Site icon MEDIjobs

Recrutarea Medicală în 2024: Ghidul Esențial pentru Specialiștii în Resurse Umane

recrutarea medicală

Ca orice altă industrie supusă unui flux constant de responsabilități, medicina a cunoscut dintotdeauna schimbări – atât din punct de vedere tehnologic, cât și al tratamentelor aplicate.

Impactul COVID-19 a venit ca o trezire la realitate, dar și ca o provocare imensă. Totul se derula în contextul în care telemedicina era doar la nivel de concept în România, iar echipele medicale erau insuficiente pentru fluxul de activități. 

După una dintre cele mai dificile perioade din istoria industriei medicale, s-a ajuns la o concluzie unanimă – e nevoie de talente organizaționale, de oameni pasionați. Exodul medicilor este încă o problemă reală la nivel național, dar care poate fi diminuată prin implicarea activă a recruiterilor. 2024 vine cu noi perspective în ceea ce privește atragerea candidaților potriviți și dornici să atingă performanțe impresionante. Se estimează că piața globală a recrutării medicale va cunoaște o creștere considerabilă între 2024 și 2031. Mai multe detalii despre strategiile care te pot ajuta să rămâi competitiv în domeniu, dar și să sporești numărul de angajați talentați afli în rândurile de mai jos!

Top 5 tendințe în recrutarea medicală pe care trebuie să le aplici în 2024

Schimbările reprezintă o dovadă numai bună a dorinței de evoluție. Așadar, dacă nu ți-ai pregătit încă agenda pentru 2024, ar fi timpul să iei notițe. 

Iată top 5 tendințe care se remarcă în noul an în recrutarea medicală:

  1. Mai mult accent pe diversitate și acceptare

În 2024, crearea unui mediu de lucru bazat pe principiile incluziunii sociale devine o prioritate. E foarte important ca atmosfera generală să reprezinte cultura organizațională. Conflictele și tensiunile de la nivelul echipei vor fi reduse considerabil, ceea ce va îmbunătăți inevitabil interacțiunea cu pacienții. Așadar, caută personal cu experiențe și cunoștințe cât mai diverse. Nu te rezuma la culoarea pielii sau la credințele religioase – sunt aspecte irelevante într-un mediu în care tot ce contează este salvarea de vieți. Poate că în societatea românească angajarea persoanelor de altă etnie a rămas un tabu. Însă, cu pași mici, dar hotărâți, orice obicei poate fi înlocuit. Decizia va conta foarte mult și pentru reputația companiei, dar și din punct de vedere legal. Ești dispus să riști?

  1. Inteligența artificială este foarte relevantă într-un domeniu ca medicina

După momentul COVID-19, telemedicina a fost din ce în ce mai explorată, ceea ce i-a sporit inevitabil eficiența. Mulți pacienți pot fi ajutați online, fără a mai fi nevoie de vizite constante la unitatea medicală. Promovează ideea unui program flexibil, dar ai grijă să-i alegi pe cei care au abilități de comunicare foarte dezvoltate. 
De asemenea, nu ezita să folosești avantajele tehnologiei și în ceea ce privește recrutarea propriu-zisă. Există platforme specializate care filtrează candidații în funcție de nevoile specifice ale companiei și stabilesc interviurile. MEDIjobs este una dintre ele – aici vei găsi mai mult ca sigur resursele de care ai nevoie pentru a-ți suplimenta personalul și implicit a-ți schimba obiectivele de business. 

  1. Competențele transversale primează pe lângă cele tehnice

Sau, așa cum mai sunt denumite – soft skills. O să spui, probabil, ce contează să comunici eficient dacă din punct de vedere medical îți faci treaba? Ei bine, empatia, interacțiunea socială și responsabilitatea vin în completarea abilităților tehnice. În lipsa lor, mediul de lucru devine anost, mediocru și fără personalitate. Ba chiar poate afecta gradul de productivitate și ajutorul între membrii echipei. Nu e vorba doar de a-ți face bine treaba, ci și de a coopera, de a avea o viziune centrată pe dorințele pacientului. 

Recrutarea nu se mai face doar pe bază de experiență sau renume în industrie, ci și raportat la atitudinea generală. Pe lângă întrebările clasice de la interviu, încearcă să abordezi subiecte de interes din punct de vedere etic. 

Află mai multe despre: Legislație actualizată în 2024 – tot ce trebuie să știi ca angajator

  1. Reinventează modalitatea de susținere a interviurilor 

Știai că aproximativ 78% dintre candidați consideră că modalitatea de realizare a interviurilor de angajare spune multe despre felul în care o companie își tratează personalul? Este un studiu realizat de Career Builder și face loc unei noi abordări în ceea ce privește intervievarea posibililor angajați. Fă un pas în spate și analizează obiectiv etapele de la nivelul instituției medicale pe care o deții – îți place cum arată? Dacă răspunsul e da, atunci 2024 îți propune să ajungi la o variantă și mai actualizată. 

Elimină aspectele inutile de birocrație, renunță la întrebările standard de genul: Unde te vezi peste 5 ani?, dar și la formalitățile inutile. Mulți resimt emoții la interviul de angajare tocmai din cauza atmosferei încordate. Așadar, oferă experienței generale un plus de energie și optimism. Comunică-le candidaților așteptările tale, dar și povestea care a stat în spatele brandului pe care l-ai construit. Transformă conversația într-o discuție reală, nu una bazată pe cuvinte pompoase sau minciuni frumoase. 

Descoperă: Secretele departamentului de HR din spatele brandurilor de top

  1. Promovează importanța programelor de training 

Ia în calcul colaborarea cu diverse instituții care organizează constant traininguri profesionale sau workshopuri. Oferă-le detalii candidaților despre modalitatea în care pot evolua în compania ta. Spune-le mai multe despre schimburile de experiență în străinătate, dacă există sau despre lucrurile pe care le pot învăța în noul mediu de lucru. Poate cea mai mare greșeală pe care o pot face recruiterii este să promită lucruri greu de îndeplinit. Într-adevăr, medicina este una dintre cele mai solicitante industrii, dar nu uita că performanțele angajaților depind semnificativ de oportunitățile care li se oferă. Munca e esențială, dar dezvoltarea profesională e și mai importantă. Poate fi destul de greu în contextul în care numărul de angajați scade considerabil. Însă, încearcă să adopți strategii de retenție în așa fel încât să nu fie nevoie de suprasolicitarea resurselor existente. Oferă feedback, îmbunătățește modalitatea de remunerare, asigură bonusuri pentru performanțe și adoptă un program flexibil.

Concluzie 

2024 vine cu noi obiective în ceea ce privește procesele de angajare și retenție a personalului. După pandemia de COVID-19, e nevoie mai mult ca niciodată de actualizarea practicilor de recrutare. Dacă nu vrei să dai greș și să te bucuri de avantajele pe care le asigură talentele organizaționale, implementează soluții automatizate. Renunță la birocrație și promovează ideea unui mediu de lucru incluziv. Nu uita nici de traininguri specializate care devin oportunități de evoluție pentru posibilii angajați. Și mai ales, nu neglija felul în care te afișezi în fața candidaților pentru că spune foarte multe despre valorile companiei. Brandingul personal este necesar și într-o industrie atât de solicitată cum este medicina. 

Vrei să-ți schimbi perspectivele de business în 2024? Urmează strategiile de mai sus și bucură-te de rezultate!

Angajezi specialiști medicali? Creează un profil de companie aici, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.

Exit mobile version