Site icon MEDIjobs

Inovație și digitalizare în lumea medicală

inovatie si digitalizare

Conferința Leaders in Healthcare România, organizată de MEDIjobs în parteneriat cu MedicHub, a fost joi, 18 noiembrie, gazda a numeroși speakeri de renume, ce au dezbătut unele dintre cele mai arzătoare subiecte din domeniul medical românesc, în ceea ce privește leadership-ul, dar și pandemia COVID-19.

Dr. Horațiu Ioani, medic primar neurochirurgie, a fost unul dintre speakerii care au participat la această conferință, care a discutat despre inovație și digitalizare în lumea medicală.

Dr. Horațiu Ioani a trăit și a profesat în Anglia, însă s-a întors în țară pentru a face medicină la nivel înalt, dar și pentru a dezvolta ideea de digitalizare medicală, care ușurează interacțiunea medic-pacient.

Citește și Dezvoltarea leadership-ului medical de-a lungul carierei

Rolul digitalizării în medicină

„Digitalizarea în medicină implică eficientizarea proceselor, eficientizarea fluxurilor de pacienți, predictibilitate”, a afirmat dr. Horațiu Ioani.

Potrivit spuselor sale, digitalizarea în sine nu trebuie să fie un deziderat, ci aceasta vine secundar, pentru ca toate serviciile medicale să se întâmple mai ușor dacă există soluții digitalizate.

Medicina digitală face multe lucruri și ajută medicii să monitorizeze mai bine pacienții, să pună un diagnostic mai rapid etc., iar acest lucru este benefic atât pentru cadrele medicale, cât și pentru pacienți.

Deși termenul de telemedicină este discutat în mod constant de la începutul pandemiei Covid-19, dr. Horațiu consideră că telemedicina se face în România dintotdeauna, însă acum s-a creat un cadru legal și platforme care ușurează munca medicilor.

Te-ar putea interesa și Vreau să fiu un lider medical în era digitală. Ce opțiuni există?

În acest sens, dr. Horațiu Ioani a creat o platformă medicală care încearcă să standardizeze interacțiunea medic-pacient. O astfel de platformă simulează consultația clasică, iar atunci când specialistul consideră că este nevoie și de prezența în cabinet, cheamă pacientul pentru a oferi un diagnostic complet și corect.

Medicina digitală și telemedicina setează fluxurile, astfel încât, medicul să îndrume pacientul de la început, în funcție de problemele sale, către un specialist potrivit nevoilor sale, a afirmat dr. Horațiu Ioani.

În viitor se așteaptă ca medicina digitală să poată să nuanțeze nevoia pacientului, iar medicul să găsească soluția, astfel încât pacientul să fie vindecat cât mai repede.

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Exit mobile version