârstă cu demență în boala alzheimer, care nu își mai recunosc familiile și ajung să facă tot felul de lucruri când sunt lăsați nesupravegheați. Întâlnim oameni cu tulburări de dispoziție care nu își mai găsesc locul și rostul. Oameni anxioși, antisociali, cu tulburări obsesiv compulsive, anorexie, bulimie și lista poate continua.

5. Care sunt provocările cu care se confruntă un asistent medical într-o zi de lucru pe secția de psihiatrie?

Secția de psihiatrie este locul unde acum e liniște și pace și în următorul moment poate să fie haos. Avem internați bolnavi cu risc mare de violență, alții care au halucinații sau pur și simplu vor să provoace rău și durere. Așadar, tot timpul trebuie să fii în alertă și pregătit să intervii.

6. Ce te-a marcat în viața profesională de până acum? Povestește-ne un lucru de care îți amintești cu plăcere.

În viața profesională am avut și experiențe plăcute și unele mai puțin plăcute, dar toate fac parte din meseria ta și te formează ca asistent. Cel mai frumos sentiment este acela când vezi oamenii cum evoluează pe perioada tratamentului și cum se schimbă totul sub ochii tăi și la sfârșit te simți mândră pentru că știi că ai și tu o mare contribuție. Ca să îți dau un exemplu, am tratat un alcoolic căruia familia nu îi mai dădea nici o șansă de reușită. Noi am crezut în dorința lui de a renunța la alcool și am făcut tot ce s-a putut pentru a-l ajuta. Asta era cu ceva ani în urmă. Acum, ne întâlnim la magazinul de unde îmi fac cumpărături, ne salutăm și ne urăm de bine și ies de fiecare dată din magazin povestindu-i persoanei care mă însoțește cum noi toți, am schimbat viața unui om.

7. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat până acum în carieră?

După cum probabil te așteptai, sunt și multe povești triste pe care le auzim și care ne afectează. Am auzit povești cum că atunci când intri pe poarta spitalului uiți ce e acasă și când ieși, uiți ce e la muncă. Crede-mă, e atât de ușor să depășești această barieră încât ajungi acasă la familie, stați în jurul mesei și realizezi că de 40 de minute vorbești despre serviciul tău cu niște oameni care nu au nici o legătură cu pacienții respectivi. Poate facem asta simțind nevoia să ne descărcăm cumva.

Mi s-a întâmplat să plâng odată cu pacientul și nu îmi este rușine să o spun. Înainte de toate suntem oameni și emoțiile sunt greu de controlat într-un mediu ca acesta. Ca o trecere în revistă, cred că cea mai neplăcută senzație am trăit-o când am avut internată o doamnă de vreo 55 de ani, perfect sănătoasă și funcțională până la momentul acela, care nu a reușit să își împiedice fiica să se sinucidă, aruncându-se în gol de la etajul 10, sub ochii ei, deși reușise să o prindă de picior, însă nu îndeajuns cât să o tragă înapoi.
Creierul nostru este atât de deștept încât a șters această amintire din mintea femeii, care, odată internată, repeta într-una că fiica ei nu vine să-i aducă mâncare și ce mai avea ea nevoie.

Sunt atâția ani de la tragedia din Colectiv și noi încă tratăm părinții neîmpăcați cu suferința. De asta cred că psihiatria este grea. Nu neapărat pentru riscul de violență și agresivitate asupra ta, ci pentru sutele de povești de viață care îți rănesc sufletul.

8. Care este relația cu ceilalți membrii ai echipei?

Deoarece petrecem atât de mult timp la serviciu, acolo este a doua noastră casă. În orice casă sunt certuri și neînțelegeri și momente bune și tensiuni, însă ce e cel mai important este că la finalul zilei sfârșim împăcați și fiecare și-a învățat lecția. Așa este relația cu colegii!

9. Dacă ai avea posibilitatea, ce ai schimba în sistemul medical din România? Cum vezi în acest moment situația sistemului medical din România? 

Situația sistemului medical din România nu este una bine pusă la punct deloc. Eu lucrez la actualul angajator de când am ieșit din școală, așadar am luat contact cu celelalte spitale doar ca pacient nu ca și angajat. Oricum, de oricare parte a baricadei ai fii, nu este bine deloc. Eu am norocul să lucrez într-un loc unde toată lumea se implică și încearcă să ne facă viața cât mai ușoară, nouă, angajaților, ceea ce arată că și spitalele de stat se pot ridica la standardele celor private sau celor din afară. Se poate, dar nu se vrea!

10. Cum faceți față presiunii și suferinței cu care intrați în contact zi de zi la spital? Cum reușiți să vă mențineți echilibrul emoțional?

Sunt unele ramuri ale medicinei mai dificile decât altele din cauza suferinței la care iei parte, una dintre ele fiind și secția spre care am optat eu. Cred că niciodată nu vei putea să te detașezi complet, dar încerci să îți spui în minte singur că așa e viața și fiecare are crucea lui, mai grea sau mai puțin grea. Tu doar încerci să îi ușurezi drumul până în vârful muntelui.

11. Ce ia-i spune unui asistent medical aflat la început de drum? Ai încerca să-l convingi să opteze pentru psihiatrie? Cum la-i motiva?

Acum în încheiere, sinceră să fiu, cred că fiecare pe lume are menirea lui. Sunt asistenți care lucrează într-o clinică de estetică și se încadrează perfect în peisaj, alții care lucrează la morgă și nici că și-ar dori să fie în altă parte. De aceea, ca sfat, i-aș spune unui nou absolvent să închidă ochii și să se gândească dacă se vede lucrând acolo unde și-a propus și peste 10 ani și venind în continuare cu drag la muncă. Dacă răspunsul este NU, atunci să se mai gândească. 

Toate prietenele mele și toți cărora le spun unde lucrez îmi adresează aceeași întrebare, „dar cum reziști acolo cu nebunii?” Pentru mine sunt oameni cu probleme, sunt oameni în locul cărora putem ajunge fiecare dintre noi. Din punctul meu de vedere, omul sfințește locul. Deci dacă ai o energie bună, atragi lucruri frumoase în jurul tău și te vei simți împlinit atunci când schimbi tura la 7 dimineața, dai nas în nas cu un bolnav care te vede și îți spune: „Domnișoara Oana, sunteți de serviciu astăzi?” Eu zic da și lui i se luminează fața. Știe că atâta timp cât sunt eu acolo, are și cine-l asculta, și cine-l sfătui și cine-l îmbrățișa. El știe că oricât de supărată aș fii în ziua aia, întotdeauna am puterea să îi zâmbesc și să nu îl las să vadă asta. Asta înseamnă să ajuți oamenii! Să pui fericirea lor mai presus de supărarea ta.

Citește și: INTERVIU Bogdan Caciuc, asistent medical generalist

Daniela Eremia

Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.