?>

INTERVIU | Mihaela Dan, studentă în anul V la Facultatea de Farmacie

INTERVIU | Mihaela Dan, studentă în anul V la Facultatea de Farmacie

Cu ochii pe cifre, interesată de biologie și chimie și mereu cu picioarele pe pământ, Mihaela a ales în urmă cu cinci ani să devină farmacist, o profesie pe care ea o consideră pragmatică și cu un impact vizibil în viețile oamenilor. 

Ajunsă la finalul Facultății de Farmacie din cadrul UMF Carol Davila, Mihaela este acum un profesionist în devenire și, mai mult ca niciodată, determinată să aibă o carieră de succes și să educe mai mult românii despre medicamente, efectele acestora și cum pot să aibă mai multă grijă de ei. 

Ultimul pas în „cariera” de studentă a Mihaelei este susținerea lucrării de licență, lucrare la care a muncit mult în ultimele luni. Luna septembrie o va găsi, cel mai probabil, cu multe emoții, dar pregătită să devină farmacist și să își vadă visul împlinit. Între timp, de mai mult de un an, lucrează într-un lanț de farmacii din București și a învățat să pună în aplicare ce exersa în laborator sau ce învăța la cursuri.

Am vorbit deschis cu ea despre ce înseamnă această profesie, despre cum a îmbinat facultatea cu jobul și, mai ales, de ce ar recomanda-o celor ce ar dori să urmeze un drum similar.  

Cum ai ales profesia de farmacist și mai ales, de ce?

Cred că a fost un cumul de factori. Dintotdeauna am fost fascinată de abilitatea oamenilor de a îmbunătăți viețile semenilor, mai ales prin intermediul medicației. Copil fiind, m-am confruntat cu câteva probleme de sănătate și am beneficiat de tratamente care m-au ajutat să mă însănătoșesc. Chiar de atunci mă gândeam că ar fi minunat dacă aș putea să îi ajut și eu pe alții, așa cum am fost ajutată. 

Apoi, în școala generală, dar și în liceu am avut profesori de chimie dedicați dedicați care ne-au făcut pe mine și pe colegi să iubim această materie. Având în vedere că eram pregătită, dar și pasionată, alegerea facultății a venit în mod natural. 

Citește și Profil de farmacist: sarcini, responsabilități și calități pe care orice profesionist trebuie să le aibă

Care sunt punctele forte, dar și vulnerabilitățile acestei profesii?

Unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea profesiei de farmacist este acea satisfacție că am putut să ajut, să fac o diferență în viața unui om. Zi de zi văd mulți oameni suferind și cu multe griji, iar faptul că pot să ajut mă motivează să perseverez și să devin un profesionist și mai bun.

Dar, din păcate, mulți nu cred că farmacistul poate să îi ajute și să îi consilieze. De multe ori, la farmacie mă confrunt cu oameni cu multe prejudecăți care fie se tratează singuri cu sfaturi de pe internet, fie consideră că doar medicul este competent, ceea ce este fals. Farmacistul este mult mai în măsură să stabilească dozajul medicamentelor, în funcție de boală sau de planul de tratament. 

Ai lucrat într-o farmacie în timp ce erai studentă. Cum a fost această experiență pentru tine?

Oricine a fost student la Farmacie știe cât este de dificilă această facultate. Au fost cinci ani comprimați cu multe materii, unele mai complicatele ca altele. Primii doi ani au fost mai grei, dar apoi m-am obișnuit cu ritmul alert și îmi plăcea că eram înconjurată de oameni cu aceeași pasiune ca a mea. Cu cât am acumulat mai multe cunoștințe, dar și experiențe, am devenit mai sigură pe mine și am fost la mai multe interviuri. 

În martie 2019 magia s-a întâmplat și am început să lucrez într-o farmacie. De atunci timpul meu liber a cam dispărut dar privind în spate, a meritat. Sunt pe punctul să termin facultatea și am un an și jumătate experiență în acest domeniu. Cred că este destul de bine pentru un farmacist debutant. Da, ultimul an a fost o provocare, o fugă continuă între farmacie și facultate, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face-o din nou la fel.

Citește și Sfaturi pentru studenții la Farmacie care vor să se angajeze în timpul facultății: Riscuri și avantaje

Cât de importantă este echipa cu care lucrezi? Ce ai învățat în anii în care ai activat profesional?

Într-o farmacie echipa este extrem de importantă pentru ca totul să se desfășoare bine. Un începător are nevoie de susținere și înțelegere. Eu am primit mult sprijin și am putut să învăț foarte mult datorită echipelor cu care am lucrat. 

Recent a avut loc admiterea la facultățile de medicină și farmacie. Ce sfat vrei să le oferi celor care au luat admiterea, dar și celor care nu au luat-o? Cum i-ai încuraja să meargă mai departe?

Celor care au reușit să fie admiși le spun să profite din plin de timpul liber, să citească cărțile care le plac, să se uite la multe filme și să stea în natură. Odată ce încep cursurile, fie ele și online, va fi mult de muncă. Fiecare materie are importanța ei și îi îndemn să învețe cât de bine pot și să pună suflet. 

Iar celor care nu au reușit din prima le spun să nu fie dezolați, să nu uite de ce au ales acest drum și să nu se dea bătuți până nu reușesc. În câțiva ani vor uita de toată așteptarea și de eforturi.

Citește și Ce optiuni exista pentru absolventii de Farmacie?

Unde te vezi în cinci ani? Care sunt planurile tale?

În cinci ani voi fi terminat deja rezidențiatul și aș vrea să lucrez într-un laborator de control microbiologic al unui producător de medicamente. 

Ești farmacist și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Violeta Dan

Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.

Facebook Comment