Raport Comisia Europeană: România are cei mai puțini medici și asistenți pe cap de locuitor

Raport Comisia Europeană: România are cei mai puțini medici și asistenți pe cap de locuitor

România are mai puțini medici și asistenți medicali pe cap de locuitor decât cele mai multe dintre țările din Uniunea Europeană, atrag atenția experții europeni. Observația a fost rezultatul unui studiu transpus într-un raport recent transmis publicității de către Comisia Europeană. 

Potrivit documentului, chiar dacă a crescut forța de muncă în sistemul sanitar din România, în ultimii zece ani, domeniul sănătății este, în continuare, afectat de deficit de medici și de asistenți medicali. 

De exemplu, în 2017, existau 2,9 medici practicanți la 1.000 de locuitori, cifră aflată pe locul trei între cele mai scăzute cifre din Uniunea Europeană (media din UE fiind de 3,6) și 6,7 asistenți medicali la 1.000 de locuitori (media din UE fiind de 8,5). 

„Emigrarea personalului medical în căutarea unor perspective mai bune de carieră și remunerație în străinătate a contribuit la crearea unui deficit intern de profesioniști în domeniul sănătății, cu consecințe negative asupra accesului la serviciile de îngrijire”, se arată în documentul citat. 

Oficialii europeni menționează că Guvernul României a reacționat la această problemă luând măsuri pentru a încerca să îi păstreze pe acești profesioniști în țară și să facă mai atractive locurile de muncă din sectorul sănătății.

În această privință sunt menționate reformele din sistem. Una dintre acestea vizează creșterile salariale acordate personalului medical în anul 2018, cu creșteri salariale mai modeste programate în următorii trei ani. 

Chiar și în aceste condiții, pentru autorități este o provocare îmbunătățirea altor aspecte ale vieții profesionale: investiții pentru infrastructură, de exemplu. Constrângerile bugetare sunt menționate ca fiind un impediment. 

Trecerea la asistența medicală comunitară integrată este îngreunată de numărul scăzut de medici generaliști și de utilizarea în exces a spitalelor.

În raport se mai arată că medicii generaliști din țara noastră oferă asistență medicală primarăm în principal în cadrul cabinetelor individuale (cele private) care sunt sub imperiul unui contract cu casele județene de asigurări de sănătate. Acești medici au un rol de control al accesului, deși pacienții cu anumite afecțiuni cronice pot să recurgă direct la specialiști.

„Medicii generaliști reprezentau numai 22 % din forța de muncă în rândul medicilor în 2016, ceea ce este în concordanță cu media UE, însă procentul a scăzut de la valoarea de 29 % înregistrată în 2010. Tendința de scădere reprezintă o adevărată problemă pentru eforturile continue  de consolidare a rolului asistenței medicale primare”, mai subliniază sursa citată.

Experții au identificat neajunsuri și în cazul asistenței medicale primare. Aceasta continuă să fie insuficient utilizată, în vreme ce ce serviciile spitalicești sunt utilizate excesiv, astfel cum o demonstrează ratele foarte mari de externări.

Mai mult, în 2016, un cetățean obișnuit din România a consultat un medicîn cadrul asistenței medicale primare sau chiar un medic specialist (în regim de ambulatoriu) doar de cinci ori, față de media din Uniunea Europeană de 7,5 consultații. Pacienții se bazează de cele mai multe ori pe serviciile de urgență din spitale în cazul în care au nevoie de asistență medicală, inclusiv de îngrijiri fără caracter urgent.

O altă caracteristică a sistemului de sănătate identificată de oficialii europeni este lipsa integrării între diferite sectoare. Acestea sunt următoarele: sănătatea publică, asistența medicală primară și serviciile medicale spitalicești. Acest aspect conduce la o continuitate precară a serviciilor de asistență furnizate pacienților.

În iulie 2017, legislația adoptată a vizat și aprobarea unui protocol de colaborare pe care raportul Comisiei Europene îl definește ca fiind un instrument pentru implementarea la nivelul instituțiilor a asistenței medicale comunitare integrate.

Ce face protocolul? Integrează asistența medicală în nevoile mai ample ale cetățenilor din România și combină serviciile sociale, de sănătate, de educație, de ocupare a forței de muncă și locative pentru a „scoate cetățenii din sărăcie și pentru a promova integrarea lor socială și economică mai largă”.

Nevoile nesatisfăcute de asistență medicală au scăzut în timp, dar nu au dispărut. De exemplu, în anul 2017, 4,7 % dintre români au raportat nevoi nesatisfăcute de asistență medicală din cauza costurilor, a distanței sau a perioadei de așteptare, comparativ cu o medie de 1,7 % în Uniunea Europeană. 

Din surse neoficiale există dovezi care arată că personalul medical solicită „în mod curent plăți informale”, ceea ce ar crea obstacole suplimentare. 

Cu toate acestea, chiar dacă încă sunt mai ridicate decât media Uniunii Europene, nivelurile de nevoi nesatisfăcute de asistență medicală în România s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii șase ani, scăzând cu 7,5 puncte din 2011 până astăzi. 

Ca o concluzie, raportul subliniază că sistemul de sănătate din România se confruntă cu probleme la nivel de guvernanță.

De asemenea, nici nu există o evaluare a performanței, iar transparența, în general, lipsește. Au avut loc schimbări frecvente la nivel de conducere, numărul miniștrilor sănătății în ultimul deceniu fiind de 15, precum și schimbări frecvente la nivelul conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. 

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment