Site icon MEDIjobs

Ce abilități de leadership trebuie să aibă managerii de spitale în 2024

leadership

În orice sector de activitate decizile luate la nivel de conducere sunt cele care influențează productivitatea generală, dar și satisfacția membrilor echipei. În domeniul medical, unde fiecare minut contează, alegerile trebuie luate de cele mai multe ori pe repede înainte, în condiții acute de stres și agitație. În astfel de momente se face departajarea dintre un adevărat lider și un simplu manager, preocupat doar să delege haotic sarcini. 

Pe lângă îmbunătățirea performanțelor și reputației instituției, leadershipul aduce avantaje felului în care sunt efectuate tratamentele, ceea ce eficientizează inevitabil experiențele pacienților. În 2024, mai mult decât niciodată, se pune accent pe importanța gestionării corespunzătoare a personalului medical. Managerii ar trebui să-și adapteze viziunile pentru a spori eficiența operațională, dar și a garanta servicii de calitate. Cum trebuie abordat leadershipul, dar și care sunt cele mai importante abilități în industria medicală afli în rândurile de mai jos. 

De ce sunt importante abilitățile de leadership în medicină?

Nu e suficient să te afli în topul ierarhiei pentru a te numi lider. A fi lider este o calitate în primul rând, nu o simplă responsabilitate înscrisă în fișa postului. Poate cele mai importante lucruri pe care le poate garanta leadershipul sunt: 

Iată aici: Strategii eficiente pentru gestionarea riscurilor în spitale și instituții medicale

Cum arată leadership-ul în 2024 – ce trebuie să știi ca manager de spital?

În 2024 se pune accent pe integrarea și dezvoltarea conceptului de leadership în domeniul medical. Dacă ești manager și vrei să acumulezi performanțe înalte în cadrul echipei trebuie să-ți adaptezi abilitățile în consecință. Pe lista celor mai apreciate se numără: 

  1. Angajamentul direct este cheia succesului

Arată-ți interesul față de angajați și fă-ți timp pentru a-i cunoaște personal. Este o inițiativă care va conta foarte mult pentru ei și îi va ajuta să se simtă mai încrezători în forțele proprii. Gestionarea timpului poate deveni o adevărată provocare, mai ales în contextul în care lista activităților zilnice este arhiplină. Însă, eforturile pe termen lung sunt cele care contează în definitiv. Așadar, organizează întâlniri 1:1 cu personalul, ascultă-le nevoile și urmează-le sfaturile cu privire la îmbunătățirea gamei de servicii. 

  1. Devino un mentor pentru echipa ta 

Mentoratul are un rol esențial în creșterea nivelului de satisfacție profesională resimțit de specialiști, mai ales de cei aflați la început de drum. Oferă-le garanția că ești alături de ei, că îi susții și că ești dispus să le pui la dispoziție programe sau traininguri de îmbunătățire a performanțelor. Stabilește periodic discuții în care să abordezi gradul de acomodare, dar și principalele dificultăți întâmpinate. 

Vezi cum arată viitorul leadershipului medical în România: Cum și de ce medicii talentați devin manageri de succes

  1. Înțelege felul în care se schimbă tehnologia și adoptă soluții potrivite 

Așa cum arată articolul 19 Leadership Skills in Healthcare: Surviving 2024’s Demands, Tech-Savviness se află pe lista de skill-uri esențiale în leadership. Nu mai încape îndoiala că inteligența artificială asigură avantaje diverse sectorului medical. Tehnologiile de ultimă generație elimină timpul pierdut pentru realizarea sarcinilor repetitive și asigură implementarea cu succes a inovațiilor. Ca lider trebuie să ai o perspectivă foarte clară asupra a ceea ce înseamnă tehnologia pentru medicină. Vino cu propuneri interesante, care să abordeze dintr-un unghi diferit gestionarea aspectelor birocratice. Totuși, nu uita că latura umană rămâne cea mai relevantă parte în domeniul sanitar. 

  1. Deleagă responsabilitățile 

Mulți cred că e de datoria liderilor să rezolve atât activitățile de pe ordinea de zi, cât și situațiile urgente care apar din diverse motive. Adevărul e că, oricât de mult te-ai strădui, nu ai cum să le duci la capăt pe toate – e imposibil din punct de vedere fizic. Așadar, nu ezita să ceri ajutorul membrilor echipei și să le aloci răspunderi specifice. Înainte de a stabili organigrama, e indicat să identifici mai întâi punctele forte ale fiecărui profesionist în parte.

  1. Abordează din punct de vedere strategic obiectivele de business

Cei mai prolifici lideri știu ce înseamnă gândire strategică. Într-o industrie atât de volatilă cum e e medicina e nevoie să ai o viziune realistă asupra lucrurilor. Fii la curent cu tendințele pieței, vezi care sunt noile provocări cu care se confruntă majoritatea și cum reușește concurența să le facă față. Reușita companiei tale poate fi acumulată numai în contextul în care acționezi în conformitate cu obiectivele de business, dar și cu cerințele personalului. Adaptează totul la dimensiunea instituției, dar și la fluxul operațional. 

Concluzii 

Leadershipul înseamnă mai mult decât asumarea unui rol de conducere. Liderii care își merită cu adevărat locul sunt cei care gândesc pe termen lung, sunt asertivi și acționează pentru binele echipei. În medicină, acolo unde fiecare zi vine cu tensiuni și probleme specifice, e nevoie mai mult decât niciodată de persoane care să acționeze cu simț de răspundere. Printre cele mai importante abilități se numără: comunicarea deschisă, angajamentul, interacțiunea directă, empatia, trasarea responsabilităților și gândirea strategică. 

2024 vine cu multe noutăți pentru sistemul sanitar, mai ales după ce inteligența artificială a început să devină din ce în ce mai relevantă. Ca manager, e de datoria ta să creezi ambientul așteptat de pacienți și angajați deopotrivă. Nu-ți face griji – sfaturile de mai sus te vor ajuta mai mult ca sigur să administrezi corect toate etapele de lucru și să-ți motivezi așa cum trebuie angajații. 

Liderii de succes vorbesc mai puțin și demonstrează mai mult – fii și tu unul dintre ei!

Angajezi specialiști medicali? Înregistrează-ți compania aici, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.

Exit mobile version