Guvernul României a adoptat, recent, o Ordonanță de Urgență menită să reducă presiunea medicilor din sistemul sanitar de urgență. Potrivit reprezentantului Executivului, prin această inițiativă sunt folosite, de asemenea, și serviciile medicilor de familie.
Concret, pacienții confirmați cu virusul SARS-CoV-2, dar care sunt asimptomatici sau cu forme ușoare, vor fi monitorizați de medicii lor de familie. Pentru fiecare caz de care se ocupă, medicul de familie este remunerat separat în baza unui contract special întocmit.
„Practic, pacienţii infectaţi cu coronavirus, pacienţii asimptomatici, vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, iar în această privinţă, medicii de familie vor avea posibilitatea, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, să deconteze aceste prestaţii medicale în sumă de 105 lei pe caz din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS, n.r.)”, a spus în urmă cu câteva zile Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului Ludovic Orban.
Citește și Studiu: Aproximativ 30.000 de angajați din sistemul medical au fost deja infectați cu COVID-19
De asemenea, medicii de familie vor putea elibera și toate certificatele necesare pacienților pentru concediile medicale. Pentru pacienții care au deja un document emis de direcția de sănătate publică prin care este instituită izolarea la domiciliu, concediul medical este acordat de medicul de familie exact în baza acestei decizii. Termenul în această privință este de 30 de zile de la data în vigoare a acestei Ordonanțe de Urgență.
În acest context, reprezentantul Guvernului face un apel la toți medicii de familie să ajute și să supravegheze pacienții.
„Este un act normativ, o ordonanță de urgență foarte importantă, adoptată de Guvernul României după consultarea tuturor specialiștilor implicați în combaterea epidemiei și reprezintă o soluție adaptată la situația actuală. (…) E o evoluție care pune la încercare sistemul sanitar românesc. Implicarea medicilor de familie e act esențial pentru a reducere presiunea pe sistemul medical de urgență. Guvernul face un apel către toți medicii de familie să fie alături de colegii din sistemul medical în efortul comun de limitare a infecțiilor și să ajute în special în ce privește această zonă a pacienților asimptomatici sau cu forme ușoare în așa fel încât pacienții să nu fie nevoiți să mai meargă la spital (…) pentru a primi actele care să ateste infecția cu coronavirus”, mai subliniază Dancă.
Medicii de familie vor monitoriza starea de sănătate a pacienților (care se izolează acasă ori la altă locație declarată de aceștia). Pacienții vor fi monitorizați și înainte să fie confirmați, dar și după ce au fost confirmați cu coronavirus.
Explicații au adus, în acest sens, și reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate într-o informare de presă. Cei 105 lei reprezintă un tarif pe caz și se achită pe baza unui contract distinct, de natură civilă.
Acest contract „va fi încheiat de casa de asigurări de sănătate cu reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie își desfășoară activitatea”.
Finanțarea acestor servicii de monitorizare din partea medicilor se va efectua de la bugetul de stat, prin cel al Ministerului Sănătății – prin transferuri către bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Citește și Societatea Națională a Medicilor de Familie a lansat platforma Atlas Gripal
„Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de medicii de familie care au luat în evidenţă și au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii și durata monitorizării. Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigațiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcția de sănătate publică și pentru perioada înscrisă în acesta”, explică CNAS.
Modelul de contract, drepturile și obligațiile părților, condițiile de raportare, validare și modalitatea de plată, precum și sancțiunile aplicabile pentru nerespectarea obligațiilor contractuale urmează să fie stabilite printr-un ordin semnat de ministrul Sănătății și de președintele CNAS.
Ești medic de familie și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.