Urmează, în curând, să lucrezi ca asistentă în mediul privat sau cel de stat?
În cazul acesta, poate ești curios sau curioasă cum decurge viața la locul de muncă al unei asistente. Există diferențieri, în funcție de secție, dar în definitiv, direcțiile generale sunt aceleași.
În primul rând, este important de menționat faptul că, deși la prima vedere am spune că rolul de asistent nu se află pe cel mai înalt loc în ierarhie, de fapt acesta este vital în sistem. Așa cum este scris în cartea „Nursingul în societatea de azi — dificultăţi, controverse şi tendinţe”, asistentul medical încurajează şi ocroteşte — e pregătit să îngrijească bolnavi, accidentaţi şi persoane în vârstă.
Odată ce ai absolvit o școală de asistenți medicali, există 6 calificări în cadrul personalului îngrijitor: asistent medical (este la baza îngrijirii bolnavilor), asistent medical specialist (acesta este deja specializat într-un anumit domeniu), moașă calificată (aceasta se află la secția de obstetrică, oferind suport mamelor și viitoarelor mame), infirmieră (o persoană cu experiență în îngrijirea bolnavilor, dar fără experiența unei școli de specialitate) și soră medicală cu drept de liberă practică (specializată pe îngrijirea la domiciliu).
Obligațiile de bază ale unui asistent
La baza acestei meserii, stau 4 îndatoriri ce trebuie îndeplinite cu atenție:
- îngrijirea și supravegherea pacienților bolnavi;
- oferirea ajutorului la examinare;
- efectuarea analizelor medicale și tratamentul;
- completarea documentelor medicale.
Atenție, însă, la tipul de îngrijire necesar – acesta poate însemna inclusiv îngrijirea Grundpflege, adică tot ce înseamnă proceduri de igienă personală, de la spălare, pieptănare, curățarea dinților până la controlul urinării și a scaunului, curățarea instrumentelor pentru îndepărtarea artificială a urinei sau a deșeurilor vitale. De asemenea, hrănirea pacientului, calcularea normei de produse necesare pentru diabetici, dar și asistența în deplasarea pacienţilor intră tot pe lista îngrijirii Grundpflege.
De asemenea, există o serie de noțiuni și activități, pe care asistentul medical trebuie să le cunoască, pentru a-și putea îndeplini cu succes meseria.
El trebuie să știe să monitorizeze constant semnele vitale ale pacientului: pulsul inimii, temperatura corporală generală, presiunea arterială (BP), dar și să monitorizeze starea generală a pacientului și să păstreze cu grijă documentația necesară. Este important să poată realiza resuscitarea promptă a pacientului în cazul unor circumstanțe neprevăzute.
Un asistent medical trebuie să aibă capacitatea de a recolta probe de sânge (general, clinic etc.), dar și de a face injecții/perfuzii intravenoase intramusculare şi parenterale. Tot pe lista unui asistent medical se încadrează și capacitatea de a conecta un cateter „fluture” atunci când se lucrează cu copii mici și adulți cu vene mici. De asemenea, trebuie să știe cum să realizeze o electrocardiografie, spirografie, electroencefalografie (EEG) sau reefefalografie (REG).
Cum arată o zi din viața unui asistent medical
Ziua începe cu preluarea pacienților nou internați, verificarea toaletei personale și a ținutei de spital, iar mai apoi repartizarea în spital. Aici este foarte important să observe simptomele și starea pacientului, să măsoare și să înregistreze funcțiile vitale, iar dacă starea pacientului depășește competențele lui, trebuie să anunțe imediat medicul.
Urmează prezentarea către medicul de salon a bolnavilor pentru examinare și are grijă să menționeze toate detaliile cu privire la starea acestuia. După ce medicul îți încheie consultul, asistentul îngrijeste pacientul conform planului de îngrijire și informează medicul cu privire la evolutia pacientului.
Notează recomandarile făcute de medic la vizită, în caietul destinat acestui scop. Identifica problemele de îngrijire a pacientilor, stabilește prioritatile, elaborează și implementează planul de îngrijire.
Pe tot parcursul zilei, în funcție de nevoie, poate efectua diferite tehnici medicale precum: administrarea de medicamente pe cale orală sau injectabilă (intramusculară, intravenoasă, subcutanată, cutanată), efectuarea de perfuzii, efectuarea de pansamente, resuscitare cardio-respiratorie în caz de nevoie, efectuarea de sondaj gastric, duodenal; efectuarea de clisme; măsurarea temperaturii, diurezei, pulsului, respirației si înregistrarea lor în foaia de temperatură a pacientului; efectuarea de analize curente și de urgență, de la biochimie, hematologie, bacteriologie, micologice, serologice, biochimia urinii până la analize imunologice și coagulare. Efectuează întotdeauna procedurile terapeutice, tratamente și investigațiile numai la indicația medicului, dar acordă și primul ajutor în situatii de urgență.
Întotdeauna este prezent și participă la vizita medicului de salon si a medicului şef de secţie și notează recomandările medicului în foaia de observatie, privind rolul delegat, le executa autonom în limita competentei. La final de zi, acesta predă turelor urmatoare raportul scris al serviciului, în care informează tot ce trebuie făcut de către asistenții care intră în tură.
Este o cariera destul de complexa, care necesită stăpânire de sine, răbdare și atenție, dar este și un loc de muncă unde te întâlnești cu o mulțime de situații, care nu te vor lăsa niciodată să spui că nu te provoacă și nu îți prezintă mereu un element de noutate.
Cat lover, coffee drinker, storyteller, candle maker – cam așa ar suna bio-ul meu pe Instagram. Cred despre mine că sunt o persoană complexă, curioasă și loială, deși mă plictisesc rapid. Scriu nu numai ca să îmi hrănesc sufletul, ci și stomacul, ca să îmi plătesc chiria și abonamentul la Internet. Nu știu exact ce scrie pe cartea mea de muncă, dar în viața sclipicioasă a industriei mele, sunt Social Media Specialist și Content Creator.