Așa cum o arată tot mai multe studii din ultimii ani, făcute în țară, cât și pe piața de afară, tot mai multe persoane sunt dispuse să facă o schimbare profesională, mai ales după ce depășesc media de 5 ani la același angajator. Motivele principale? Siguranța, nevoia de stabilitate și oportunitățile de creștere în organizație.
Vorbim în special de generația născută între 1980-1996, care nu mai simte presiunea de-a avea același loc de muncă timp de 40-50 de ani înainte de-a ieși la pensie. Generația aceasta de mileniali are și motive întemeiate pentru a face o schimbare în carieră, fie că este după 2 ani sau 10 ani.
De exemplu, în România, majoritatea angajaților petrec în medie 4 ani la același loc de muncă, iar cele mai frecvente schimbări se petrec în viața celor născuți după 1980. Este și firesc pentru cei abia intrați pe piața muncii, dornici să-și găsească mediul potrivit și mult mai deschiși la schimbare și adaptare – cât timp le oferă experiență și creștere profesională.
Citește și: Obiective în 2021: cum să adopți rezoluții realiste, care nu țin doar în ianuarie
Merită o schimbare profesională, după 10 ani în același loc?
Tot statisticile internaționale arată că cei peste 40 de ani petrec mai mulți ani la același loc de muncă, însă nu sunt lipsiți de motive întemeiate pentru o schimbare, mai ales în domeniul sănătății.
Iar în cazul celor de peste 50 de ani, schimbarea poate părea un risc foarte mare, după ce au petrecut peste 10 ani în aceeași companie. Obișnuința pe același post, teama de schimbare și frica de un mediu complet nou, cu noi metode de lucru de exemplu, pot fi motive pentru care nu doresc să-și schimbe locul de muncă.
Dar, fie că vorbim de un alt job pe aceeași poziție profesională sau într-un rol de coordonare sau management, există destul de multe motive întemeiate pentru o schimbare, chiar și după 10 ani în aceeași unitate medicală. Există o dezvoltare continuă a medicinei și a inovației medicale, iar piața muncii astăzi permite o flexibilitate și o libertate de mișcare nemaiîntâlnite până acum.
În cazul unei schimbări profesionale în același domeniu, există două cazuri principale, fiecare cu avantajele sale:
- Persoane care ar dori să-și schimbe jobul, dar pe același post
- Persoane care ar dori să-și schimbe jobul, dar pe un post de conducere/management
Citește și: Cum să obții o promovare în domeniul medical într-o perioadă dificilă
De ce e bine să faci o schimbare în cariera ta medicală, chiar și după 10 ani?
Cu siguranță, în multe domenii afectate de criza pandemiei – este mult mai dificil și chiar nerecomandat să-ți schimbi jobul. Însă tocmai pentru că vorbim de o criză în sănătate, lucrurile stau diferit pe piața muncii.
Trendurile în industria sănătății sunt variate și rapide. Suntem parte dintr-o transformare (mai mult sau mai puțin drastică, de la o țară la alta) care arată că adaptabilitatea este o abilitate de viitor pentru lucrătorii în sănătate. Viitorul este marcat de tehnologie, de schimbări în așteptările și nevoile pacienților, dar și de perspective proaspete ale noilor specialiști medicali cu mindset-uri diferite de cele ale generațiilor anterioare.
Dacă ne uităm la predicțiile pentru Statele Unite, de exemplu, se estimează că, în doar 5 ani, 95% dintre interacțiunile cu pacienții sau clienții vor fi pe bază de AI, și că aproape jumătate dintre joburi vor fi automatizate în 10 ani; de asemenea, milenialii sunt aproape 50% din forța de muncă și e posibil să ajungă la un procent de 75% în 2025. (sursă).
Totodată, un studiu făcut în Norvegia cu 522 de profesioniști medicali care și-au schimbat locul de muncă arată că există o creștere a satisfacției profesionale, în special datorită nivelului de stres scăzut și a unui mai bun echilibru personal-profesional. Din păcate, satisfacția dată de job în cazul specialiștilor medicali necesită mai multă atenție și, deci, de mai multe studii.
De cele mai multe ori, lucrătorii medicali simt că munca lor este valoroasă și de impact. Însă mediul de lucru nesănătos, lucrul sub presiune, lipsa unei echipe potrivite sau a resurselor necesare, salariile prea mici sau infrastructura veche a unităților medicale pot fi motive serioase pentru care aceștia se gândesc să caute un loc de muncă diferit.
Citește și: 9 obiceiuri simple care te vor face mai fericit la job – și nu numai!
Însă hai să trecem în revistă cele mai importante avantaje și motive pentru care merită o schimbare profesională – fie pe același post, fie pe unul de management sau de coordonare.
1. Oportunități de a învăța noi abilități
Unul dintre cele mai semnificative motive pentru care angajații de 10 ani la un job vor o schimbare profesională este să devină mai buni în ceea ce fac. Sunt foarte multe persoane tinere, dar chiar și persoane de peste 50 de ani care consideră oportunitățile de a învăța și de a crește ca profesioniști medicali ca fiind extrem de importante pentru ei atunci când aplică pentru un loc de muncă.
2. Dorința de a avea un scop (motivație)
Majoritatea angajaților de astăzi petrec în medie 4-5 ani pe același post. Cu cât această durată crește, cu atât crește și riscul de-a deveni demotivați și neimplicați în ceea ce fac. Acest lucru se întâmplă mai ales când companiile medicale nu reușesc să-și comunice misiunea și impactul (și nici să le readucă în atenția angajaților mai vechi) și nici să arate de ce este diferită de altele.
Prin urmare, este lesne de înțeles de ce multe persoane motivate de un simț al scopului și al sensului muncii lor vor fi mult mai dornice să facă o schimbare, mai ales după mulți ani de lucru în același loc.
Citește și: 10 lecții importante de la asistenții medicali cu experientă către asistenții debutanți
3. Un management mai bun
Există numeroase exemple, inclusiv din psihologie, care arată că lipsa unui management bun sau a abilităților de leadership în rândul managerilor poate reduce performanța și motivația echipei, dar poate adeseori să convingă angajații să plece din cadrul companiei.
Mai ales milenialii sunt dispuși să plece din acest motiv, punând mai mult preț pe calitatea managerului și a muncii acestuia. Acest lucru se întâmplă pentru majoritatea celor care văd jobul ca o vocație sau o activitate pe care o iubesc și, deci, le afectează și fericirea personală.
4. Avansarea profesională
Bineînțeles că avansarea carierei este unul dintre cele mai semnificative motive pentru care e bine să faci o schimbare profesională, chiar și după 10 ani în același loc de muncă. Dacă nu poți obține o promovare sau nu este posibilă, atunci merită să încerci să găsești un job la o companie care îți poate permite să preiei mai multă responsabilitate și să avansezi profesional.
Poate ești un asistent medical care a lucrat 10 ani pe o secție de neonatologie – dacă vrei asta, după acest timp te poți angaja într-un alt spital ca asistent medical șef sau coordonator, tot pe aceeași secție. La fel, un medic de orice specialitate poate sa devină director medical într-o unitate sanitară.
Citește și: Iată de ce și-ar asuma un asistent medical un rol în Resurse Umane
5. Salarii mai bune
Atunci când lucrezi foarte mulți ani la aceeași companie, mai mult ca sigur vei primi măriri salariale, însă aceste creșteri salariale pot fi foarte mici de-a lungul timpului. Adesea, poți afla că un nou angajat pe o poziție similară câștigă chiar și mai mult, pentru că și piața muncii este cu totul diferită de acum 10 ani.
Dar competiția este destul de activă în sectorul medical privat, ceea ce crește șansele de-a găsi un job cu o diferență salarială substanțială, mai ales dacă ai și dovada unei experiențe îndelungate și de succes pentru un nou angajator. Aceste șanse cresc și dacă dorești să te angajezi pe un post de conducere sau de management.
6. Un mediu de lucru potrivit pentru valorile tale
Chiar dacă pentru generațiile trecute acest lucru nu conta atât de mult, astăzi este foarte important ca mediul de lucru să promoveze aceleași valori ca și cele ale membrilor echipei.
Cultura organizațională este un factor important și în recrutare, și în retenția angajaților, iar când valorile companiei nu sunt aceleași cu valorile tale, pot apărea conflicte și chiar performanțe scăzute din această cauză.
Dacă ești în cadrul aceleiași companii de mulți ani și nu mai există deloc compatibilitate între mediul de lucru și etica ta profesională, atunci poate este momentul să îți cauți mediul constructiv și potrivit în care să lucrezi fără probleme.
Citește și: Cum să îți duci cariera la un alt nivel și să nu ratezi oportunități în domeniul medical
7. Dezvoltarea pe o nouă specialitate
Acest motiv este unul relevant pentru oricine dorește o schimbare profesională, dar pe altă poziție. Acest lucru poate fi făcut de către orice lucrător medical care, în urma experienței de lucru și a obținerii calificărilor necesare (unde e nevoie), poate lucra pe o secție nouă sau într-un alt tip de companie. Spre exemplu, un asistent medical de balneofiziokinetoterapie poate dori să lucreze într-un centru de recuperare sau chiar un centru SPA.
8. Un program de lucru mai potrivit
Foarte multe lucruri se pot schimba în anii pe care îi petreci în cadrul aceluiași loc de muncă. Cu toate că stabilitatea, familiaritatea și siguranța jobului sunt o prioritate pentru majoritatea angajaților din orice domeniu, există și aspecte care, poate, erau neimportante la 20-30 de ani și au devenit importante acum.
Una dintre acestea este programul de lucru care, cu timpul, ajunge să conteze mai mult decât alte beneficii (mai ales pentru persoanele cu familie sau care doresc un echilibru mai bun între timpul personal și cel petrecut la job).
Citește și: Cum să demisionezi cu tact și să păstrezi relații bune cu foștii șefi și colegi
9. Noi tehnologii cu care să lucrezi
Indiferent de vârstă, este important să fii pregătit permanent, de aceea trebuie să fii la curent cu noile tehnologii și să știi să le folosești în mod corect pentru binele pacienților. De aceea, un loc de muncă, mai ales într-un mediu mai învechit, fără acces la echipamente și tehnologii moderne, poate fi riscant pe termen foarte lung.
Schimbarea jobului, fie că e pe aceeași poziție sau pe un post de middle sau upper management, poate însemna și acces mai ușor la inovații medicale, pe care e foarte posibil să trebuiască să le folosești tot mai des în domeniul tău.
10. Ai nevoie de o experiență nouă
Și, bineînțeles, unul dintre cele mai des întâlnite motive pentru care angajații din sistemul medical aleg să facă o schimbare profesională chiar și după 10 ani în aceeași companie este și dorința de a experimenta lucruri noi. Domeniul medical este unul fascinant și într-o transformare continuă, care atrage foarte mult persoane pasionate de descoperirile din domeniu.
Dar la fel de adevărat este și faptul că orice profesionist pasionat are nevoie de rutină și aventură, de familiaritate și senzația de nou, condus de curiozitate și dorința de a cunoaște cât mai mult lumea.
Un job de foarte mulți ani, petrecuți în același loc, poate duce la stagnare și plictiseală, cât și la rigiditate, iar dorința de-a face o schimbare profesională poate fi una cât se poate de inspirată – atât pentru a deveni și mai bun în domeniul ales, cât și pentru a resimți motivația, entuziasmul și energia dată de o nouă experiență, o nouă provocare.
Până la urmă, schimbările sunt rapide în orice direcție ne-am uita în ziua de azi, de la abilități și tehnologii medicale, la tipuri de companii, medii de lucru, echipe și joburi, care dispar și apar de la un an la altul. Așadar, de ce să nu faci o schimbare mai bună, acum?
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Content Specialist cu 10+ ani de experiență în jurnalism, content marketing și comunicare. Cred în puterea poveștilor cu sens care inspiră, educă, apropie și deschid inimi și comunități. Visez să aplic cât mai mult mixul de people skills și experiență cu o gândire analitică puternică și pasiune pentru conținut autentic, cu semnificație pentru oameni – așa cum au nevoie.