Avansarea în carieră poate fi făcută numai cu determinare, multă muncă, dar și obiective clar setate. Pentru asistenții medicali setarea obiectivelor cât mai devreme în carieră va aduce beneficii pe termen lung. Fie că ești la început de drum, fie că ai deja experiență în asistența medicală, poți urma câteva direcții care să te ajute să te concentrezi pe ce este important, dar și pe modalități de a-ți atinge obiectivele.
De ce este important să îți setezi țelurile pe care vrei să le atingi?
- În primul rând, stabilirea lor îți pune baza unui proces de evaluare și de monitorizare a progresului. Astfel, ele devin ca o foaie de parcurs care te ghidează în ceea ce privește competențele pe care trebuie să le înveți, locurile de muncă și cerințele educaționale pe care va trebui să le îndeplinești;
- Obiectivele te ajută să îți construiești mai bine CV-ul, cu competențe axate pe viitoare joburi sau pe avansarea la actualul loc de muncă;
- Obiectivele te ajută să acționezi profesional – te asiguri că acționezi întotdeauna într-un mod etic, având grijă să nu depășești granițele profesionale.
După ce ți-ai notat care sunt aceste obiective, este și timpul să îți faci un plan de acțiune pentru a le îndeplini. Iată care sunt cei 7 pași care te vor ajuta să îți îndeplinești dorințele în meseria de asistent medical.
1. Crește-ți nivelul de competențe
Fiecare specializare dintr-o unitate medicală are proceduri diferite, de aceea, dacă dorești să excelezi, va trebui să îți dezvolți competențele și să dobândești abilități tehnice specifice. Ele vor contribui la siguranța pacienților și la gradul general de satisfacție.
Pentru a deveni asistent medical există două modalități – fie urmezi cursurile de specializare la o școală de asistenți medicali, fie urmezi cursurile unei facultăți de profil. Dacă la finalul cursurilor ai devenit asistent medical generalist, vei fi echipat cu un set de skill-uri, dar dacă vrei să faci performanță sau vrei să îți schimbi specializarea, este posibil cu ajutorul unor programe și cursuri.
De exemplu, asistenții medicali generaliști pot urma cursuri pentru obținerea uneia dintre specializările: Radiologie – imagistică medical; Laborator; Balneofizioterapie; Nutriție și dietetică; Igienă și sănătate publică sau altele. Există o multitudine de posibilități de avansare continuă.
Citește și: Cum îți poți ajuta pacienții ca asistent medical?
2. Îmbunătățește-ți abilitățile de comunicare
Comunicarea este o abilitate vitală în asistența medicală, deoarece ajută la furnizarea optimă de îngrijire și tratament. De aceea, deținerea unor abilități excelente de comunicare îmbunătățește interacțiunea cu pacienții, medicii, tehnicienii de laborator, ceilalți asistenți medicali și alt personal care ajută la satisfacția generală a pacientului.
Pacienții sunt de obicei îngrijorați în legătură cu starea lor de sănătate, de aceea va trebui să ai o comunicare bazată pe înțelegerea suferințelor acestora. Foarte important este și să inspiri încredere deoarece când este vorba de sănătate, nu poți să transmiți incertitudine cu privire la proceduri, diagnostic sau tratament.
De asemenea, dacă cineva își exprimă furia sau frustrarea, empatia te poate ajuta să recunoști și să-i împărtășești emoția. Această abilitate de comunicare este importantă atât în situații de rutină, cât și în situații de maximă urgență. În ambele cazuri, încearcă să citești și să traduceți eficient emoțiile celorlalți și să selectezi un răspuns adecvat.
3. Obține o diplomă avansată
Multe facultăți oferă posibilitatea unui masterat în asistență medicală. Profită de această oportunitate și creează-ți un avantaj pe piața muncii. În plus, pentru funcții de conducere vei avea nevoie de o astfel de diplomă. În funcție de unitatea de învățământ, masteratele pot dura între 2 și 4 semestre.
De exemplu, dacă dorești să devii asistent medical în secția de Terapie Intensivă, există masterate dedicate în care vei învăța cum să abordezi pacienții în stare critică, cum să comunici cu aceștia, iar în ultimul semestru vei face gărzi în secțiile de Terapie Intensivă.
4. Aspiră la un rang de manager (asistent șef)
După consolidarea carierei, a ajunge asistent șef de secție este următorul pas la care se gândește orice asistent medical competent și decis să facă față provocărilor unui astfel de job. Rangurile mai înalte înseamnă, totodată și responsabilități mai mari care oferă o oportunitate de progres în carieră și, de asemenea, le permit persoanelor să obțină și o creștere de salariu.
Printre principalele responsabilități se numără gestionarea programului schimburilor de muncă sau a gărzilor, managementul personalului, rezolvarea problemelor care ar putea apărea în timpul programului de lucru.
5. Prioritizează echilibrul dintre viața profesională și cea personală
Nu de puține ori se poate întâmpla să rămâi peste program atunci când este nevoie de tine sau să îngrijești mai mult de 12 persoane, ceea ce este limita maximă pentru a putea acoperi nevoile bolnavilor, fără riscuri. Aceste două lucruri pot să ducă la epuizare în timp. De aceea, nu uita să îți echilibrezi cariera și viața personală.
Un obiectiv de carieră pe termen lung necesită un management eficient al timpului. Lucruri precum somnul, timpul cu cei dragi și alegerea numărului adecvat de ore de lucru sunt părți necesare ale jobului de asistent medical, nu doar luxuri opționale.
Te-ar putea interesa și care sunt cele 9 lucruri pe care să le eviți în cariera de asistent medical
6. Continuă să înveți în mod constant
Domeniul medical este o industrie în creștere, care necesită ca specialiștii să continue să învețe pentru a rămâne la curent cu schimbările constante. Asistenții medicali ar trebui să acorde prioritate învățării consecvente despre profesia lor și să găsească oportunități de a dobândi noi cunoștințe.
7. Fă voluntariat în comunitatea ta
Implicarea în comunitatea ta îți poate aduce multiple beneficii. Nu doar că vei avea un nivel mare de satisfacție pentru că poți să faci bine și să ai un impact real, dar te poate ajuta și pe plan profesional. Pentru căutarea unui nou job sau pentru oportunități de avansare voluntariatul este foarte bine văzut. Există multe astfel de anunțuri care caută atât oameni la început de carieră, dar și pe cei cu experiență. Chiar și o oră pe săptămână va avea un rezultat palpabil. Poți face voluntariat într-o multitudine de spitale sau ONG-uri cu specific de îngrijiri medicale.
Concluzie
După ce ți-ai setat toate aceste obiective și ai început la ele, un lucru foarte important de care să ții cont este, să încerci să te ții de plan. Chiar dacă nu vei putea da mereu 100%, este important să continui, căci reziliența te va ajuta să ajungi acolo unde îți propui în carieră.
Ești asistent medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.