Vrei sa urmezi o scoala de asistent medical si inca nu te-ai hotarat ce sa faci dupa terminarea studiilor? Noi iti prezentam unul dintre subdomeniile in care un asistent medical poate profesa:
Un Asistent Medical care lucreaza in sectia Cardiologie poate desfasura mai multe tipuri de investigatii, toate acestea fiind efectuate sub supravegherea Medicului Specialist:
Inregistrarea electrogramei in repaus si in efort: Electrocardiograma (EKG) inregistreaza activitatea electrica a miocardului cu ajutorul unor electrozi care capteaza polarizarea si depolarizarea atriilor si ventriculelor. Asistentul medical realizeaza inregistrarea, interpretarea fiind facuta de medic.
Tipuri de electrocardiograma: electrocardiograma simpla, electrocardiograma de efort si monitorizarea Holter.
Inregistrarea electrocardiogramei: se fixeaza electrozii pentru inregistrare; pentru realizarea unui contact bun intre tegument si electrozi, acestia se ung cu un gel bun conducator de electricitate;
Montarea electrozilor se face astfel:
La nivelul membrelor: roşu – mana dreapta; galben – mana stanga; verde – picior stang; negru – picior drept.
In zona procedurala, fixarea se face astfel:
V1 – numit punct parasternal drept situat in spatiul IV intercostal, pe marginea dreapta a
sternului;
V2 – punctul parasternal stang , situal in spatiul IV intercostal , pe marginea stanga a
sternului;
V3 – situat intre punctele V2 si V4;
V4 – situat in spatiul V intercostal pe linia medio- claviculara stanga;
V5 – situat la intersectia de la orizontala dusa din V4 si linia axilara anterioara stanga;
V6 – situat la intersectia dintre orizontala dusa din V4 si linia axilara mijlocie stanga.
Electrocardiograma de efort: este un examen realizat sub supravegherea medicului, care poate fi asistat de un asistent medical, si are rolul de a identifica insuficienta coronariana care se manifesta la efort. Pacientul este informat cu privire la modul de desfasurare a testului. Efectuarea procedurii:
– se monteaza electrozii;
– se face mai intai o electrocardiograma simpla;
– este pus apoi sa pedaleze o bicicleta ergonomica sau sa mearga pe un covor rulant;
– programul dureaza in mod normal 20-30 minute;
– in timpul efortului se inregistreaza ECG, presiunea arteriala;
– pacientul sa aiba imbracaminte lejera;
– nu fumeaza inainte de test;
– mananca cu 2 ore inainte de de test;
– comunica medicului tratamentul care l-a luat in ziua respectiva;
– pacientul este sfatuit sa anunte orice manifestare in timpul examenului: durere, palpitatii, jena respiratorie.
Monitorizarea electrocardiografica ambulatorie (Holter)
Holterul permite inregistrarea activitatii cardiace timp de 24h prin intermediul unor electrolizi montati pe toracele pacientului si legat de o cutie pe care acesta o poarta tot timpul cat dureaza inregistrarea.
Examenul este foarte important pentru inregistrarea fenomenelor paroxistice care apar sau dispar brutal: aritmii, modificari ischemice.
Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmii.
Angiocardiografia
Angiocardiografia este un examen radiologic al vaselor şi cavitatilor inimii cu substanta de contrast.
Scop/indicatii:
– evaluarea unor defecte valvulare;
– monitorizarea presiunilor pulmonare si a debitului cardiac intra si post operator;
-administrarea unor medicamente trombolitice in artera obstructionata;
– angioplastie cu aterectomie sau montare de stent;
Participarea asistentului medical la procedura:
– in functie de scopul urmarit, se pot punctiona vena subclaviculara, brahiala sau femurala pentru cordul drept, femurala sau brahiala pentru cateterizarea cordului stang;
– daca este necesar, pentru cateterizarea venei femurale, zona este intai rasa si dupa aceea dezinfectata si punctionata;
– in timpul procedurii, pacientul este monitorizat;
– asistentul medical serveste materialele necesare si observa pacientul;
– dupa punctionare se introduce cateterul si se avanseaza pana in cavitatea cardiaca sau pana in arterele coronare;
– dupa injectarea substantei de contrast, se fac radiografii care pot evidentia: modificari anatomice ale marilor vase sau camerelor inimii, ocluzia arterei coronare, anevrismul ventricular, defecte septale, valvulare congenitale sau dobandite, embolii pulmonare, hipertensiunea pulmonara.
Partea 1 (asistent dentar, farmacie) este aici.
Partea a 2-a (radiologie si imagistica, oftalmologie si medicina de urgenta) este aici.
Partea a 3-a (dermatologie, pneumoftiziologie si diabet, boli nutritie si metabolice) este aici.
Partea a 4-a (chirurgie, ginecologie si obstetrica si dializa) este aici.
Partea a 5-a (pediatrie, terapie intensiva si recuperare medicala) este aici.
Partea a 6-a (igienist, anatomie patologica si medicina de familie) este aici.
Partea a 7-a (medicina interna, medicina de laborator si medicina muncii) este aici.
Partea a 8-a (orl) este aici.
Vom continua seria cu mai multe exemple de subdomenii, cu accent pe partea de responsabilitati.
Daca vrei sa fii la curent cu cele mai noi oportunitati de job-uri pentru asistenti medicali, fa-ti un cont Gratuit in doar 5 minute aici.
Sursa: www.scoalahipocrat.ro