Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.
Empatia este folositoare și utilizată într-o varietate de domenii, printre care și medicina, unde, tratarea eficientă a pacientului depinde de interacțiunea dintre doctor și suferind. În acest articol, vei afla ce înseamnă să fii empatic și de ce este important să ai această calitate dacă lucrezi în medicină, indiferent de funcție.
În timpul studenției sau rezidențiatului, cel mai probabil ai întâlnit un profesor care a încercat să te convingă cât de importantă este empatia în medicină. Empatia este capacitatea de a înțelege și chiar a împărtăși sentimentele care sunt exprimate de o persoană la un moment dat.
Citește și Ce este medicina narativă și cum să o pui în aplicare?
Empatia este o experiență emoțională care are loc între un observator și un subiect. Observatorul identifică anumiți factori vizuali și auditivi și mai apoi reușește să împărtășească starea emoțională a subiectului. Pentru ca o persoană să fie percepută ca empatică, trebuie să îi comunice subiectului că înțelege starea prin care trece.
În starea inițială a procesului, observatorul nu trebuie doar să identifice, ci și să înțeleagă de ce subiectul are acele sentimente. Spre exemplu, un doctor poate consulta un pacient care poate părea depresiv, spune că este trist și îi povestește că i-a murit o rudă apropiată.
În această situație, doctorul își poate aminti că a trecut și el printr-o situație asemănătoare. Alternativ, chiar dacă nu a avut o experiență legată de moarte, poate înțelege răspunsul emoțional care apare la decesul unei persoane din perspectivă culturală. În ambele cazuri, doctorul va putea reacționa empatic deoarece înțelege situația și se poate identifica cu aceasta.
Pe de altă parte, este posibil ca doctorul să fii crescut într-un mediu diferit, unde moartea nu era asociată cu tristețe, ci cu bucurie și celebrarea vieții celui decedat. Astfel, doctorul va fi confuz și nu va înțelege de ce pacientul suferă. Dacă medicul nu poate înțelege circumstanțele și motivele din spatele unei anumite stări emoționale, va avea dificultăți în a fi empatic.
Citește și 8 sfaturi pentru a îmbunătății relația cu pacienții dificili
Cercetătorii au examinat utilitatea empatiei în medicină și au ajuns la rezultate diferite. În articolul The empathic physician, specialiștii sugerează că nu este posibil ca un doctor să empatizeze cu adevărat cu fiecare pacient – dacă ar face asta ar ajunge să fie epuizat emoțional.
Aceștia cred că un medic poate fi eficient doar dacă alege să ignore stările emoționale ale pacienților. Astfel, doctorul poate lua decizii obiective privind îngrijirea medicală.
Există, însă, dovezi, că atunci când o persoană își alege medicul de familie, aceasta ține cont și de comportament, nu doar de competența tehnică. Fiecare pacient vrea să fie tratat ca un om, nu doar ca o boală.
Un doctor poate asculta cu atenție un pacient, dar cel suferind va înțelege asta doar dacă medicul îi oferă un răspuns empatic. Dacă scopul medicinei este să trateze oamenii – să îi scape de suferință, nu doar să vindece boala – atunci empatia este o abilitate necesară în orice spital.
În articolul What is clinical empathy? aflăm că empatia are și un rol terapeutic și poate reduce nivelul de anxietate al pacienților. Când o persoană simte că doctorul îi înțelege condiția și problemele, se va simți mai confortabil în orice situație medicală.
Citește și Învață încă din timpul facultății cum să dai vești mai puțin bune pacienților
Chiar dacă nu există un consens în privința metodei prin care e cel mai bine să o faci, majoritatea cercetătorilor cred că este posibil să înveți oamenii să fie empatici, așa cum este explicat în articolul Can empathy and compassion be taught?
Pentru a ajuta oamenii să fie empatici, este important să înțelegi că răspunsul empatic rezultă din interacțiunea între factorii comportamentali și emoționali. Astfel, dacă reușești să faci pe cineva să identifice mai ușor acești factori, este posibil ca persoana respectivă să își dezvolte abilitatea de a empatiza.
Spre exemplu, dacă un doctor își îmbunătățește capacitatea de a observa, își va da seama mai ușor în ce stare emoțională se află pacientul. De asemenea, dacă medicul va comunica mai bine în general, va fi capabil să relaționeze mai eficient cu orice pacient.
Chiar dacă atunci când lucrezi în domeniul medical, ești învățat să iei decizii bazate doar pe analize și observații obiective, cu ajutorul empatiei, poți crea o relație mai bună cu orice pacient, care te va ajuta să îl tratezi eficient.
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.