?>

Avantaje și dezavantaje ale cursurilor online pentru studenți

Avantaje și dezavantaje ale cursurilor online pentru studenți

Pandemia COVID-19 a venit, ca orice altă criză globală, pe nepregătite și a schimbat mult din normalul pe care îl trăiam până odinioară. Una dintre cele mai stringente probleme este cea a educației. Până de curând, educația se făcea în sălile de curs, iar studenților li se cereau diferite grade de prezență. Cu toate acestea, normalitatea anului 2020 a constat în cursuri online. Deși lumea a găsit o scăpare de virusul SARS-COV-2 și consecințele sale devastatoare, probabil și câteva luni din 2021 se vor desfășura tot în regim online.

Orice elev sau student din această perioadă a experimentat atât părți pozitive, cât și negative. Post pandemie, lumea va arăta cu siguranță diferit. Multe dintre procesele de educație digitală vor fi în continuare implementate de anumite universități. 

În România, universitățile vor fi mai pregătite pentru joburile viitorului și vor integra mai bine partea digitală. Rămâne de văzut în ce măsură, dar cum în domeniul medicinei și farmaciei tehnologia este esențială, probabil că progresele se vor vedea. În acest articol vei citi care sunt principalele avantaje și dezavantaje ale cursurilor online, dar și cum poate fi îmbunătățită această metodă de educație pentru a duce la cele mai bune rezultate.

Citește și Grile-admitere: platforma adresata viitorilor studenti la Medicina

Avantaje
Cursurile online sunt convenabile

Poate cel mai mare avantaj al cursurilor online constă în faptul că oferă posibilitatea studenților să se conecteze ușor, să fie disponibili pentru mai mult timp, să aibă acces la resurse pentru o perioadă mai îndelungată. De exemplu, mulți profesori vor trimite materialele de studiu studenților, alături de cărțile pentru fiecare materie în parte.

Cursurile online sunt flexibile

Datorită faptului că studenții nu mai participă la cursurile fizice, au mai mult timp la dispoziție, de aceea îl pot împărți mai bine pentru studiu individual, pentru relaxare și pentru alte activități pe care alteori le-ar fi făcut cu dificultate.

Cursurile online oferă mai multă atenție individuală

Educația nu a fost niciodată la fel de personalizată precum acum. Din cauza distanței și gradului mare de informație pe care studenții de la medicină sau farmacie îl parcurg, se pot simți copleșiți, însă cu ajutorul profesorilor pot să înțeleagă mai bine problemele pe care le întâlnesc. De exemplu, la doar un email distanță se află profesorii, iar studenții se simt mai degajați să le ceară informații suplimentare.

Citește și Cum te poate influența consumul de cafea în studenție

Cursurile online promovează învățarea pe tot parcursul vieții

De cele mai multe ori, informațiile pe care studenții le asimilează se uită destul de ușor, mai ales dacă ei nu se întâlnesc des cu ele. Practic, cursurile online sunt mult mai accesibile decât cele tradiționale deoarece îi forțează pe studenți să caute mai multe informații despre noțiuni deja învățate și uitate sau despre cele pe care nu le înțeleg. În acest fel, ei se vor simți mai pregătiți să mai urmeze și alte cursuri, să studieze pentru duble specialități și să se formeze continuu.

Cursurile online ajută la autodisciplină

Atunci când studenții descoperă că nu mai sunt la fel de bine supravegheați, dar tot trebuie să aducă rezultate și să învețe, ei vor începe să se organizeze mai bine. Nu mai fac lucruri pentru că li se cer, ci pentru că le programează ei înșiși. Studenții sunt mai atenți la timpul lor și la cum și-l petrec. Acest aspect îi ajută să fie mai conștienți de calitatea timpului și să îl folosească în avantajul lor.

Dezavantaje
Probleme legate de tehnologie

Tehnologia are și ea, de multe ori, limitele sale. Studenți de pretutindeni, angajați și elevi petrec majoritatea timpului acasă în pandemie, ceea ce face ca internetul să aibă de suferit, de exemplu conexiunea se poate pierde în timpul orelor online.

Partea practică are de suferit

Multe dintre laboratoarele și orele de practică în spital ale studenților au fost reduse și au avut de suferit în pandemie. În plus, purtarea echipamentelor a îngreunat accesul și înțelegerea procedurilor. Numărul studenților care puteau participa la proceduri chirurgicale a fost și el redus, ceea ce a scăzut calitatea educației.

Cursurile online necesită mai mult timp decât cele offline

Deși pare greu de crezut, acesta este paradoxul cursurilor online – mai mult timp la dispoziție înseamnă mai mult timp petrecut pentru a participa la cursuri, a învăța și a se specializa. Faptul că studenții petrec zeci de ore în fața calculatoarelor și a tabletelor le scade eficacitatea și le diminuează puterea de învățare.

Citește și Ghid pentru studenti: 13 tehnici pentru a-ti spori productivitatea

Cursurile online facilitează procrastinarea

Uneori, oamenii nu se pot mobiliza singuri și au nevoie de stimulente. Dar când toate cursurile se desfășoară online, studenții nu mai au remindere și nu mai sunt presați așa cum erau înainte, există un risc mai mare să lase totul pe ultima sută de metri și să procrastineze o mare parte a timpului.

Cursurile online presupun o automotivare mai mare

Acest aspect se leagă foarte bine tot de procrastinare. De obicei, oamenii obișnuiți să reacționeze la stimuli exteriori se adaptează mai greu la schimbare când nu mai sunt conectați la aceștia. Mai mult, studenții se simt izolați din cauza lipsei de socializare.

Concluzie

Pandemia de COVID-19 a adus multe provocări în afară de gestionarea răspândirii virusului și izolarea acestuia. În materie de educație, studenții au avut de câștigat, dar mai mult de pierdut de pe urma cursurilor online. Viitorul va arăta hibrid cu siguranță, cu o probabilitate destul de mare ca universitățile să păstreze mecanismele care funcționează chiar și după întoarcerea studenților în sălile de curs.

Ești student și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Despre Autor

Violeta Dan

Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.

Facebook Comment