INTERVIU | Dr. Dan Ioniță, medic primar chirurgie plastică: „Cea mai mare satisfacție profesională pe care o are un chirurg plastician este redarea optimismului și încrederii în sufletul unui pacient”

INTERVIU | Dr. Dan Ioniță, medic primar chirurgie plastică: „Cea mai mare satisfacție profesională pe care o are un chirurg plastician este redarea optimismului și încrederii în sufletul unui pacient”

Domnul doctor Dan Ioniță este un medic care lucrează în domeniul perfecțiunii, chirurgia plastică. Însă este perfect conștient că dezamăgirile fac parte din munca sa, lucru care trebuie comunicat, înțeles și acceptat încă de la început. Pentru că este o fire perfecționistă, urmărește întotdeauna să obțină rezultate mai bune, ridicându-se la nivelul așteptărilor pacienților prin pregătirea profesională, anticiparea așteptărilor și construirea unei relații bazate pe încredere, respect și empatie.

Și-a ales meseria fiind convins că prin intermediul său poate reda pacienților o viață cât mai normală, prin reconstruirea unor părți absente ale corpului, corectarea unor defecte sau obținerea înfățișării dorite. 

Deși a fost impresionat de toți pacienții săi, își amintește cu emoție cazul dificil al unei paciente care suferise mai multe intervenții medicale, unde toată echipa medicală a luptat până la final, dând dovadă de o atitudine constructivă. Ceea ce a condus, desigur, la mulțumirea pacientei și la aspectul plăcut al corpului său..

1. Ce v-a determinat să alegeți meseria de chirurg plastician? Ați avut un model profesional pe care l-ați urmat?

Am ales să devin chirurg plastician fiind convins că această specialitate poate reda pacienților o viață cât mai normală, prin reconstruirea unor părți absente ale corpului, corectarea unor defecte variate sau obținerea unei anumite înfățișări dorite, corectându-le multe neajunsuri ale funcției sau aspectului diferitelor regiuni corporale și rezonând astfel cu așteptările acestora. 

2. V-ați gândit vreodată că vi s-ar fi potrivit o altă specialitate medicală? Dacă da, care anume?

Nu pot spune că m-am gândit în mod special la acest lucru, însă pot spune că am întâlnit la diferite specialități multe calități pe care le consider interesante. 

3. Aveți o vastă experiență în domeniul pediatric. Care este diferența, din punctul dumneavoastră de vedere, dintre pacienții adulți și copii (cu excepția vârstei)? Care categorie de vârstă este mai dificilă?

Nu e vorba chiar de experiență pediatrică. E adevărat că mare parte din pacienții pe care i-am întâlnit în practică sunt copii, dar specialitatea de chirurgia plastică se adresează pacienților de toate vârstele. Copiii au multe particularități care pot crește dificultatea actului medical: o comunicare directă limitată, dimensiuni reduse ale structurilor anatomice sau faptul că sunt într-o continuă dezvoltare și obținerea rezultatelor dorite trebuie să țină cont de acest aspect. Totuși e greu de generalizat; dificultatea intervențiilor chirurgicale ale specialității variază mult și, în același timp, există intervenții cu dificultate foarte mare la orice vârstă.

4. Ne puteți povesti un caz medical care v-a impresionat?

Îmi este dificil să aleg. Mă impresionează fiecare pacient care pornind dintr-o situație cu o gravitate diferită își recâștigă funcția sau aspectul dorite.

Aș alege să vă povestesc cazul unei paciente pe care am întâlnit-o în Spitalul AZ Monica din Anvers, căreia, în urmă depistării unui cancer de sân, i se îndepărtaseră glandele mamare și urmase și radioterapie.

A beneficiat de o intervenție dificilă și îndelungată de reconstrucție bilaterală de sâni cu lambouri DIEP, la care am avut oportunitatea să particip. Această intervenție presupune recoltarea a două fragmente de piele și grăsime excedentare de la nivelul abdomenului împreună cu sursele lor vasculare, printr-o disecție minuțioasă care lasă pe loc mușchii peretelui abdominal; aceste fragmente sunt conectate vascular la nivelul toracelui; odată revascularizate fragmentele vor rezista și din ele se modelează sânii reconstruiți.

Față de alte intervenții de același tip la care am participat, acea intervenție a avut numeroase dificultăți tehnice care au fost depășite pas cu pas. M-au impresionat lupta susținută până la final, atitudinea constructivă a tuturor membrilor echipei din sala de operație și, nu în ultimul rând, satisfacția pacientei de a obține rezultatul dorit, reconstrucția sânilor și, în plus, un aspect mai plăcut al abdomenului.     

Citește și: INTERVIU Dr. Iosif Niculescu, medic primar obstetrica-ginecologie

5. Cum se construiește, din punctul dumneavoastră de vedere, relația medic-pacient?

Relația medic-pacient trebuie să aibă la baza încrederea, respectul și empatia. Chirurgia plastică, reconstructivă și estetică oferă servicii înalt personalizate. Pacienții au nevoie de un  medic care rezonează cu așteptările lor, care le oferă sprijinul pas cu pas înaintea intervenției și în perioada recuperării și care le transmite un sentiment de siguranță și o stare de bine. La rândul lor, pacienții ar trebui să fie receptivi, informați, să aibă așteptări realiste și să respecte recomandările primite.

6. Sunteți interesat de dezvoltarea profesională continuă. Cât timp alocați studiului și participării la diverse evenimente de profil?

Sunt interesat de dezvoltarea profesională continuă; consider că ajută activitatea oricărui medic. Particip anual la cât mai multe evenimente științifice de specialitate în țară și străinătate, care pot solicita câteva zile din activitatea curentă. Urmăresc publicații de specialitate de referință la nivel internațional care au apariții lunare și studiez diverse articole ale acestora care expun punctele de vedere ale multor experți din domeniu.

7. Căutați prin meseria dumneavoastră să atingeți perfecțiunea. Cum faceți să vă ridicați la nivelul așteptărilor pacienților? Cum vă luptați cu dezamăgirile?

Caut întotdeauna să obțin rezultate mai bune. Urmăresc ridicarea la nivelul așteptărilor pacienților prin pregătirea profesională, prin anticiparea așteptărilor lor și prin construirea unei relații bazate pe încredere, respect și empatie. Uneori dezamăgirile fac parte din activitate și acest lucru trebuie comunicat, înțeles și acceptat de la început.

8. Ce calități trebuie să aibă un medic chirurg plastician

Un chirurg plastician ar trebui să fie bine pregătit, precis, delicat, determinat să ofere servicii de înaltă calitate în diferite situații, să anticipeze și să contracareze riscurile, să se perfecționeze în permanență, să fie sincer, să comunice bine, să aibă simțul realității și uneori un simț artistic.

9. Aveți situații în care trebuie să colaborați și cu alți specialiști medicali. Ce tip de oameni vă doriți să aveți alături?

Prefer să colaborez cu specialiști bine pregătiți, deschiși, motivați, optimiști, determinați să obțină rezultate bune.

10. În ce mod vă petreceți timpul liber și vă relaxați? Ce pasiuni aveți?

Activitățile pe care le desfășor în timpul liber sunt sportul, lectura, călătoriile, dar și din ce în ce mai multe și mai provocatoare activități alături de fiul meu de 6 ani.

 11. Ce sfat ați oferi unui medic aflat la început de drum?

Le-aș recomanda colegilor aflați la început de drum să își însușească cât mai multe informații și abilități, să fie perseverenți, orientați, să investească timp și efort pentru a-și atinge obiectivele apropiate și îndepărtate.

12. Care este cea mai mare satisfacție profesională pe care o are un medic chirurg plastician?

Cea mai mare satisfacție profesională pe care o are un chirurg plastician este redarea optimismului și încrederii în sufletul unui pacient.

Citește și: INTERVIU Dr. Aniela Petrescu, medic specialist cardiolog, supraspecializat in imagistica cardiaca

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment