Site icon MEDIjobs

Medicii și spitalele de stat ar putea primi bani suplimentari de la stat pentru performanță

medici

Medicii și spitalele care se remarcă prin performanță și prin rezultate bune în privința îngrijirii pacienților ar putea primi sume de bani suplimentare de la bugetul de stat. Asta se arată într-un proiect pus de Ministerul Sănătății în transparență decizională. Proiectul publicat de Ministerul pe site-ul oficial își propune să modifice Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Potrivit documentului, spitalele publice pot primi sume suplimentare de la bugetul de stat „pe baza unor indicatori de performanță și calitate a serviciilor oferite pacienților”. Însă important de menționat este că vor fi prevăzute și plăți suplimentare pentru medicii care se remarcă prin performanță. 

Citește și A fost aprobată ordonanța pentru vaccinarea la domiciliu de către medicii de familie. Cum vor fi recompensate cadrele medicale

Toate condițiile, criteriile pe baza cărora sunt acordate sumele (precum și cuantumul acestora) vor fi puse la punct printr-o hotărâre de Guvern ulterioară. La discuții pentru conturarea acestei hotărâri vor fi invitați reprezentanți ai Colegiului Medicilor din Romania, ai Colegiului Medicilor Stomatologi și membri ai sindicatelor din domeniul medical. 

Toate condițiile din viitoarea hotărâre de Guvern vor fi aplicate într-un proiect pilot, ce va fi derulat vreme de 12 luni. În același proiect mai sunt o serie de modificări propuse, care vizează medicii și unitățile în care aceștia lucrează. 

De exemplu, un alt articol din proiect spune că protocoalele de transfer interclinic al unui pacient aflat în stare critică sunt aprobate prin ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Afacerilor Interne. Iar spitalele regionale și cele de urgență din București și din țară trebuie să furnizeze (periodic sau la solicitare) Ministerului și Departamentului pentru Situații de Urgență informații privind locuri și resurse disponibile pentru îngrijirea pacienților critici.

Documentul prevede și modificări privind resursa umană din spitale. Concret, proiectul arată că Ministerul Sănătății poate organiza, anual, concursuri naționale pentru ocuparea posturilor libere pentru medici. Până acum, anunțurile erau deschise medicilor din județele în care se aflau spitalele. Motivul? Pentru că în perioada stării de urgență și de alertă nu au putut fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor libere. 

Te-ar putea interesa și Colegiul Medicilor din România a modificat regulile de eliberare a certificatului de membru

Din acest motiv este necesară publicarea posturilor vacante la nivel național și organizarea unui concurs la nivel național, astfel încât să se asigure accesul medicilor și din alte județe care ar putea fi interesați de posturi aflate în structura spitalelor din alte zone / județe ale țării, condițiile și modul de organizare al concursului național urmând a fi stabilite prin ordin al ministrului sănătății”, se arată în proiect.

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România

Exit mobile version