Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.
Deși a terminat Facultatea de Științe Economice și Management din cadrul Universității Hyperion, Sandu Alina Georgiana, a ales să urmeze și cursurile Școlii Sanitare Postliceale „Carol Davila”.
„Am întâlnit numai asistenți care nu își făceau treaba și atunci m-am gândit că ar fi cazul să prind curaj să mă înscriu la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”. În speranța că voi putea schimba eu ceva cu atitudinea potrivită îndreptată asupra îngrijirii necondiționate a pacienților.”, a spus Alina.
Dintotdeauna m-a atras medicina. Mai întâi medicina veterinară, încă din copilărie ajutam pe medicul veterinar să administreze tratamente sau vaccinuri animalelor din curte. După ce bunicul meu s-a îmbolnăvit de cancer la esofag, îl ajutam să își curețe canula. Însă planurile s-au schimbat după ce m-am mutat în București, m-am înscris la o Facultate de Științe Economice, neavând pe cineva care să mă îndrume către medicină.
Specializarea de asistent medical generalist mi-am ales-o în urma intervențiilor pe care le-am suferit în ultimii doi ani în spitalele din București, sau mai bine zis din cauza a ceea ce am pățit în acele spitale. Am întâlnit numai asistenți care nu își făceau treaba și atunci m-am gândit că ar fi cazul să prind curaj, să mă înscriu la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”. În speranța că voi putea schimba eu ceva cu atitudinea potrivită îndreptată asupra îngrijirii necondiționate a pacienților.
Primul an mi s-a părut greu, în special primul semestru, însă după trecerea lui mă simt mai sigură pe mine și pe ceea ce am învățat. Mi-a plăcut practica în cele două spitale la care am fost, am întâlnit asistente răbdatoare, dornice să mă ajute să înțeleg diferite proceduri.
Practica în spitale a fost interesantă și de mare ajutor, am învățat să efectuez multe proceduri, am prins încredere în mine și în relația cu pacienții, toate astea cu ajutorul asistentelor întâlnite în spitale.
Medicii sunt răbdători să explice, majoritatea asistentelor sunt înțelegătoare , răbdătoare. Profesorii din anul întâi au înțeles faptul că e ceva total nou pentru noi și au avut răbdare să învățăm, să înțelegem termenii medicali.
Anul întâi a fost echilibrat. 3/4 cursuri și 1/4 practică, iar vacanțele noastre au coincis cu cele ale elevilor de la clasele 1-12.
După primul an mă consider pregătită să aplic anumite tehnici din domeniul medical. Nu mă consider pregătită să lucrez ca asistent medical.
Personal, mi s-au părut foarte interesante manevrele în situații de urgență: leșin, accidente, șoc eplileptic, stare de incoștiență, administrarea anumitor medicamente, puncția venoasă, efectuarea tipurilor de injecții, toaleta pacienților și cel mai important, am învatat să comunic cu pacienții și cadrele medicale.
Satisfacția cea mai mare este mulțumirea din ochii pacienților, a aparținătorilor acestora și faptul că ai făcut tot ce ai putut pentru pacienți.
După absolvire o să dau examen să pot intra pe un post la un spital de stat. Momentan îmi plac secțiile de Chirurgie și Ortopedie.
Aș vrea să profesez la noi în țară. Momentan nu iau în considerare munca în străinătate.
Încerc să fiu de ajutor pentru cei care au nevoie la noi în țară. Consider că sunt multe de schimbat, cel putin în gândirea multor angajați din sistemul medical românesc.
Cei care vor să încerce o astfel de școală postliceală au multe de învățat, trebuie să fie dispuși să își sacrifice din timpul dedicat altor activități și dacă sunt siguri că le place să învețe totul spre binele pacienților, atunci înseamnă că vor putea termina Școala Postliceală Sanitară.
Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.