România are un dezechilibru în privința numărului de farmaciști și al celui de fizioterapeuți.
Un raport publicat de Eurostat arată că țara noastră are 17.541 de farmaciști activi, adică 90 de la 100.000 de locuitori. La nivel european, cel mai bine se plasează, în această privință, Italia, care are aproape 72.000 de farmaciști, adică 119 angajați la 100.000 de locuitori. România este depășită și de Marea Britanie, Franța, Polonia, Germania sau Spania.
Însă țări precum Liechtenstein (sunt doar 24) Belgia, Austria, Norvegia, Bulgaria sau Finlanda sunt mult sub țara noastră în privința numărului de farmaciști.
Citește și Studiu FHI: Cum vor tinerii medici români să transforme sistemul medical prin digitalizare [2020]
Cifrele în privința fizioterapeuților sunt mult mai mici. Avem 1.901 de fizioterapeuți, adică o medie de 10 astfel de specialiști la 100.000 de locuitori. Cei mai mulți astfel de specialiști sunt în Germania: 190.000 de fizioterapeuți, adică 229 la 100.000 de locuitori. Sunt mulți practicieni și în Polonia, Marea Britanie, Suedia, Italia, Franța sau Spania, mai arată sursa citată.
Sub România se situează state precum Macedonia, Muntenegru, Liechtenstein (unde sunt doar 96 de fizioterapeuți), Estonia sau Malta.
Sunt date și în privința dentiștilor: avem 16.262 de stomatologi care au deja licența de practică, iar media este de 83 la 100.000 de locuitori. Țara noastră este bine plasată în privința numărului de absolvenți de Farmacie și de Medicină Dentară.
Citește și Raport Comisia Europeană: România are cei mai puțini medici și asistenți pe cap de locuitor
Cifrele pentru absolvenții de Medicină Dentară arată după cum urmează: în 2008, am avut 928 de absolvenți, în 2013 erau 1.495, iar în 2018 numărul a crescut la 2.077. Dacă facem o comparație cu celelalte state europene, observăm că din nou, Germania este în top, însă România se plasează pe locul 2. Suntem urmați de Marea Britanie.
Și pentru absolvenții de Farmacie a crescut numărul în ultimii ani: în 2008 erau 787, în 2013 au fost 1.675, iar în 2018 numărul lor a ajuns la 1.662. Aici, Marea Britanie are cel mai mare număr: în 2018, au fost peste 3.500 de absolvenți. Fruntașe sunt aici și Italia, Franța și Germania.
Sursa: Eurostat
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.