Jurnal de medicinist-partea a IV-a

Jurnal de medicinist-partea a IV-a

In acest articol as vrea sa povestesc despre prima vacanta de vara din viata unui student la medicina sau mai bine zis, cum mi-am impartit eu vacanta.

Vacanta de vara este ca o prajitura plina de ciocolata si cu multe fructe dupa o lunga perioada de post. Daca nu stii sa abordezi situatia cum trebuie e posibil sa ti se faca rau. Cu alte cuvinte, sesiunea de vara este grea, pentru ca energia si rabdarea ta au ajuns la maximum. Si, de parca nu ar fi fost de ajuns, se termina in iulie. Din punctul meu de vedere, faptul ca tu stai si inveti cand ceilalti prieteni de-ai tai de la alte facultati au terminat de mult si sunt plecati la mare te poate deprima si mai tare. Cu toate astea, crede-ma, o sa supravietuiesti. 

Chiar daca in sesiune ma gandeam ca in primele zile din vacanta o sa dorm continuu, evident nu s-a intamplat asa. Parca toata oboseala acumulata a disparut odata ce am iesit din examen. Asa ca am plecat la mare.

Recomand sa te relaxezi cat poti de mult, sa te plimbi, sa dormi, sa faci exact ceea ce iti doresti. Dupa primul an nu pot spune ca s-a adunat atat de multa informatie si nici prin cap nu-mi trecea sa invat cumva pentru urmatorul an. Mi-am dat seama ca, fiind la inceput, am nevoie de o vacanta in care sa-mi incarc bateriile, sa pot reveni cu forte proaspete in octombrie.

Vacanta de vara oricum nu este atat de lunga precum va imaginati si va trece foarte repede. Dupa cum am zis, sesiunea se termina in iulie (de obicei in prima saptamana). In urmatoarea saptamana o sa te acomodezi cu ideea de vacanta si astepti sa treaca sentimentul de vinovatie ca nu citesti. Restul se vor evapora. Sau, cel putin, asa mi s-au parut mie.

In august, cat timp am stat si pe acasa am fost in practica la Spitalul Municipal. Din cate imi amintesc am fost pe sectia de medicina interna. Am vrut doar sa vad daca pot fi utila. Neavand contact cu partea clinica, am stat mai mult cu asistentele si am invatat sa pun perfuzii, sa fac injectii, am facut cateva EKG-uri. Am incercat sa recoltez analize (extrem de dificil la pacientii ipohondrii) si sa pun branule. M-am dus o saptamana maxim, in principiu de la 7 dimineata, puneam cateva perfuzii si faceam cateva injectii si plecam acasa.

A fost o experienta draguta, cred ca orice student la medicina ar trebui sa incerce aceste manevre, chiar daca tu ca medic nu vei face asta. De EKG-uri o sa te mai lovesti. Cand am facut cardiologie, pana iesea asistentul de grupa de la raportul de garda, asistenta sefa ne punea sa facem EKG-uri la toti pacientii de pe sectie. 

August o sa treaca repede, iar in septembrie o sa urmeze sesiunea de mariri sau restante. Eu am avut o restanta, din sesiunea de vara… evident, la biochimie. De invatat ai timp. Important e sa te mobilizezi. Cumva imi pare rau acum ca am fost foarte stresata in acel moment si vreo 2 saptamani mi-am rezervat numai pentru invatat. La examen mi s-a spus ca trebuie sa ma multumesc si cu 7 ca doar e restanta si nu conteaza cat am scris. Depinde de noroc. Eu nu fac parte din categoria persoanelor foarte norocoase asa ca povestile mele sunt un pic mai dure si dramatice.

Important e sa iti calculezi bine media si sa nu spui “aa..cateva sutimi nu ma mai duc la marire”. Eu pentru cateva sutimi (5) am picat la taxa. Cand se face media fiecare nota este importanta daca iti doresti sa ramai la buget sau sa treci la buget. 

Acestea fiind zise va urez succes si multa distractie!

 

Va urma…

Despre Autor

Raluca Ioana Marin

Studenta la Medicina, anul VI, incerc sa combin utilul cu placutul. Am un "job" full time la facultate si un job part-time, aici la MEDIjobs. Pasiunea pentru scris am descoperit-o de cativa ani si incerc sa o valorific ori de cate ori am ocazia. Chiar daca timpul nu este cel mai bun prieten al meu, prin munca si sacrificii poti reusi ce ti-ai propus.

Facebook Comment