Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.
Psihologia nu a fost pe lista mea de opțiuni pentru viață. Primele alegeri au fost Geografia și Zootehnia, eu fiind o mare iubitoare de plante, animale și de natură în general. Însă viață a avut alte planuri cu mine. Am terminat facultatea de psihologie, am terminat formarea în psihoterapie integrativă, am fost la școală de vara de psihanaliză, am învățat de la oamenii Centrului Francois-Xavier-Bagnoud și am studiat în paralel tehnici de terapii alternative.
Ce m-a motivat? Sunt puține motivele pentru care omul alege psihologia, dar cred că cel mai des este motivul propriei vieți. Nevoia de a înțelege ceva din viața ta. Și aceasta a fost și motivația mea. Să mă accept, să mă înțeleg și să mă cunosc pe mine însămi. Încă sunt la cunoaștere. Pe traseul formării am avut timp să mă decid ce anume din psihologie mă pasionează și ce anume vreau să fac în fiecare zi din viață mea. Și am ales omul și munca în cabinet.
Acum câțiva ani ți-aș fi spus că am început să fiu pasionată de psihologie pe la optsprezece ani, însă acum îmi dau seama că am fost pasionată de psihologie pe când eram doar un copil. Eram enervant de curioasă și puneam întrebări despre orice până când adulții din jurul meu se holbau la mine încurcați.
Din punctul meu de vedere, prin intermediul psihologiei avem ocazia să facem cunoșțință cu noi, să înțelegem cine suntem, cum funcționăm, să ne acceptăm fix așa cum suntem și să trăim o viață conștientă.
Pentru a fi un psiholog bun este nevoie să fi uman, să fi curios și autentic.
Și bineînțeles este nevoie să ai răbdare, să fi un ascultător empatic și să ai competențele necesare pentru un tratament potrivit.
În România, o primă provocare, este sistemul care reglementează profesia și care se schimbă de la o zi la altă. O altă provocare este să privești fiecare problemă cu o pereche de ochi noi. Este tentant, mai ales la începutul practicii, să spui ,,gata, știu ce are pacientul meu, pentru că au mai fost încă 5 cu aceleași simptome.”
Poate o altă provocare este să continui să te formezi și să te updatezi. Nu doar cu informații ce țin de psihologie ci cu ce se întâmplă în lume, în țara în care trăieșți, în comunitatea în care trăiești, pentru a înțelege ce impact are mediul în viață pacienților tăi. Nu este suficient să înțelegem cum funcționăm la nivel individual; este la fel de important să înțelegem cum funcționăm la nivel colectiv din cât mai multe perspective.
Cât despre temeri, un psiholog se teme de toate lucrurile de care oamenii se tem în general. Pentru că la sfârșitul zilei suntem tot oameni.
Este foarte important. Dacă nu există încredere, nu există o alianță între psiholog și pacient, iar dacă nu există o alianță, nu se poate începe un tratament.
Citește și: INTERVIU Radu Leca, Psiholog Clinician
Atunci când un psiholog se implică prea mult sau prea puțin înseamnă că are nevoie de supervizare. Nu este capăt de terapie, dar este nevoie că această implicare nepotrivită să fie abordată. De ce? Pentru că atunci când psihologul se implică prea mult nu mai poate fi obiectiv, iar atunci când se implică prea puțin nu se poate crea alianța dintre cei doi.
Implicarea suficientă a psihologului este parte cheie din procesul terapeutic.
Desigur că au fost. Încă sunt momente în care mă simt depășită, însă am învățat să fiu vulnerabilă în față pacienților mei și să îmi asum că nu știu totul dar că voi sta alături de ei. Atunci când mă găsesc în dificultate apelez la intervizare sau supervizare și acolo unde nu știu, învăț.
Obligatoriu. Este în primul rând parte din igienă noastră mentală. Iar mai apoi este o formă de iubire față de noi și față de meseria noastră.
Cel mai bine ne cunoaștem în relație cu ceilalți. Ce ne place la noi admirăm la alții, ce nu ne place la noi, disprețuim la alții, ne traumatizam în relații și tot în relații ne vindecăm. Deci toate răspunsurile sunt corecte.
E din ce în ce mai greu să definim succesul în materie de orice. Pentru mine, o carieră de succes înseamnă în primul rând să fac ce îmi aduce împlinire, să o fac cât pot eu de bine fără să pun presiune pe mine, iar la sfârșitul zilei să știu că și mâine voi avea resursele necesare să fiu prezentă pentru pacienții mei.
Citește și: INTERVIU Andreea Cornea, psiholog clinician
Cred că cel mai des recomand cartea lui Brene Brown, ,,Darurile imperfecțiunii’’care ne învață să ne acceptăm așa cum suntem și să renunțăm la iluzia perfecțiunii. Este genială și ușor de citit.
Sunt suficient de tânăra încât pot să îți spun că mi-au rămas toate cazurile în memorie. Poate peste 20-30 de ani lucurile nu vor mai stă așa. Majoritatea pacienților mei ajung la mine din dorința de a rezolva o situație punctuală cum ar fi un viciu, gestionarea unei despărțiri, un doliu sau o altă problemă specifică, însă vin și din dorința de a-și îmbunătăți relațiile cu ei și cu oamenii din jurul lor. Astfel că rolul meu este să mă las atinsă de povestea fiecărui om care ajunge în cabinetul meu.
Dragii mei, înainte să pășiți către această meserie, consultați un consilier de orientare vocațională pentru a vă cunoaște aptitudinile și înclinațiile, pentru că această decizie să fie susținută de talentele voastre naturale. Să aveți o carieră împlinită!
Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.