Cum să rămâi motivat pentru a-ți îndeplini visul de a deveni un doctor de succes (sfaturi de la persoane din domeniu)

Cum să rămâi motivat pentru a-ți îndeplini visul de a deveni un doctor de succes (sfaturi de la persoane din domeniu)

Să fii student la medicină nu este un lucru ușor, la fel cum nu este nici în cazul unui rezident. Pentru a ajunge acolo unde îți dorești, anume la o carieră strălucită, plină de succes și provocări, este foarte mult de muncit. Uneori, motivația tinde să te părăsească pe drum, mai ales dacă ai parte de anumite etape mai puțin frumoase, cum ar fi dificultățile în a trece un examen sau în a găsi o specialitate pe placul tău.

În continuare poți afla modalități prin a rămâne motivat în drumul tău spre realizarea unui vis, precum și sfaturi din partea unor oameni care s-au aflat și ei într-un moment de impas, dar au reușit să-l depășească, fiind prezenți în continuare în domeniul medicinei.

Încearcă să nu te compari cu cei din jurul tău

E greu, mai ales că este o meserie competitivă, în care fiecare este recunoscut pentru aportul pe care îl aduce. Totuși, fiecare este diferit și nu merită să te demotivezi dacă un coleg a prins un loc la o specialitate pe care tu o voiai sau dacă a obținut note mai bune la anumite examene la care tu ai restanță. Parcursul fiecăruia este diferit. 

Pavan Mehat – rezident în an terminal: Cel mai important sfat pe care l-aș putea da unei persoane care vrea să ajungă doctor, este acela de a realiza faptul că fiecare are un „timeline” diferit. Nu trebuie să te compari niciodată cu alții – există persoane care s-au apucat de Medicină imediat după terminarea liceului, dar și persoane care s-au apucat de această facultate la 10 ani după, ambii ajungând medici renumiți. Fiecare evoluează diferit, fiecare se pricepe la altceva, iar comparația cu persoanele din jur nu face decât să îți scadă motivația, mai ales dacă te afli într-o pasă proastă. Într-adevăr, alte persoane te pot motiva în sensul în care vrei să muncești mai mult pentru a-i egala și depăși, însă este o linie foarte fină între „nu sunt la fel de bun ca el” și „vreau și eu să ajung la fel de bun ca el”.

Fii sigur că medicina este menirea ta 

Dacă iubești ceea ce faci, oricât de greu îți va fi și oricât de demoralizantă ar fi o situație, întotdeauna vei găsi o modalitate de a o depăși cu brio. Este cel mai simplu lucru pe care poți să îl faci.

Samira Ataei – studentă în ultimul an: În primul și în primul rând, trebuie să te asiguri că iubești ceea ce faci. Dacă ești pasionat, demotivarea va trece sau îți va fi mai ușor să rămâi motivat fără prea mari probleme. Spre deosebire de alte meserii, medicina necesită o investiție emoțională, psihologică și mai ales de timp și fără o reală dăruire nu se poate realiza cu bucurie și reușită. De ce crezi că există atâtea persoane care se lasă de medicină, chiar și după ce au ajuns în etapa de medic rezident? Stresul, oboseala și lipsa de succes își spun cuvântul atunci când nu ești convins că medicina e făcută pentru tine sau invers, că tu ești făcut pentru medicină. Eu am ajuns într-un punct în care îmi este foarte ușor să spun că și dacă nu ajung mai renumită de atât, sunt mulțumită cu ceea ce fac sau chiar dacă  salariul meu nu este la fel de ridicat ca cel al altor specializări, tot mă simt împlinită cu ce am ales.

Setează-ți un obiectiv și ține-te de el

Obiectivele pot fi de tipul: vreau să salvez viața unui om; vreau să câștig suficienți bani cât să pot ajuta alți oameni; vreau ca părinții mei să fie mândri că am reușit să ajung până aici etc.. Atunci când ai un țel, este mai ușor să depășești anumite etape mai grele. Când vrei să renunți, adu-ți aminte de ce ai început să faci asta și cu siguranță îți va fi mai ușor să lupți.

Kelly Cawcutt – profesor doctor la Universitatea de Medicină din Nebraska: Fiecare are un factor care îl motivează: dorința de afirmare, dorința de a avea un trai mai bun, dorința de a-ți mulțumi familia, iar lista poate continua. Cel mai bine este să fie pentru tine, nu pentru alte persoane – nu e ok să îți dedici atâția ani din viață unei meserii doar pentru că așa a vrut cineva. Meseria de doctor implică viața altor oameni, tu devenind răspunzător pentru ea într-o anumită măsură. În momentele în care ți-e cel mai greu, adu-ți aminte de ce te-ai apucat de asta și găsește în tine forța de a merge mai departe!

Citește și: Un nou început – află cele mai utile sfaturi pentru un rezident, înainte de prima sa zi!

Despre Autor

Clara Mironescu

Specialist in comunicare in functia de redactor online, cu o fire pozitiva si plina de viata, care adora sa se exprime in scris. Cele mai eficiente calitati dobandite in urma profesarii ca redactor online sunt cele de organizare eficienta a timpului si exersarea permanenta a imaginatiei si a creativitatii.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment